Pentru că în week-end-ul care tocmai a trecut am trecut la ora de iarnă trebuia profitat de moment. Sâmbătă am aflat cum stă treaba în zona montană înaltă din Țarcu așa că am zis că ar fi o idee bună să rămânem la altitudini mai joase. Am ales de această dată un traseu mai puțin frecventat din Munții Mehedinți. E vorba de Șaua Padina.
Punctul de start este podul peste Cerna din apropierea hotelului Roman. La intrarea în traseu suntem întâmpinați cum se cuvine de un covor gros de frunze pe o potecă care avea să urce susținut în zig-zag până sus în zona înaltă. Nu ne grăbim dar nici nu stăm pe loc așa că destul de repede ne trezim la baza pereților verticali. Știam că la un moment dat se vor desprinde două variante. Una dintre ele ar fi trebui sa treacă peste o punte care să ajute traversarea pe o potecă care mai apoi duce printr-o brână suspendată în zona împădurită de sus. Ajungem la acea brână și decid că nu vreau să trec pe acolo. Nu m-am dat niciodată în vânt după zone expuse pe unde dacă aluneci poți să-ți iei la revedere de la realitatea imediată. Încă mai am destule planuri așa că nu vreau să le năruiesc câzând pe aici, Mi-am amintit că același lucru am făcut atunci când am ajuns în buza Custurii Sărății de pe Șerbota în Făgăraș în urmă cu ceva ani. Taică-miu îmi zicea că el ar trece. Ba mai mult se duce și parcurge mare parte din acea bucată. Probabil că odată mă voi duce să parcurg un traseu de via ferata pe undeva să văd dacă îmi pot stăpânii senzația de frică.
Revenim înapoi la bifurcație și mergem spre dreapta. Zona în care intrăm e destul de accidentată cu multă vegetație și chiar o zonă bolovănoasă pe unde e greu să înaintezi, Dar măcar aici e sigur. Chiar dacă aluneci nu există nici un risc să o iei la vale și să cazi într-o prăpastie de 200 de metri.
După mai bine de 2 ore urcușul se domolește și intrăm pe o potecă care pare uitată de drumeți. Dăm peste destul de multe lemne trântite pe car e nevoie să sărim sau să le ocolim. De fapt tot acest traseu lasă senzația unor locuri uitate. Pe cât de abruptă e urcarea pe atât de lejeră e plimbarea în zona înaltă. În scurt timp ajungem în locul unde a fost montat piciorul unui fost funicular iar de acolo dăm de un drum foarte bun care ne scoate într-o poiană foarte frumoasă. De remarcat că acest drum e foarte bun pentru bicicletă așa că nu rămâne decât să găsim momentul potrivit pentru o incursiune în zona Gornenți/Podeni.
Facem un ocol lung al acesti poieni situată la peste 1000 de metri altitudine și ne oprim să înfulecăm câte ceva. Efortul până aici a fost susținut așa că am resimțit o senzație de foame năprasnică. Mi-am simțit mâinile că îngheață așa că am pus și mănușile subțiri ce le aveam la mine. Am remarcat foarte multe urme de mistreți în această zonă. Cred că ar fi un foarte bun loc unde aceste animale ar putea fi fotografiate. Terenul extrem de accidentat și împădurit e un loc propice cu siguranță.
La revenire ne oprim în punctul de belvedere de unde priveliștea e pur și simplu amețitoare. Aici luăm o pauză de vreo 10 minute pentru fotografiat și admirat. Senzația pe care o lasă aceste puncte de belvedere din Munții Mehedinți e unică.
Odată cu această tură am reușit să parcurgem unul din puținele trasee pe care nu am reușit să ajungem până acum din Valea Cernei. Aș putea spune că am o impresie destul de clară asupra variantelor ce se deschid din valea Cernei câtre Munții Mehedinți. Va urma cât de curând zona Geanțu Hermanului care cred că va fi foarte interesant de văzut și de ce nu una din potecile care se desprind din Pecinișca și care duc înspre partea sudică a Munților Mehedinți. Accesul la toate aceste variante e destul de facil direct din Valea Cernei iar acest lucru nu poate fi decât îmbucurător chiar dacă aceste trasee nu sunt ușoare.
