În ultimii câțiva ani am tot făcut trasee cu plecare din Cornereva. Există câteva bucle deja clasice cu plecare de acolo. Le-aș numi cam așa: bucla Pietrele Albe, bucla Frăsâncii dar și bucla Toplei. Pe primele două le-am tot repetat în diferite formule, în diferite anotimpuri, pe jos, pe schi sau chiar cu bicicleta. Nu-mi dau seama de ce n-am intrat niciodată pe Topla. Aș putea găsi explicația în faptul că prin 2013 în căutarea variantelor de acces am încercat să intrăm pe acolo prin zăpadă dar n-am putut înainta. Am rămas probabil cu impresia că drumul e prost pe acolo și n-am mai încercat. Chiar și din Bogâltin am tot urcat spre pasul Prislop fără să știu că pe acolo e mai greu decât prin Topla.
Vremea se arăta perfectă așa că împreună cu Șerban ne-am urnit din Domașnea după o scurtă regrupare de dimineață. Aș fi vrut buclă mai lungă până pe Vlașcu dar, la final, am scurtat tura.
Drumul pe Topla e îngust dar e asfaltat pe vreo câțiva kilometri. Lăsăm mașina în partea de jos pentru a putea face bucla propusă dar se poate înainta destul de mult în sus pentru o ajunge pe Arjana sau în pasul Prislop. E o variantă de luat în calcul pentru turele viitoare.
Trecem de zona caselor răsfirate și intrăm în zona poienilor iar apoi în pădure. Urcarea e extrem de plăcută și frumoasă chiar dacă susținută. Facem joncțiunea cu traseul care vine din Bogâltin iar de acolo intrăm pe teren cunoscut. Cu puțin timp înainte de ieșirea din pădure chiciura devine tot mai prezentă iar atmosfera magică. Soarele bătea puternic peste tot Banatul iar copacii erau încărcați cu un strat gros în zona de la la limita cu golul alpin. Deschiderea e tot mai largă odată ce luăm în înălțime și pe alocuri zăpada dispare. Văile din jurul vârfurilor sunt copleșite de cornișe de zăpadă. Stratul era destul de stabil și cred că ar fi mers o coborâre pe schiuri de tură. Aveam doar rachetele cu noi dar nu le-am folosit aproape deloc. Ajungem în apropiere de zona vârfului Iuții și de acolo începem să coborâm pe o muchie ce părea că ne va duce înapoi.
Nu ne grăbim așa că ne aproape ne prinde apusul sus la ieșirea în golul alpin. Culorile sunt magnifice și cu greu ne deslipim de un asemenea tablou. Jos în cătune coșurile caselor fumegau. Mai mai că îmi vine să-mi cumpăr o colibă și să renovez la un minim de confort, să mă mut aici vreun an și să uit de Java, de Open Ville, de aglomerație și de restul.
În timp ce coboram un băiat de vreo 15-16 ani vine spre noi și ne spune că taică-su ne cheamă să mergem până la el. L-am auzit strigând dar am bănuit că strigă la vreun vecin. Ne apropiem de gospodăria omului pe care aflăm că îl cheamă Tică. N-am scăpat fără o bere și vreo 2 ștampele de răchie. De data asta Șerban a fost șoferul așa că noi am servit și el s-a uitat la noi. Tică are vreo 150 de oi și e clar că e destul de muncă la un asemenea număr. Era mai tânăr ca mine cu câteva zile dar avea deja copii mari iar cel mai mare e la liceu.
Tică ne spune că locul unde el stă se numește Studena, Topla e valea următoare iar mai sus de Topla e Sub-Crâng iar undeva lângă Studena e Sub-Plai. Sunt greu de ținut minte toate aceste cătune și cam de fiecare dată când vorbesc cu câte un om al locului îmi place să aflu astfel de detalii.
Ne despărțim cu greu de Tică pentru că voia să ne facă o mămăligă cu brănză. Dacă ne făcea cu siguranță că dormeam pe grămada cu fân ce mirosea extraordinar și plecam înapoi spre Domașnea a doua zi. N-am făcut-o și am ajuns pe semi-întuneric la mașină. E frumos în munții Cernei. E frumos felul în care oameni trăiesc pe munte într-un fel de simbioză de sute de ani într-un mod aproape neschimbat. Iar la cum se mișcă lucrurile cu dezvoltarea și cu investițiile pe la noi îmi e aproape clar că locurile vor rămâne la fel în următorii 20-30 de ani.
Linia pe care am coborât se pretează foarte bine la schi de tură așa că nu e exclus să-i mai fac o vizită lui Tică cât de curând dacă zăpada persistă. Dacă nu, când va da firul ierbii, locul e o destinație clară de venit cu fetele.
