A treia ediție 2BE nu a semănat cu cele de anii trecuți dar asta nu înseamnă că nu a fost frumos. Ba dimpotrivă. Vreo 9 oameni au răspuns prezenți la apelul făcut așa că sâmbătă dimineața pe o vreme perfectă am pornit din Rusca. Pentru că vorbim de 2BE evident că nu am pornit pe asfalt ci direct în sus către Poiana Lungă. Încălzirea a fost instantă. Am tot vrut să abordez această bucată de câteva ori dar n-am reușit pentru că veninid dinspre Munții Cernei ajungeam seara și fie era prea târziu, fie nu prea aveam chef. Priveliștea spre Țarcu de aici e minunată. Coborârea până jos la baraj e la fel de minunată.
Coborâm jos și trecem în partea opusă a lacului de unde cotim stânga pe deja clasicul drum care merge spre Munții Cernei. Din acest drum cotim la dreapta și intrăm în zona sălașelor și a poienilor din jurul vârfului Cozia. Anul trecut când am trecut pe aici mi s-a părut mai greu. Acum mi s-a părut ușor așa că repede m-am trezit sus. Au urmat o serie de urcări și coborâri până în Cornereva. Să spui despre acestă zonă că e pitorească e puțin spus. Zona e una dintre comorile prea puțin știute ale munților Cernei.
În Cornereva luăm o pauză de masă iar apoi ne urnim în direcția Bogâltin. A urmat “zidul plângerii”. Am stat prea puțin pe bicicletă până sus la izvor. Nu știu dacă toți papucii de ciclism au problema asta dar cu ai mei(Mavic Crossmax Elite) simt o durere puternică în călcâie dacă împing prea mult pe pantă înclinată(durere ameliorată dacă îi las un pic mai desfăcuți). Va trebui să studiez să văd dacă pot să le fac ceva. În caz contrar va trebui să nu-i mai port în astfel de ture. Ajung sus și uit imediat de durere după ce beau niște apă rece și încep să mă uit în jur. Astă iarnă când am fost pe aici parcă era și mai frumos. Urmează genul de coborâre pentru care merită să urci de 2 ori orice “zid al plângerii” iar apoi intrăm în pădure. A urmat cea mai spectaculoasă bucată a traseului ce a presupus traversarea crestei Munților Cernei și ocolul vârfului Arjana. Pentru această bucată am venit în mod special.
După o primă bucată pe curbă de nivel ajungem într-o mică vale de unde am intrat înt-un loc unde pădurea părea magică. Am împins printr-o zonă bolovănoasă iar apoi am ieșit fix în creastă. Am dat peste o turmă de oi. Evident că erau și câini dar am stat grupați iar ciobanul i-a sprânjit așa că am scăpat de ei. În acest loc am campat în urmă cu ceva ani. Nici atunci și nici acum nu am găsit apă. L-am întrebat pe cioban și a spus că ei aduc apă cu caii de la câteva sute de metri. Din acest punct știam de urcarea către Arjana dar și de coborârea în Prisăcina. Nu știam de poteca care coboară jos la școala din Dobraia prin pădure. E o bucată excepțională din toate punctele de vedere. Pe acestă coborâre am sărit peste ghidon și am luat un fag în brațe. Asta ca să vă dați seama cam cât de mult iubesc eu pădurea și copacii.
M-am trezit ieșit pe stâncăriile de deasupra de Dobraia cu Crovurile și Munții Mehedinți în față. Aici am avut o senzație ciudată. Mi-a trecut prin minte imaginea cu Țarcu de dimineață din Poiana Lungă iar acum nu-mi venea să cred că văd Crovurile. Mi se părea că am zburat efectiv peste munți. Efortul uriaș depus la o astfel de tură a fost răsplătit cu acestă senzație unică. Coborârea pe potecă până jos la Dobraia a fost un fel de continuare a zborului. Eram deja destul de obosit dar ce mai conta?
Restul trupei se desprinde odată plecați din Dobraia așa că rămân cu Boby și coborâm împreună până în Bogâltin. Aici ne oprim la biserică neștiind că ei s-au oprit la magazin așa că după scurta pauză ne regrupăm scurt. Nu prea mai aveam putere să urc creasta Cernii Vâr așa că am luat-o agale cu Ilie și Boby pe asfalt câtre baraj pe cei vreo 12 kilometri în urcare și cam tot pe atât în coborâre. Am ajuns la mașină și am fugit la Domașnea să mă spăl și să înfulec ceva. N-am putut să mănânc prea mult după atâta efort. Dar vreo 2 beri(na 3) bune am băut pentru că m-am dus alături de restul 2be-iștilor care între timp au ajuns și ei la Slatina-Timiș. Pentru mine a fost una dintre cele mai lungi și mai grele ture pe care le-am făcut vreodată. În general ajung pe la un maxim de 60-70 de kilometri cu 1500-2000 de metri diferență de nivel. Acum au fost 84 de kilometri și vreo 2600 de metri diferență de nivel. Pentru mine 2BE 2017 a însemnat o trupă faină, vreme excepțională și locuri de poveste. Au fost munții mei dragi de acasă.
Copyright poze: Fodor Alexandru