Mai prin iarnă am desenat câteva trasee pe care aș fi vrut să le fac în acest sezon. Unul dintre ele avea ca punct de start Valea Almăjului, atingerea platoului Semenic iar apoi revenirea în Valea Almăjului. În ultimii ani am explorat destul de mult zona așa că în acest moment știu foarte bine cam ce variante sunt. Taică-miu încă se încăpățâneză cu agricultura așa că a rămas pe lângă casă dar Luci s-a arătat interesat. Având în vedere că eram doar doi oameni în tură am evitat zona Țarcu-Godeanu pentru că am fi pedalat pe forestiere cu câinii și oile pentru că fix în aceeași zi au urcat ciopoarele spre munte. Am preferat(oare a câta oară?) pădurile Semenicului. Tura nu era deloc ușoară cu atât mai mult cu cât am pornit din Prilipeț după ce am lăsat mașina la socri.
Din Prilipeț am pornit spre Pătaș și Borlovenii Vechi iar de acolo pe cursul Nerei în sus. Luci simte instant mirosul de pădure împins în jos de Nera fix în momentul în care ieșim din sat și intrăm pe vale. Când simți așa ceva ști exact de ce anume revii de atâtea ori în astfel de ture. Chiar dacă te-a prins 3 dimineața povestind lângă un pahar de bere. Oboseala dispare, o senzație plăcută îți invadează tot corpul. Știi că vă vei fi însoțit în următoarele ore de asemenea stări așa că bagi piciorul tare în pedală și îi dai puternic în sus. Pe lângă miros pentru următoarele ore vom fi însoțiți și de sunetul Nerei ce și-a croit loc în drumul ei spre Valea Almăjului.
La Botul Calului facem o pauză scurtă fix pe podul care duce spre Coșava. Îmi amintesc de senzațiile trăite de unul singur în urmă cu 2 ani atunci când am fost pentru prima dată pe aici. Pe atunci drumul era în stare bună. Și acum a fost în prima lui parte dar cu cât ne apropiam mai tare de Coșava cu atât drumul era mai prost. Ploile și exploatările forestiere au făcut acea bucată impracticabilă. Ne-am chinuit foarte mult să traversăm până la Coșava. Eram storși de vlagă când am ajuns acolo. În tura din primăvară am suferit la fel de mult pe acel drum bolovănos. De această dată nu știu ce s-a întâmplat dar n-am mai simțit la fel starea drumului. Ba dimpotrivă, aș putea zice că am ajuns foarte uşor în Poiana Begului. Din poiană am continuat prin pădure, pe drum, până sus pe platou. În tura de care aminteam mai sus am pierdut drumul dar de această dată am reușit să ne ținem de el. Ne oprim preț de vreo 10 minute pentru că începuse să plouă. Nu-mi surâdea idea de furtună sus pe platou dar nici idea de a reveni prin acele noroaie nu surâdea niciunuia dintre noi. Am avut noroc, am scăpat doar cu câțiva stropi așa că am ieșit sus pe platou.
Pe platou dăm de afine așa că din loc în loc ne oprim să le savurăm. Luci a vrut dea iama în pate-ul din rucsacul meu încă de la Coșava dar am hotărât că nu are rost să ne stea în gât pe urcare așa că în punctul de maxim am oprit și ne-am pus să mâncăm. Întâlnim un tip din Reșita care era la cules de afine. Avea cu el un pieptene așa că avea un oarecare spor la cules. Se îndură de noi și ne dă vreo doi pumni buni de afine. Îi mulțumim și pornim spre nea Cornel. Aici am simțit nevoia să beau ceva dulce. Îl aștept vreo 10 minute pe Luci care a încurcat locul și când a ajuns am luat o sticlă de cola. Estimarea mea era că undeva spre ora 2 ar fi trebuit să fim sus pe platou. Știrile de la ora 5 ne-au prins pornind la nea Cornel. Se cam minuna lumea când auzea că venim de la Bozovici și că plănuim să ne întoarcem înapoi.
De pe platou intrăm din nou în pădure unde micile urcări oscilează cu mici coborâri. Ocolim copaci trântiț și crengi din loc în loc. Trecem dintr-o parte în alta a drumului în cealaltă. Reușesc un salt spectaculos peste ghidon atuci cand încerc o astfel de traversare peste drum. Frunzele mascau șanțul de pe drum într-o astfel de porțiune. Nu pățesc nimic așa că mergem mai departe.
La intrarea în pădure am văzut un Suzuki Vitara cu numere roșii de Cluj. Mi s-a părut suspectă prezența unei mașini în acel loc. Aveam să lămuresc misterul destul de repede atunci când ne întâlnim cu Alex Teleagă și Daniela. Erau însoțiți de senatorul Mihai Goțiu de la USR și încă câteva persoane. Au vizitat bucata de pădure virgină pe care au salvat-o de curând de drujbele Romsilva. M-am bucurat de o asemenea întâlnire prin pădurile Semenicului dar fiind trecut de ora 6 n-am stat prea mult la povești. Am făcut câteva poze și am pornit mai departe. Această bucată are o coborâre frumoasă până “la bifurcație”. Adică locul de unde drumul se bifurcă, în față către Poiana Șară iar spre dreapta câtre “la zmeură”. Zmeurișul e o zonă de pădure tăiată în urmă cu câțiva ani prin care se trece destul de greu. În acel punct apuc să văd un viezure care se pare că avea ceva treabă pe acolo. Poate că era și el la cules de zmeură. S-a speriat și a fugit printre tufe. Înainte de viezure am întâlnit un cerb care ne-a simțit prezența și a fugit în inima pădurii.
Ajugem în capătul forestierului de pe Valea Globului pe la 7:30. De aici urma coborârea lungă până în Pârvova. Drumul e în stare bună așa că înaintăm repede până jos în sat. Din Pârvova mai avem un singur hop(Dealul Țerovei) pe care după ce-l traversăm intrăm din nou în Valea Almăjului. Șerpuim la răcoare prin Cheile Prigorului la apus. Trecem de Prigor și pe înserate ajungem înapoi la Prilipeț. Dacă de dimineată ne-a izbit mirosul Nerei la intrarea în traseu la final avem parte de miros de fân cosit pe toată bucata dintre Prigor și Prilipeț. Eram la aproape 100 de kilometri. Pedalam încet și respiram adânc. Eram obosiți, eram flămânzi dar eram fericiți. Am închis o altă buclă bănățeană.
