Dacă în urmă cu o săptămână am lămurit problema accesului de la Verendin către poiana Șara mi-am spus că n-ar fi o idee rea să abordez pădurile Semenicului și din acestă direcție într-o plimbare lungă.
Ne-am urnit destul de devreme pentru că era clar că vom merge mult așa că pe la ora 9 eram deja pregătiți să intrăm în traseu. Mașina a rămas în poiană iar noi am intrat în pădure. Trecem printr-o primă parte tânără a pădurii iar apoi intrăm într-o bucată unde au avut loc defrișări. Copacii tăiați au făcut loc vegetației așa că evităm să intrăm fix prin mijlocul ei ocolind pe limita superioară.
Toată această bucată ne-a împins undeva la vreo 6-7 kilometri de punctul de start. De abia în acel punct pădurea aia magică începe să-și facă simțită prezența. E cu totul specială o astfel de pădure virgină din foarte multe puncte de vedere. Sunt atâtea și atâtea specii care coexistă într-un astfel de areal încât nu ar ajunge o viață de biolog că să analizezi ce e acolo. M-am tot gândit, oare ce fac profesorii de pe la facultățile de biologie? Oare ce fac studenții de la astfel de facultăți? Cred că ar ieși niște proiecte foarte interesante.
Chiar înainte de a intra în această zonă a pădurii am găsit 10 lei pe jos. Oare care sunt șansele să găsești 10 lei în pădure? Probabil că destul de mici. Cred că mi-am luat porția de noroc pentru o vreme. La final nu știu cum am făcut și am rămas fără ei. Cred că i-am pierdut și eu la rândul meu.
Pentru a ajunge în valea Nergăniței am traversat culmea undeva în zona Tâlva Nergănița Mică pe un fir de apă. Locul părea desprins din poveste părând a fi neatins de sute de ani. În sezonul următor aș vrea să revin neaparat cu bicicleta pe aici. Coborâm pe partea opusă a culmii pe o altă vale mică și ne apropiem de cursul râului. Terenul devine destul de abrupt și dăm peste destul de mult lăstăriș. Nu m-aș fi așteptat să fie atât de mult. Odată ce câștigăm în înălțime vedem desișul dispărând. Ne apropiem de zona cunoscută pe care am abordat-o de câteva ori din partea de sus a platoului. Odată ajunși într-una din poienile situate în partea de sus a masivului decidem să revenim spre punctul de start. De această dată ne apropiem de culme și ne ținem de ea. De prisos să mai spun că și pe aici pădurea e la fel de magică.
Ajungem pe semi-întuneric la mașină după câteva ore bune și vreo 25 de kilometri. Nu-mi amintesc să fi mers atât de mult niciodată chiar dacă diferența de nivel nu a fost decât vreo 800 de metri.
