Chiar dacă am mai făcut câteva ture cu bicicleta în acest sezon aș putea să spun că de data asta chiar am simțit că am început sezonul. Nu a fost o tură foarte lungă dar a fost plăcere pură. Am savurat fiecare moment al acestei ture de 25 kilometri într-o zonă superbă din munții Banatului. E vorba de intrarea în cele mai spectaculoase și lungi chei din Carpații noștrii.
Nera izvorăște din munții Semenic și după ce traversează Valea Almăjului își face loc prin Munții Aninei în drumul ei către Dunăre. Nera e așadar un simbol al Banatului. Izvoarele Nerei adăpostesc cea mai mare suprafață de pădure virgină din Europa în Parcul Național Semenic-Cheile Carașului. Zona cheilor face parte din rezervația Cheile Nerei-Beușnița. Iată așadar două parcuri naționale care sunt strâns legate de acest râu. Încercarea de a face 2 hidrocentrale în amonte de Prigor pare să fie sortită eșecului văzând opoziția fermă a întregii comunități almăjene. L-am remarcat pe preotul din Borlovenii Vechi articulând foarte clar acest mesaj. Sper ca cei de la direcția de mediu Caraș-Severin să dea aviz negativ în urma rezultatului consultării publice. E obligatoriu ca un râu cum e Nera care trece prin 2 parcuri naționale să rămână în starea în care e.
Spre rușinea mea nu am apucat încă să traversez Cheile Nerei deși am făcut destule trasee pe picioare sau cu bicicleta prin această zonă. La Lacul Dracului am mai fost în urmă cu vreo 10 ani atunci când am încercat pentru prima și ultima dată rafting. Și atunci ca și acum Nera era uriașă fiind foarte aproape de punctul de inundație. Dacă o să mai plouă puțin sunt șanse mari de să fie probleme în zonă.
Am făcut o revizie la ambele biciclete și am fost extrem de plăcut surpins de felul în care merge Felt-ul second cumpărat anul trecut. A primit foi noi, schimbător spate și o furcă care chiar dacă nu a fost nouă e în stare mult mai bună decât cea care era deja echipată.
Lăsăm mașina în Buceaua(Șopotul Nou) la podul de la intrarea în localitate și începem urcarea de vreo 7-8 kilometri spre Stăncilova. Drumul e în stare bună în cea mai mare parte așa că nu avem parte de foarte mult noroi cu excepția câtorva porțiuni foarte scurte. Unul din motivele pentru care am ales acest traseu a fost și gândul că șansele de a da peste noroi erau destul de mici. Aproape de ieșirea din Buceaua vedem o veveriță ieșind din pădure și cățărându-se pe zidul unei case.
Urc cu poftă destul de mare până sus iar în timp ce câștigăm în înălțime admirăm culoarul Șopot-Liubcova care pare să fie tot mai animat și plin de viață. E totuși început de martie iar acest lucru se simte. E un zumzăit și o agitație care nu e foarte evidentă dar care se simte.
Ajungem în Stăncilova și de aici cotim brusc prin pădure pe un drum forestier. Drumul e destul de accidentat așa că acest lucru solicită atât bicicleta dar și atenția noastră. Drumul se îngustează și intrăm într-o zonă accidentată dar această bucată e destul de scurtă. Revenim pe drum uscat și bun și luăm o pauză cât să bem o gură de ceai și să mâncăm un măr. Admirăm covorul de toporași care a invadat pădurea iar mai apoi mergem mai departe. Ajungem la zona marcată de unde intrăm pe o cărare pentru o bucată de vreo 200 de metri. Superbă această bucată. Din păcate e prea scurtă. E nevoie să ne dăm jos de pe bicicletă și să o cărăm/tragem/împingem pentru că poteca era destul de abruptă și cu înclinare destul de mare. Trecem pe lângă un punct de belvedere de unde se vede foarte bine atât valea Nerei spre Buceaua dar și pădurile dinspre Moceriș și Stăncilova. Continuăm pe același traseu îngust până la Lacul Dracului. La revenire reușim cu greu să urcăm bicicletele pentru că deși nu era noroi foarte mult terenul era destul de alunecos.
Intrăm pe traseul care duce la puntea peste Nera și pe unde pedalăm cu plăcere și poftă. Trecem și pe lângă moară unde dăm peste o mică cascadă de primăvară. După ce trecem de Nera dăm de două porțiuni unde răul a acoperit drumul. Așadar trebuie să ocolim, să deschidem și să închidem la porți. Sunt câteva sălașe iar oamenii și-au îngrădit locul pentru a nu permite animalelor să fugă. Acest lucru fragmentează destul de mult traseul dar îl si diversifică așa că dăm înainte printre înjurături. Nu doar cu porțile sunt probleme ci și cu câinii care păzesc colibile.
Pe drumul la întoarcere ne fură privirea priveliștea spre Moceriș și Lăpușnicul Mare. Atmosfera calmă a serii ținea fumul caselor destul de jos iar acest lucru combinat cu pădurile și stăncile din jur desena un tablou foarte frumos. Mă mai trezeam din visare încercând să ocolesc sutele de gropi de pe acest drum care este în continuare o rușine dar se pare că nimănui nu-i pasă că arată în acest fel.
La întoarcere ne oprim la socrii și deși ar fi trebuit să ne ocupăm de blidul cu piftii și coleșă la Domașnea socrii au grijă de noi și primim pomana porcului în cigane cu coleșă prăjită pe cuptor și murături. Tati o întreabă pe bunica Elenei dacă mai are din tămâia pe care a adus-o din Retezat. Ne reamintim cum pe vremuri băteau satele oameni cu rucsacul în spate și care vindeau o zdrobură de tămâie adunată de pe cine știe unde pentru câțiva bănuți. Socrul meu îmi povestește că de multe ori a găzduit oamenii care treceau cu tămâie în acele vremuri.
La întoarcere vedem și un iepure sălbatic la marginea drumului înainte de Breazova. E interesant să vezi atâtea animale sălbatice practic pe lângă drum. E foarte clar că lipsa traficului nu le alungă și nu le fragmentează habitatul. Chiar dăcă nu e autostradă pe culoarul Timiș-Cerna e deja suficient de mult trafic încât cred că e destul de greu pentru sălbăticiuni să treacă din Munții Almăj/Semenic spre Munții Cernei/Țarcu sau invers. Nu de puține ori s-a întâmplat să văd vulpii lovite de mașină pe marginea drumului.
Am avut poftă de pedalat iar cele vreo 8-9 kilograme de care am reușit să scap în ultimile 4 luni par să conteze foarte mult.
