De această dată duminica nu am fost foarte matinal pentru că tura de bicicletă din ziua anterioară și-a spus cuvântul. Am repetat una din turele de toamnă din Munții Poiana Ruscă în zona Românești/Poieni/Valea lui Liman. Era cam singurul loc unde existau șanse să nu dăm peste prea mult noroi.
Ultima plimbare pe Semenic a fost atunci când încă mai era vara indiană. De această dată am pornit din Timișoara pe o ceață extrem de deasă ce nu prea ne-a dat pace decât atunci când am ajuns la Reșița. Trecem de Vâliug unde observăm lucrările la o nouă pârtie. Continuăm pe drumul îngustat de grămenzi de frunze ce șerpuiște până în pasul Prislop. Aici era încă toamnă. Cotim spre Semenic și aici simțim pentru prima dată că iarna se apropie.
Pe platoul Semenicului totul era în adormire așteptând parcă iarna. Un strat fin de zăpadă acoperea frunzele iar copacii erau și ei încremeniți în gheață. Un vânt rece sufla încetișor în timp ce valuri de ceață acopereau culoarul Timiș-Cerna și lanțurile muntoase de dincolo de acest culoar.
Ne echipăm corespunzător și ne afundăm în pădure. Nici nu mai știu a câta oară intru în această pădure în acești ulitimi ani. Grămezile de frunze înghețate trosnesc sub picioarele noastre în timp ce înaintam. Pădurea pare statică și neschimbată atunci când intri în ea. Dar dacă mergi foarte des și începi să recunoști locurile și copacii realizezi că unele lucruri se schimbă de la an la an, de la o zi la alta. Căutam unul din fagii groși localizat la ultima vizită și deși păream să fim la coordonatele GPS corespunzătoare nu reușeam să-l vedem. La o privire mai atentă observăm un fag trântit din care s-au desprins bucăți de lemn putred pe interior. Cu toate că era extrem de de mare și părea fără probleme fagul nostru a picat în cele câteva săptămâni de la ultima vizită. Ar fi fost extrem de interesant de surprins momentul. În această zonă pădurea își duce ritmul nestingherită. Spațiul eliberat de acest fag uriaș va face loc cu siguranță altor fagi care se vor lua la întrecere către lumină și se vor împinge unul pe altul în sus.
Dăm peste Pleurotus Ostreaus înghețați. E interesant cum această specie rezistă la temperaturi negative de până la -10 grade. Dacă ar fi să compar cu alte dăți aș putea spune că am văzut neașteptat de mulți. Revenim spre punctul de start pe semi-întuneric cu gândul că e printre ultimile ture de toamnă prin pădurile Semenicului. E pentru prima dată când am simțit miros de vifor legănând crengile copacilor.