Statistic vorbind se întâmplă destul de rar să se alinizez astrele să iasă o echipă faină și să mai fie si vreme bună. Din postura de ghid local fără atestat am ales un traseu care să nu supere coechiperii în speranța că-i mai prind la vreo tură și pe viitor. N-am vrut să fie nici foarte ușor dar în același timp pitoresc. Iar când vine vorba de traseul pitoresc mă gândesc în primul rând la creasta Cernii-Vâr. Probabil cea mai spectaculoasă și accesibilă variantă din întreg Banatul. Pe creasta Țarcului e și mai spectuaculos dar acolo se ajunge și mai greu.
Oamenii hotărâți se trezesc devreme așa că ne urnim de dimineață. Ne cam înfofolim dar Peter se întoarce să lase o parte din echipament în sat. Lui îi place pe bolovani la vale tare așa că la Domașnea are pe unde. Mai povestim un pic până se întoarce el și apoi continuăm să urcăm. Nu prea ne oprim până sus în creastă. Acolo trăim impresia că am ajuns într-un fel de Elveție sau prin Tirol prin Austria pe undeva. Crestele încă înzăpezite ale munților Țarcu și Cernei arătau într-un mare fel. Ne urnim cu greu din punctul de belvedere situat fix în locul în care în urmă cu câțiva ani am stat în punctul de control la 2BE. De acolo începe nebunia, Pentru că nu poți numi altfel coborârea pe creastă către Piatra Elișovei și de acolo mai departe către capul Vârului. Oile au urcat deja sus și oamenii erau la smâlz. Continuăm în viteză și intrăm într-o porțiune tehnică bolovănoasă care se continuă pe un drum cu noroi și apă. Aici ne punem și mai mult la încercare tehnica.
Ajungm jos în Cornereva de unde pornim în sus către Poiana Lungă. Urcarea asta nu-i chiar ușoară dat atunci când faci de 4 ori pană înseamnă că ceva nu se leagă. Pesajul spectaculos compensează așa că ne trece repede atunci când ajungem la poalele Arjanei. De aici urmează coborârea lungă. Și ce coborâre. Vreo 15 kilometri în care nu prea am atins frâna până jos în valea Bolvașnița. Un localnic bine amprenuit ne oprește și ne dă numărul de telefon. Ne spune să trecem pe la el când mai ajungem prin zonă. Șansele de a reveni pe acolo sunt mari așa că l-am notat în agendă. În Bolvașnița de oprim de o bere. Tinerii de prin sat fac ce fac cam toți prin toate satele. Ceva aparate, o bere, un suc, un fum. Îi lăsăm în treaba lor și ne vedem de drum.
Intrăm scurt pe național iar mai apoi către Globu Rău pentru ultima urcare. SPD-urile mele ușoare de carbon de la Specialized mă jenează mult prea tare așa că bucata asta mă cam termină. Îmi revin pe coborârea către național unde reușesc să fac și eu pană. Sfârșitul turei îl facem la Domașnea cu o ciorbă bună și o bere.
