Speram ca zăpada de care am avut parte cu o săptămână în urmă să se mențină așa că am pornit către vârful Țarcu. În ultimii ani nu prea am avut parte de momente potrivite pentru a urca pe vârf dar de această dată condițiile păreau prielnice cu zăpadă din belșug. Cu mine a venit și taică-miu pe rachete.
În Șaua Jigorea am făcut cu greu loc de parcare scoțând lopata din portbagaj și cu ea încă ceva metri cubi de zăpadă de pe marginea drumului.Nu prea s-a gândit nimeni să bage lama și să dezăpezeasacă 2-3 locuri de parcare pentru cei câțiva care se încumetă să urce spre Țarcu într-o zi de weekend de iarnă.
Din păcate zăpada era destul de moale și pulverul de săptămâna trecută a cam dispărut. Speram ca odată cu înălțimea zăpada să-și schimbe caracteristicile lucru care de altfel s-a întâmplat dar mult ma sus decât m-aș fi așteptat eu.
Trecâd de Cuntu am parte de o surpriză atunci când vâd vreo 40 de oameni care urcau în șir indian înspre vârf. Sincer eu nu știu vreun grup de o asemenea anvergură pe la noi care să facă astfel de drumeții iarna. Eram extrem de contrariat și curios să văd cine sunt. Pe o parte din ei i-am prins din urmă și așa am aflat că sunt din Serbia.
Începând cu Sadovanu vântul bătea destul de tare deși era destul de cald ceea ce era oarecum ciudat. Nu prea resimțeam senzația de frig. Am ținut matematic creasta atunci când am văzut peretele de sub cabanea meteo că a fugit cu totul jos în căldare. Erau condiții prielnice pentru avalanșe așa că am stat cuminte. Având în vedere că mă duc singur la astfel de ture(lucru total neindicat) nu-mi asum nici un fel de risc. La cabana meteo stăm puțin de povești cu meteorologii care ne rescunosc de la tura de bicicletă din urmă cu 2 veri. Bem și o gură de ceai și pornim la vale. Îmi propun să-l aștept pe taică-miu din loc în loc dar nu reușesc așa că mă opresc doar la Cuntu. Acolo zăbovesc puțin și pun focile din nou și încep să urc spre Sadovanu din nou. Nu ajung chiar până acolo și ne reîntâlnim.
De la Cuntu mai cobor o bucată scurtă iar apoi le iau în spate. Ne întâlnim pe drum cu un tip ce urca pe split-board și care zicea că vrea să meargă pe Căleanu ziua următoare. Cam ciudată apariția. Habar nu am cine era dar cred că știa ce face.
Ajugem la mașina la frontală. Pe drum întâlnesc un sârb din acel grup și povestesc un pic cu el. Îmi dau seama cât de mult au de suferit oamenii din cauza granițelor și a politicienilor. Povestim inevitabil și despre Kopaonik dar și despre cât de frumoși sunt munții noștrii. Se vedea frumos și nocturna de pe noua pârtie situată pe Muntele Mic. Din păcate chiar dacă se ma întâmplă unele lucruri tot suntem departe cu condițiile. Nu prea știm să lucrăm împreună pentru binele comun și pentru asta avem cu toții de suferit. Cel puțin eu nu am ajuns să schiez pe Muntele Mic în acest an chiar dacă în condiții normale aș fi făcut-o de foarte multe ori. Încă mai aștept și mai sper că putem trăi din asta. Până atunci îmbătrânesc și mă dau pe schiuri de tură pe unde am chef.
