Vremea se arăta perfectă, cu soare, chiar dacă rece. Orele de lumină sunt multe așa că nu prea mai e nevoie să te grăbești ca să nu bâjbâi la frontală. Oscilam între schi de tură și bicicletă. În timp ce mă îndreptam spre Domașnea decizia s-a conturat destul de repede având în vede în ce mare fel se vedea Țarcu. Iarna e destul de greu să te încumeți la o buclă lungă dar în aprilie acest lucru devine posibil. Tot pe drum îl sun pe Luci și aflu că e și el interesat așa că nu rămâne decât să-i dăm bice.
De obicei urcarea spre Țarcu sâmbăta e mai aglomerată. De această dată n-au fost mai mult de 5-6 oameni pe traseu. Probabil s-au săturat de iarnă și au plecat să caute primăvara prin alte părți.
Zăpada e un pic grea la început dar devine pufoasă odată cu trecerea de Cuntu. Urme multe de snow-mobile. Au o fixație indivizii ăștia cu Țarcu. Am învățat să-i ignor. Bine că de această dată au fost doar urmele, nu și mirosul de drujbă.
Trecem de cabana meteo și pornim mai departe spre culme. Urme proaspete de schi în căldare. Un fel de Alaska bănățeană cu heliski. Noi ne vedem de drum spre Căleanu. Ne oprim de multe ori să ne uităm în toate direcțiile. O suprafață uriașă formată din Munții Țarcu/Godeanu/Cernei îmbrăcată într-o mantie albă invadată de soare. Nu era nici cald, nu era nici frig. Pur și simplu vreme perfectă.
La urcare pănă pe Țarcu mă tot uitam cum arată coborârea de pe Căleanu spre Brusturu pentru că pe acolo n-am trecut niciodată. Am fost de câteva ori pe Nedeia cu bicicleta dar pe Căleanu n-am ajuns. Nu părea de netrecut.
Dar se pare că m-am înșelat. Când am ajuns acolo am coborât vreo 50 de metri și am dat de niște acumulări/plăci de vânt foarte mari. Am coborât atâta cât am considerat că e sigur și am decis să mă întorc. Efectiv nu vedeam mai departe. Era mult prea riscant să rup o placă de vânt și să alunec. Nu eram pregătit pentru asta așa că ne-am întors puțin și am încercat pe sub vârf pe sub niște stânci dar zona traversa niște bucăți expuse cu încărcătură mare deasupra. Riscul de avalanșă pe buletinul nivo de la inmh era 3. Exista un strat relativ nou care n-a făcut prindere peste cel vechi iar soarele bătea puternic peste acea zonă. Riscul nu era foarte mare fiind o bucată totuși scurtă dar după ce am cântărit un pic am decis că nu avea rost să risc așa că am decis să ne întoarcem.
Am început să împingem agale înapoi spre Țarcu puțin dezamăgiți dar măcar întregi. Nici după Căleanu nu era totul foarte sigur dar ne-am fi ținut matematic de creastă. Era totuși o bucată cam lungă după Brusturu care părea să fie problematică. Cu siguranță că voi încerca să abordez invers bucla dinspre Șeroni în sezonul următor. Sincer nu mă așteptam să mă blochez în acel punct. Dacă zăpada ar fi fost mai viscolită pe creastă probabil se putea traversa mai ușor.
În timp ce ne apropiam înapoi de Țarcu vedem o siluetă pe creastă. Mă îndrept curios să aflu ce caută la acea oră. Surpriza e că ne întâlnim cu Alex Teleagă. Cu el am făcut o tură frumoasă pe Gugu în urmă cu ceva ani. Aveam o sete zdravănă și mă gândeam la o sticlă de cola rece. Rugile ne sunt ascultate și primim un capac din sticla lui Alex. Povestim un pic și pornim mai departe spre vârf. Acolo alimentăm cu apă minerală și începem coborârea înapoi spre Cuntu. Zăpada a fost bună în zona înaltă dar mai moale în partea de jos. Dar ajungem la Cuntu, punem focile și continuăm înapoi spre Jigorea. Ajungem pe la 6:30 dupa 9h:30. Nu ne-am grăbit dar nici n-am zăbovit foarte mult. Era păcat să te grăbești pe așa vreme. Scăpăm și de efectele razelor solare pentru că ne-am dat cu loțiune de 2 ori. N-am mai repetat greșeala din Cernei din urmă cu o săptămână când am început să mă exfoliez. Cumva nu te aștepți la atâta soare.
Probabil cea mai frumoasă tură din acest an pe schiuri de tură cu peste 27 de km. si 1500 m. diferență de nivel. La cum arată vrema s-ar putea să mai amânăm puțin sezonul de bicicletă.
