De drumul până la Trei Ape ce pleacă din Teregova știam doar că există. Nu aveam nici cea mai mică informație despre starea lui. Așa că sâmbătă, pentru că am fost destul de leneși, pe la prânz ajugem cu mașina în Teregova, ne echipăm și plecăm în direcția Trei Ape.
Traversăm satul pe toată lungimea lui pe o distanță de vreo 4 kilometri. Teregova este fără discuție unul din cele mai frumoase şi bine aşezate sate din întreg Banatul. Este un sat mare și este poziționat strategic la poalele munților Semenic dar și al Munților Țarcu/Cernei și spre deosebire de Domașnea unde a existat C.A.P. aici o proporţie mai mare a oamenilor și-au păstrat vechile tradiții ale creșterii animalelor și cultivării pomilor fructiferi. Localitatea fiind foarte mare există o multitudine de magazine dar și vreo 3 farmacii. În multe alte localități o farmacie e o raritate.
La ieșirea din localitate drumul începe să urce constant. După vreo 15 kilometri panta devine mai accentuată pentru o bună bucată pentru ca mai apoi să coboară până jos la Trei Ape. Starea drumului era extrem de proastă. La urcare am întâlnit două tractoare fiind atenţionaţi de acest lucru. Există unele porţiuni unde practic nu se mai poate numi drum fiind adevărate cratere. Cred că şi o maşină de teren sau un tractor ar avea o misiune imposibilă. Pe lângă cratere existau o grămadă de porţiuni inundate. Una peste alta chiar dacă drumul era destul de prost mie mi-a plăcut fiind extrem de solicitant. Trecem la un moment dat în cel mai înalt punct al traseului pe lângă o cabană silvică unde ne oprim preţ de câteva minute pentru a ne odihni în foişorul de lângă. Lemnul din care era făcut foişorul era mâncat de carii iar pe scaune era praf rezultat în urma acestui proces semn că pe aici chiar nu trece mai nimeni. Locul unde e poziţionată această cabană se numeşte ”La Bradul Moşului”(mulţam Dorin de info).
Probabil nu-i o surpriză să spun că şi pe aici există exploatări forestiere. Locurile prin care am trecut nu fac parte din arealul cu protecţie strictă sau integrală din Parcul Naţional Semenic-Cheile Caraşului aşa că nu prea există nici un fel de oprelişti pentru a limita aceste tăieri. Practic nu există zonă împădurită pe unde fi fost în ultimile câteva săptămâni unde să nu văd exploatări lemnoase bine organizate. Am văzut exploatări pe Valea Hidegelului, am văzut exploatări în munţii Aninei în apropiere de Crivina şi iată şi acum aici în apropiere de Trei Ape. La ritmul în care se taie nu cred că vom mai avea păduri pentru multă vreme. E drept că pădurea se regenerează dar dacă tai într-un ritm nesustenabil se creează dezechilibre foarte mari.
Ajungem la Trei Ape şi ne oprim la răscruce să bem un suc iar de acolo iau în primire panta ce urcă din Brebu. Nenea ce stătea să vândă acolo se mira că am venit tocmai din Teregova semn că nu prea face nimeni astfel de traversări. La urcare încerc un ritm mai alert pe această bucată scurtă iar sus mă opresc pentru a mă bucura de priveliştea de acolo. Trece pe lângă mine un grup de motocilişti din Serbia. Semn că această zonă devine interesantă şi pentru oamenii din partea de est a Serbiei ceea ce nu e un semn rău.
De aici urmează coborârea până înapoi la Slatina-Timiş pe Trans-Semenic. O plăcere această coborâre ca de obicei. Mă opresc la un moment dat pe la mijlocul distanţei şi pe un ogaş din spatele meu văd o silluetă a unui animal sălbatic gonind pe firul apei. Mă sperii un pic cu gândul la ceva mai fioros aşa că pun rapid mâna pe spray-ul paralizant. Misterul dispare rapid pentru că era un pui de căprioară. Nu credă că m-a observat pentru că după fuga pe ogaş a traversat o mică poiană din apropiere relativ încet pentru ca mai apoi să dispară din nou în pădure. M-am gândit un pic la felul în care această şosea taie habitatul acestor animale. Pe o bucată destul de lungă există parapeţi şi pereţi în unele porţiuni de câţiva metri. Practic e o misiune destul de grea ca un animal ce vine dinspre Neman să treacă mai departe spre Semenic traversând acest drum. Bănuiesc că se vor adapta şi vor învăţa în timp locurile propice traversării dar e foarte clar că genul acesta de drumuri le fragmenteazâ habitatul. Nu cred că ar strica nişte traversări special gândite în acest scop din loc în loc. Din păcate acest drum nu a fost conceput în acest fel.
Ajungem într-un final jos în Slatina-Timiş de unde urmează un adevărat chin pe asfalt până înapoi la Teregova. Chiar dacă drumul e suficient de larg există totuşi destule porţiune unde se îngusează iar dăcă se nimereşte o coloană care să treacă pe lângă tine în acelaşi timp senzaţia nu e prea plăcută. Au fost aproape 60 de kilometri cu absolut de toate şi o tură pe cinste. Din păcate şi bicicleta a avut un pic de suferit după ultimile ture aşa că a necesitat o re-spiţare pe spate. Acum e în stare bună pentru o nouă tură aşa că trebuie să facem planul pentru următorul week-end.
