2 anotimpuri
Vacanța de sfârșit de an e aici. Fără discuție cea mai frumoasă perioadă din an. Urmau o înșiruire de zile în care se știam sigur că voi combina mișcarea, odihna și bunătățile ce le preparăm în acestă perioadă. În ultimele săptămâni fie din cauza vremii, fie din alte motive am stat departe de munte așa că în ziua imediat următoare venirii la Domașnea am pornit spre Valea Cernei. Domogled e aș putea zice un traseu care se pretează foarte bine în acest moment din an pentru că se ajunge foarte repede la intrarea în traseu.
Am pornit de dimineață pe cod galben de vânt deși nu aveam să-l resimit decât atunci când voi fi ajuns deja pe vârf. Am parcat și am urcat într-un ritm alert. Strava mi-a spus în urmă cu vreo câteva săptămâni că cineva mi-a furat CR-ul pe acel segment. Nu că m-ar fi interesat prea tare acest aspect dar mi-am propus să-l iau înapoi. Deși aveam sculele de pozat după mine le-am lăsat în rucsac până pe vârf.
Am trecut repede de zig-zag-urile ce pornesc de jos de la intrarea în traseu și care continuă până sus aproape de Crucea Albă. În 25 de minute eram deja acolo. Nu m-am oprit și am continuat mai departe spre vârf. Am lăsat în urmă toamna și frunzele și am intrat în iarnă. Copacii erau îmbrăcați în alb, ceața era din ce în ce mai deasă iar vântul sufla tot mai tare. Toate aceste fenomene sau amplificat odată ieșit în zona înaltă expusă. Pe vârf nu apuc să văd mare lucru din cauza ceții. Aud în schimb copoii de vânătoare lătrând. Se pare că vânătorii erau la treabă. Zona e împânzită de mistreți și cerbi. Chiar eu am văzut o trupă serioasă de vreo 8-10 mistreți atunci când am fost cu bicicleta pe aici.
Mă opresc pentru o gură de ceai și un măr, scot aparatul foto și pornesc în ritm lejer la vale. Mi-au ieșit cam 1h:25m așa că aveam timp suficient să mă întorc. Încerc să fiu atent pe unde pășesc pentru că zăpada era destul de mare și terenul destul de alunecos. Căzătura din Semenic din urmă cu câteva săptămâni încă o resimt la ambele mâini. La un moment dat decid să-mi pun cagula pentru că zăpada viscolită și vântul mă izbeau tăios peste față.
După destule pauze de pozat pierd în înălțime așa că iarna face din nou loc toamnei. Un pic cam greu de crezut că poți avea parte de o așa trecere bruscă într-un timp foarte scurt. Cred că acest lucru spune destul de multe despre cam cât de vertical e acest traseu. Vorbim până la urmă de vreo 4 kilometri și vreo 1000 de metri diferență de nivel.















