Mă uit în gol la tastatură. Încerc să-mi adun gândurile. Să-mi amintesc de unde a început toată povestea. Tatonări au fost multe și povestea nu e pe deplin terminată pentru că în fiecare an mai pune o filă în cartea unică a turelor memorabile din Munții Almăj. Cred că am reușit să traversez cam tot ce mi-am propus în timp dar acest areal pur și simplu parcă nu se lasă descoperit. Suprafața e uriașă. Probabil zona Carpaților de curbură se apropie de izolarea acestor locuri dar cred că acolo există așezări umane. Aici. între Șumița și Ravensca până departe la Eibenthal nu prea e nimic. Iar aceste două localități sunt deja simboluri ale unei lume pierdute fiind aproape depopulate.
Mi-am propus să găsesc o variantă de traversare de la Mehadia la Putna prin partea de N-E a acestor munți. N-aveam nici cea mai mică idee dacă o să-mi iasă. Aparent Sf. Garmin a găsit o variantă pentru mine. Încep să am tot mai mare încredere în el. Nu știu cum face dar dacă e să socotesc că am terminat tura n-am decât să zic că a făcut o treabă bună. Dar să nu ne grăbim. Să le luăm pe rând.
Am ajuns la Domașnea pentru că nu aveam cum să ratez acest weeked. Vremea se anunța epică. Duse sunt zile de vară căldurorose. Dar la fel de duse sunt și zilele în care poți să stai în șa până tărziu spre ora 10. Fiind totuși final de septembrie îmi calculasem un maxim de 1 oră de rătăcit. Dacă după o oră nu răzbeam aș fi revenit pe unde am plecat.
Noaptea n-a fost ușoară și somnul agitat. Cum ar putea fi altfel atunci când visezi că pică elicoptere peste casa ta? Mut în timpul nopții alarma de la 7 la 8 aproape hotărât că o să scurtez tura. Dar când mă trezesc și simt aerul răcoros al dimineții îmi aprind pofta de a pleca. Îmi dau seama că punctul de start la Iablanița e la fix 17 minute de Domașnea. 17 minute de o zonă atât de sălbatică și de ne-explorată? Probabil vânătorii, pescarii și motorizații ajung pe aici dar nu documentează ce fac. Pe youtube eu nu reușesc să găsesc. Ori nu le pun ori chiar nu umblă chiar nimeni.
Ce am scris mai sus a fost mai de mult. Am recitit. Am fost din nou pe creastă la Domașnea și mi-am amintit că am rămas dator să termin această postare. Dator față de mine. Pentru că eu în general nu prea mă simt dator față de nimeni. Gata cu aroganța. Back to the story.
Eu nu cred că trebuie să mergi până la capătul lumii ca să te simți pierdut. Când zici capătul lumii e un capăt pentru tine. Pentru cei de acolo e rutină zilnică. În caz că e cineva acolo. Iar acele capete de lume au fost acolo și vor fi tot acolo mult după ce noi nu vom exista.
DIn Iablanița trec la Mehadia peste deal destul de repete. Am eu câteodata un talen să mă încurc în drumuri. Am făcut-o și de data asta dar am redresat repede. Dau câteva pompe pe roata spate pentru că părea desumflată.
Trec de Mehadia și intru în bazinul Sfârginului. Pe acolo e și cascada Boboț dar asta nefiind așa cunoscută nu prea se încumetă nimeni să vină la ea. Drumul e în stare excepționașă așa că mă duc bine și pe urcare cu peste 15 km/h. Verific la un moment dat track-ul și îmi dau seama că trebuie să o iau stânga către șaua Patru Pene. Pe acolo am traversat în urmă cu câțiva ani. Sunt un pic confuz pentru că mă așteptam ca traverarea mea să cotească spre stângă ceva mai sus. De prisos să mai zic că muncitorii forestieri la fel ca ciobanii nu știu ei care-i treaba cu traseele. Dar mă amuz copios să-i aud cum explică neștiința lor. Am trecut de 2 rânduri de țapinari. Habar nu aveau unde e Putna. Evident nici dacă e vreun drum spre acea direcție.
Înainte de ajunge în Șaua Patru Pene văr un drum spre dreapta. Știam de pe track că există un drop de vreo 400 de metri diferență de nivel pe care aș fi vrut să-l evit. Așa că o iau spre dreapta. Ceva îmi spunea că sigur o să înfund. Dar ce farmec are să nu mă înfund? Drumul urcă încetișor cu paralel cu muchia din stânga mea. Speram să ducă cât mai sus și să pot să traversez. Dar încetișor drumul devine din ce în ce mai complicat până în punctul în care îmi dau seama că nu mai e nici un drum. Verifi des GPS-ul. Încerc să merg paralel pe lângă de defrișare pentru că nu era mai mult de 1km. Dar n-am reușit să traversez. Efectiv trăgeam bicicleta prin tufe. Nu mergea nici push și nici carry bike. Revin într-o zonă unde părea că e un drum vechi de TAF. Mă țin de acel drum dar tot ajung să cobor cei 400 de metri. Dar măcar au meritat. Super flow pe un drum în stare bună. Eram pe track-ul inițial. Mai dau de un grup de muncitori. Aceeși poveste. Habar nu aveau de Putna și nici de drum. În astfel de momente îți dai seama că singura direcția e doar înainte pentru că ești la aceeși distanță de punctul de start. Dar energie aveam din plin așa că încep cățărarea.
Mă așteptam la următoarea surpriză pentru că era clar că urmează după o primă bălăureală. Cam în momentul în care se gata urcarea se gată și drumul. Dar a rămas o veche urmă de drum pe care au crescut brazi. Bănuiesc că erau plantați pentru că zona nu pare o zonă în care ei să crească natural. Reușesc să stau totuți pe biciletă chiar daca vorbesc mult și singur. De urât și de frică să nu-mi sară vreun urs în cap. Și dacă sărea nu aveam cum să-l văd că vine pentru că era prea mare frunzărișul și desișul.
Încep să cobor și după ce culeg un hrib ajung în capătul drumului care urcă de la Putna. Văd și niște vaci. De obicei când dai de animale dai și de câini. Am avut noroc și nu erau. Practic trecusem de zona problematică. Întâlnesc doi bărbați din Putna care erau la făcut lemne. Povestesc un pic cu ei