Cantonamentul la schi din acest an a trecut de parcă nici n-a fost. N-am mai experimentat ceva nou ci am mers pe o variantă cunoscută(Saalbach-Hinterglemm). Lucrurile evoluează acolo și iată că apar instalații noi. Noi încă stăm pe loc iar bănuții noștrii tot acolo se duc.
Banatul e destul de sărac în zăpadă așa că schiurile de tură nu prea le-am putut folosi în nici unul din masive. Semenicul are ceva zăpadă dar în partea de jos a masivului lipsește așa că nu prea există nici acolo variante.
Am pornit cu gândul să mergem pe Domogled dar în timp ce coboram dealul Cerăgăului am hotărât să mergem pe Arjana. N-am mai fost de ceva ani buni pe acolo. Zăpada lipsea în totalitatea pe partea sudică dar eram convins că persistă pe partea opusă.
Am parcat în Bogâltin și pornit pe același traseu de acum vreo 7 ani. Greu de crezut că au trecut atâția ani de atunci. Valea pe care urcăm pare neschimbată. Trecem peste același râu. Ne amintim de bătrânica cu care am povestit atunci și ne întrebăm dacă mai trăiește sa nu. Înaintăm și trecem pe lângă sălașul de piatră care era în stare bună. Stratul de zăpadă avea cam o palmă iar poteca pare umblată semn că se mai plimbă oamenii locului pe acolo.
Intrăm la propriu în ceața văzută de jos și după o urcare abruptă ieșim în golul alpin. Acolo suntem luați în primire de un vânt năpraznic. În rafale cu siguranță ajungea la 80-100 de kilometri la oră. În anumite locuri trebuia efectiv să ne oprim. Terenul e destul de accidentat și cu multe pietre în zona de sub vârf așa că pășim cu atenție. Riscam să cădem peste vreo grămadă de bolovani împinși de vreo pală de vânt.
Stâm preț de câteva minute pe vârf iar apoi pornim înapoi. Vremea era superbă chiar dacă vântul bătea foarte tare. O mare de nori curgea dinspre Valea Cernei peste Munții Mehedinți. Soarele strălucea deasupra acestei mări grăbite. Probabil am fi stat mai mult dacă nu era vântul.
Nu aveam în plan să coborâm prin Prislop dar nici pe Arjana nu aveam în plan să ajungem așa că schimbăm din nou direcția. Fac o paranteză și spun că incendiile de vegetație din toamna trecută au lăsat urme adânci și pe aici. Practic cam toată vegetația de sub vârf e arsă, inclusiv jnepenii.
Coborâm o șa scurtă iar apoi după ce traversăm o altă bucată pe curbă de nivel începem să coborâm prin pădure către Pasul Prislop. În fața noastră vizibilitatea era mare până spre munții Parâng. Această bucată până în Prislop e înzăpezită dar n-am folosit parazăpezile. De rachete nici nu avea rost să vorbim. E bine că nu le-am luat cu noi pentru că le căram degeaba.
Vântul se domolește atunci când plecăm din Prislop prin pădure dar stratul de zăpadă a persistat. În anumite porțiuni expuse la soare era primăvară doar pentru ca în câteva zeci de metri mai încolo să fie din noi iarnă.
Intrăm pe scurtătura și coborâm deaspura de Bogâltin iar de acolo în 30 de minute ajungem jos înapoi în sat. Nu ne-am grăbit absolut deloc de dimineață și iată că am ajuns pe lumină înapoi. Drumul până aici e mai rapid față de turele celelate pe Topla, Frăsâncea sau Camena. De la bifurcația cu Bogâltin se mai merge vreo 20 de minute ceea ce adună vreo 40 de minute în total la drum. E o tură clasică ce o voi repeta cu plăcere de fiecare dată pentru că Arjana e extrem de spectaculoasă. Chiar dacă e cel mai scund vârf din Munții Cernei e cred cel mai surprinzător și oarecum diferit de celelalte înșiruite până la limita cu Munții Godeanu, la Hantă.
