Atunci când am plecat aveam plănuite primele două săptămâni așa că ultima săptămână am decis-o destul de târziu stând lângă un pahar de vin franțuzesc. Cochetam cu idea de a merge în Dolomiți dar parcă mai mult mă atrăgea valea Aosta. Nu neaparat castelele din această vale cât mai degrabă Matterhorn-ul. Mi-am propus să ajung cât mai aproape se poate cu bicicleta de acest vârf prin forțe proprii(exclus gondole). Dar ca să ajung să fac asta trebuia să plecăm din Franța. Aveam vreo 2 variante. Fie treceam tunelul Mont-Blanc fie o luam direct peste munți și văi. Dacă prima varianta era destul de clară despre a doua variantă n-aveam nici cea mai mică idee. Așa că ne-am urnit evident pe cea de-a doua.
Am pornit spre est trecând din nou prin Les Saisies. Am coborât în Beaufort. Am trecut pe lângă barajul Roseland dar n-am văzut mare lucru de ceață. De acolo am coborât din nou în Bourg Saint-Maurice de unde am luat în primire o nouă serie de serpentine. Aici se pregăteau de UTMB. Ceața a dispărut așa că în pasul St. Bernard apucăm să vedem câte ceva. De aici a început o coborâre lungă către Valea Aosta. N-am întâlnit foarte multe mașini având în vedere că era luna august ceea ce a fost foarte bine. Aș fi vrut să evit autostrada A5 pentru că la italieni sunt destul de scumpe dar nu știu cum m-am învârtit și am ajus tot pe ea. Până la urmă n-am regretat seria de tuneluri ce se succedeau cu repeziciune. Trebuie menționat că aici peisajul se schimbă vegetația având aspect mediteranian. Regiunea Aosta e o regiune autonomă fiind cea mai mică regiune a Italiei cu franceza și italiana limbi oficiale. Există chiar un al treilea dialect regional(Valdôtain). Consider că această autostradă a distrus farmecul zonei chiar dacă sigur e justificată din punct de vedere economic. Cam greu de crezut jos în vale ca în nici 25 de kilometri poți ajunge lângă unul din vârfurile emblematice ale Alpilor.
M-am uitat la temperaturile prognozate următoarea zi de dimineață în Cervinia și când am văzut că sunt undeva spre 0 grade am hotărât că ar fi bine să las razele de soare să dezmorțească zona așa că n-am mai pornit la 6 dimineața ci doar pe la ora 8:30. Atunci când am lăsat mașina în parcarea din Valtournenche iarba era înghețată. M-am echipat repede și am început să pedalez ca să mă încălzesc. Până în Cervinia am urcat pe o potecă/drum suspendat dotată inclusiv cu tunele. Am ajus în Cervinia iar de acolo am început să urc către platoul Monterosa cu Mattheron-ul în stânga mea. Chiar dacă era destul de rece vizibilitatea și vremea erau perfecte. Cer perfect senin. Pe urcare am pus pe mine tot ce am avut. Inclusiv o fașă elastică peste căciulă. Respiram greu și mă opream destul de des iar gura îmi era extrem de uscată. Era greu să fiu atent pe unde merg cu asemenea priveliști în jurul meu așa că mă opream destul de des. Era păcat să trec în viteză pe acolo.
Sus am dat peste două lacuri de un albastru ireal. Am văzut o multitudine de trasee de enduro MTB și destui amatori dar nu exagerat de mulți. Pănă la urmă nici nu e foarte ieftin.
Am trecut în partea opusă și m-am ținut de ceea ce părea un vechi traseu de mocăniță iar mai apoi am început să cobor destul de abrupt înapoi spre punctul de start. În punctul de maxim am atins aproape 2900 de metri altitudine. Până în acest moment cel mai înalt punct unde am urcat bicicleta. Am încheiat tura cu gândul că următoarea zi voi reveni cu fetele pentru a urca pe platoul Monterosa.
