“Să se adune apele cele de sub cer la un loc şi să se arate uscatul!”. La acest pasaj din geneză mi-a fugit gândul în timpul acestei ture. Am tot zis că Banatul e frumos. De data asta a fost de-a dreptul epopeic. Scurta și intensa tură a dat impresia că zbor și mă amestec într-un aluat primordial și asist la facerea lumii. Nu, nu vă speriați, nu am trecut la cele sfinte. Mi-am zis doar să încerc să atrag și altfel de audiență către acest blog dacă am văzut că postarea anterioară despre cum am pierdut 10 kg. într-un an a avut atâta succes.
Am plecat nu foarte de dimineață din încețoșata Domașnea câtre vârful Cozia. Nu, nu m-am dus în Oltenia. E vorba de vârful Cozia din Munții Cernei. Era incredibil de frig în partea joasă a culoarului Timiș-Cerna. Copacii și-au tras haine albe de sărbătoare și păreau încremeniți. Ajungem destul de repede în cel mai înalt punct al drumului care urcă din Rusca către Cornerva de unde pornim pe un drum de car către vârf. Zăpada strălucea din miliarde de fulgi dalbi fiind într-un strat consistent în părțile ferite. O adevărată plăcere să simți pulberea scârțâind sub talpa bocancului. Dar repede stratul de zăpadă pufoasă și frigul au lăsat loc soarelului și zăpezii înghețate. Gradele multe cu minus s-au transformat în grade multe cu plus. Vârful l-am abordat printr-o urcare directă și extrem de abruptă. E vorba de 2 kilometri cu o diferență de nivel de 500 de metri. A fost practic o bucată aproape verticală. Mi-a plăcut extrem de mult efortul susținut presărat cu sesiuni foto. Zona pe unde am urcat era expusă către apus iar zăpadă se putea găsi doar pe alocuri. Un strat mai gros probabil că ar face grea dacă nu imposibilă abordarea pe aici.
În momentul în care ajung sus pe lângă spectacolul complet din văi am parte de o altă supriză. Deși am tot văzut vârful din toate părțile nu mi-aș fi imaginat că există acea căldare de la poale foarte bine mascată de creastă. E imposibil să vezi acest loc din oricare alt punct. Și mai frumos e că la marginea pădurii e o stână. E cred un loc potrivit pentru una din următoarele ieșiri la cort din sezonul viitor. Evident că există și o variantă mai ușoară de a ajunge aici dinspre drumul care merge către coada lacului de acumulare. Locul unde e situată acea stână e ferit și lângă pădure. Nu știu dacă există apă dar îmi imaginez că nu au făcut stâna la distanță prea mare de o sursă de apă. Consider că se poate traversa chiar și cu bicicleta către Pietrele Albe mergând de aici prin pădure vreo 2 kilometri. Fiind zonă înaltă nu cred că vegetația și-a făcut prea mult de cap. Chiar și o ieșire de iarnă la ski de tură s-ar putea face în această zonă pentru că acea stână ar putea oferi adăpost peste noapte. Din păcate zăpadă parcă se lasă tot mai greu așteptată în ultima vreme. Chiar dacă ieri a început să ningă frumos temperaturile au crescut brusc iar acum feeria de ieri a dispărut și s-a transformat în lapoviță.
După bucata abruptă plimbarea devine lejeră și hotărâm să mergem până pe vârf. Ne mișcăm greu, ne oprim des, exclamăm, facem poze. Era pur și simplu greu de crezut că am avut noroc de o asemenea zi. Atunci când am plecat din Domașnea nici măcar nu mi-aș fi imaginat că vom avea parte de un asemenea spectacol. Aceeși viteză avem și la întoarcere adică încet și foarte încet.
Seara și revenirea câtre punctul de start readuc frigul. Extrem de repede trecem de la gradele cu plus câtre înțepătoarele grade cu minus. Pe unele bucăți încerc o alergare ușoară pentru a mă încălzi. La un moment dat soarele dispare după culmea Cernii Vârf iar noi intrăm din nou în ceață. Atenția îmi este atrasă de profilul unui mesteacăn ale cărui crengi subțiri și dezgolite de frunze păreau încremenite. Ajungem la mașină și revenim în bârlogul de la Domașnea unde vom sta pentru următoarele zile. La cum arată prognoza și bocancii mei pe care i-am uitat la uscat pe teracotă e probabil ultima tură din acest an, an pe care vi-l doresc cu ture cât mai frumoase de aici din inima Banatului.
