Feneș-Rusca

În zilele premergătoare Gărâna Jazz Festival am plănuit o tură de bicicletă pe care n-am mai făcut-o. Am ajuns prea târziu înapoi la Domașnea vrăjiți de Stanley Clarke încât să mă pot trezi duminică dimineața.

Sătul de uscăciunea și căldura de la mare mi-am propus să fac acea tură. Punctul de plecare a fost Armeniș. De aici am continuat spre Feneș spre Măgura Zimbrilor. Din acest drum am cotit la distanță scurtă după barieră spre dreapta. Dar înainte de a coti spre dreapta vedem un pădurar sprijinit cu mâinile de barieră. Ne vede venind dar nu schițează nici o intenție de a deschide bareira. În momenul când ajungem lângă el îl întreb dacă o deschide sau dacă trebuie să sărim peste barieră. Urmează o discuție cu el dar până la urmă o deschide. Evident că nu prea avea ce face dar probabil avea chef să se încoarde și el un pic. Reușește să mă scoată un pic din sărite dar trec repede peste episod. Nu de alta dar am venit să fac mișcare nu să mă enervez cu hoți cu aere de paznici ai pădurii.

Drumul șerpuiește pe la umbră prin pădure până sus când ajungem într-o poiană. Pe toată această bucata ne delectăm cu zmeură și fragi. Gustul lor e incomparabil cu cel al fructelor de cultură. Aceeași poveste și în cazul bureților de fag.

Chiar dacă temperaturile erau ridicate umbra pădurii dar și răcoarea ogașului creau o senzație foarte plăcută ce ne permite înaintarea cu spor. Ajungem într-un loc unde drumul se bifurcă de unde cotim spre dreapta. Începând cu acest punct dăm și peste semnele de la Maratonul Zimbrilor tura lungă ce s-a desfășurat pe aici anul trecut. Până aici se putea sta pe bicicletă fără probleme. De aici a început o porțiune pe care împingem bicicleta până în cel mai înalt punct al turei ce traversează o pădure ca mai apoi să coboare spre lacul de acumulare la Rusca-Teregova. Pe acestă bucată drumul e destul de accidentat cu vreo două porțiuni unde era foarte greu să cobori și pe lângă bicicletă din cazul terenului alunecos(praf combinat cu nisip și pietriș). Ajungem jos la drumul de contur al lacului de unde plănuiam să urcăm înapoi sus pentru a coborî înapoi în Rusca. Din cauza orei înaintate preferăm totuși o coborăre pe asflat. Din Rusca facem traversarea înapoi spre drumul ce leagă Armeniș de Feneș. O bucată foarte frumoasă ce traversează ceea ce aș putea numi o configurație tipică terenurilor din zona gugulanior așa că trecem prin mici poieni, grădini cu prune date în copt dar și păduri. Împingem destul de bine până în cel mai înalt punct de unde începe o coborâre pe cinste care se termină cu traversarea râului. N-am mai traversat un râu încălțat de anul trecut de când am făcut traversarea de la Bănia la Eftimie Murgu pe un teren cu o configurație asemănătare dar la o altitudine mai joasă. Senzația a fost foarte plăcută după cele câteva ore ale traseului.

De aici înapoi la Domașnea am început să facem planuri pentru o urcare pe Gugu pentru a mă putea bucura de cele câteva zile de concediu rămase.

Download file: Armenis-Fenes-Baraj Rusca.gpx