După atâtea ture în ultimii ani tot mai găsesc locuri care să mă surprindă în Banatul Montan. Cheile Minișului sunt un bun punct de plecare către foarte multe trasee. Ultima dată am trecut pe aici traversând pe sub vârful Leordiș pe la Coliba Arsă către Crivina. De existența lacului și a peșterii Buhui știam de ceva vreme. Dacă nu îți faci drum special pe aici nu prea ai cum să vii doar în trecere fiind situat la vreo 2-3 kilometri de Anina pe un drum care intră parese într-o rețea de drumuri forestiere împrăștiate până spre Semenic și Cheile Carașului. Vorbim practic de inima rezervației Semenic Cheile Carașului.
M-am folosit și de această dată de ghidul cicloturistic al Banatului Montan pentru a simplifica lucrurile exact ca în tura anterioară. Am fost scutit astfel de un efort suplimentar de a căuta și identifica variantele posibile de traversare și acces.
Trecem pe lângă cascada Bigăr unde e extrem de aglomerat ca de obicei iar mașina o lăsăm la intrarea către barajul de la Poneasca la distanță scurtă de cascadă. O tanti puțin cocoșată care părea să aibă oareșcare probleme de exprimare și care își cam face veacul pe acolo promite să aibă grijă de ea. Ne cere o țigară iar mai apoi ne spune să-i aducem și un suc. Îi promit că o să-i aduc deși știam că nu pot căra sticle de suc în rucsac. La final cred că s-a mulțumit doar cu țigara pentru că nu mai era acolo la întoarcere.
Urcarea până sus în Anina ne încălzește bine chiar dacă e pe asflat e foarte plăcută pentru că aceste chei oferă priveliști spectaculoase. La bifurcația Anina-Oravița cotim dreapta, trecem de Steier iar în Anina în vârful dealului trecem pe lângă cimitir și câștigăm repede în înălțime. De la marginea pădurii de sus orașul se vede foarte frumos. E păcat că acest oraș cu trecut minier nu s-a putut redefeni prin turism pentru că în jurul orașului există foarte multe obiective și variante de trasee turistice.
Cu aceste gânduri în minte continuăm spre lacul Buhui. Nu aveam nici un fel de așteptare de la acest loc. Nu mă așteptam să fie în nici un fel. Mă gândeam că e genul de loc pe unde treci, arunci o privire și mergi mai departe. De o primă surpriză avem parte imediat ce intrăm în pădure. Un loc ce părea să fie un fel de bază turistică cu un fel de motel dar și o grădină împrejmuită unde era un căluț. Locul era într-o poiană extrem de frumoasă. Stăm puțin aici și continuăm pe drumul superb prin pădure. Luând viteză la vale mă opresc brusc atuci când văd un pui de căprioară ce se uita în direcția opusă celei din care veneam eu. Puiul nu mă observă așa că apuc să scot aparatul de fotografiat dar în momentul în care apăs declanșatorul observ căprioara într-un salt superb disărând în fața mea și a aparatului. Din păcate reușesc să fac o singură fotografie nu foarte clară. Dacă nu mă observau aș fi încercat să mă apropii și să fac mai multe cadre. Din păcate nu a fost să fie. Măcar acum am scos o fotografie. La ultima întâlnire cu un animal sălbatic(pisica de la Gugu) n-am reușit să schițez nimic.
După întâlnirea cu puiul și căprioara continuăm coborârea spre lacul Buhui. Trecem de baraj și ajungem în zona de camping unde se află și o cabană. Apa lacului și razele de soare creează culori superbe. Îmi aduce aminte de Ochiul Beiului. Toate aceste locuri din munții Aninei au parcă ceva vrăjit. Felul în care se scurg cascadele Bigăr sau Beușnița peste mușchi și stânci, albastrul-verzui al acestor lacurilor sunt definitorii pentru surprizele de care au parte cei care vizitează aceste locuri. Parcurile naționale Semenic-Cheile Carașului dar și Cheile Nerei-Beușnița își merită cu siguranță renumele și din cauza acestor locuri.
Există un traseu de contur al lacului care se poate face într-un traseu ușor dar și cu bicicleta. Noi am încercat o primă parte a lui cu bicicleta dar am revenit și am continuat traseul prin pădure spre Poneasca. Alimentăm cu apă dintr-un izvor micuț situat lângă drum la mică distanță după ce plecăm de lângă lac.
Pe traseul până la cantonul Cârneală avem parte de mure mari cu un gust superb de care aproape că apucăm să ne săturăm. Surprinzător de bine arartă și acest canton. Poate cel mai frumos și mai bine îngrijit dintre cele pe care le-am văzut în plimbările cu bicicleta pe drumurile forestiere.
Imediat după aceast canton avem parte de o porțiune de drum rectiliniu în stare foarte bună. Acesta odată apropiindu-se de Poneasca se degradează. Acest lucru e un semn clar că în acea zonă sunt exploatări silvice. Valea Poneasca e o vale uriașă și extrem de împădurita. Profilul acestei văi e incredibil și deși nu dăm de un punct de belvedere mai mare în cele câteva locuri cu deschidere acest lucru se poate vedea. Aici eram deja în pădurile nesfârșite ale Semenicului care într-un fel sau altul se continuă până spre dealurile de la Caransebeș. E un areal uriaș și o moștenire fenomenală de care ar trebui să fim conștienți cu toții. Mai ales cei de la administrația parcului național dar și cei de la direcția silvică județeană.
Ne intersectăm cu drumul ce vine dinspre Semenic. Acestă ultimă bucată merge pe lângă râul Poneasca care e neaștepat de frumos. Luăm o scurtă pauză și aici iar mai apoi continuăm până dăm de o poartă aflată chiar în drum pentru a îngrădi locul unde erau câteva vaci. Femeia era pemoaică de la Ravensa. Coborâm cu băiatul ei preț de câteva sute de metri până la un izvor și aflăm ca pe acolo mai vin destul de des biciclișți dar și enduriști. Au mai trecut chiar și cehi în drumul lor spre Semnic. Destul de interesant având în vedere că aceste drumuri se pretează mai mult la bicicletă. Distanțele lungi și zonele împădurile le fac mai greu accesibile și dorite de turiștii cu rucsacul în spate. Pentru bicicletă aceste locuri sunt în schimb raiul pe pământ.
Ultima porțiune de dinainte și de după baraj erau destul de denivelate și prăfuite așa că nu mi-au plăcut în mod special. Barajul de la Poneasca e neterminat și probabil va rămâne așa pentru mulți ani de acum încolo. A fost început pe vremea lui Ceaușescu și ca mai toate lucrările mari de infrastructură începute pe atunci nu a ajuns să fie terminat.
Intenționat nu am mers la peștera Buhui pentru a lăsa un motiv să vin și altădată.
Scăpăm și de ploaie și după o scurtă vizită și o cafea la Andrei și Sofica și încă una la socrii la Prilipeț plecăm în direcția Domașnea. Un alt traseu pe care aș vrea să-l fac pleacă din Anina și merge către Mărghitaș și Gârliște. Zona Cheile Gârliște-Cheile Carașului e destul de necunsocută și probabil că în sezonul următor voi încerca câteva incursiuni pe aici.
