A nins destul de mult pe munte în acest an. În ultima săptămâna, conform prognozei, s-a mai așternut un strat. Am vrut să vedem cam ce cantitate s-a depus așa că am mers în zona munților Mehedinți. N-am mai fost de ceva vreme prin Crovuri și n-am mai urcat niciodată în Crovuri din pasul Godeanu. Tot timpul am ales urcarea prin cheile Tamnei. Coborârile au fost de pomină aproape de fiecare dată. Am pornit o trupă mai mare decât de obicei. Aș putea zice că am fost un schior între fotografi pentru că ceilați, adică Șerban S. cu Irina P., Zsolt K. și Lucian S. au mers la fotografiat.
Îl aștept pe Șerban la Domașnea, ne reunim la model Dumbravă cu ceilați doi veniți din Cluj și pornim spre pasul Godeanu. Sunt destul de surprins să văd că zăpada nu doar că era mare, era uriașă. Avem noroc că drumul era curățat așa că ajungem repede la punctul de start. Cu atâta zăpadă în jur ne învârtim un pic până potrivim mașinile pe marginea drumului.
Trupa arăta destul de ciudat cărând după skiuri, aparate foto și rachete. De la super restaurantul lui nea Tică din pas am mers pe jos vreo 300 de metri și am început să ne pregătim de urcare. Copaci erau plini de zăpadă iar soarele a început să alunge ceața. Zăpada chiar dacă nu era perfectă era în stare bună. Dar n-a rezistat așa până la sfârșitul zilei.
Prima parte a traseului e destul de abruptă așa că ne încălzim bine de tot. Înaintăm anevoios prin zăpada uriașă. Cred că sunt puțini anii când munții Mehedinți primesc atâta zăpadă. Toată lumea remarca și se bucura de moment. Până la urmă pentru zăpada asta am venit.
Ieșirea în platoul geoparcului o facem într-o atmosferă magică. O chestie interesantă atunci când mergi cu fotografi e că te aștepți să-și îndrepte aparatul foto și către restul. Nu prea le pasă decât decât de cadrele faine pe care ar putea să le tragă. Degeaba am sperat eu că-mi va fi greu să aleg aleg din multitudinea de poze. Am primit până la urmă vreo două faine(mulțam Șerban) și asta doar pentru că am insistat eu.
Traseul e marcat și se poate merge cu destulă ușurință chiar și în timpul iernii. Intrăm din nou în pădure și soarele dispare. Traversăm pădurea și intrăm în poiană. Zsolt și Lucian au înnoptat la stâna din Beletina așa că i-am condus până acolo. Ne-am oprit la stână să mâncăm din mâncarea pregătită de cu seara de la Domașnea pentru că eram destul de flămânzi iar apoi am revenit spre punctul de start. Bucata prin pădure o fac pe foci iar mai apoi le dau jos și cobor fără ele. Zăpada din păcate a înghețat așa că nu am parte de coborârârea visată. Am în schimb parte de un apus superb peste Munții Godeanu și peste gențurile mehedințene. Mă opresc din skiat și fac și eu câteva fotografii. Toți munții sunt frumoși în felul lor dar parcă e greu să te gândești la altă zonă a Carpaților la fel de spectaculoasă. Ne desprindem cu greu de acest tablou împinși de un val de ceață.
Revenim la mașină și aici asistăm la o scenă cum probabil doar prin România poți vedea. La popasul din pas se produsese un act artistic de Dragobete. Un muzicant cu contrabas se chinuia să înghesuie instrumentul într-un portbagaj de Logan în timp ce se vocifera la o tipă care avea ceva să-i reproșeze despre viteza cu care o făcea. Mi-a sărit gândul la un posibil scurt-metraj care să se cheme: Skiorul, fotografii și contrabasul. Cu genul ăsta de scene nu prea te întânești în vest. În România viața e condimentată cu astfel de scene si poate și din cauza asta România e încă savuroasă chiar dacă e condusă de știm cu toții cine.
Notă: © Ultimile 3 poze ale albumului Șerban Sîmbotelecan
