De data asta n-am mai stat să desenez trasee pentru bălăurit așa că am mers pe mâna ghidului cicloturistic bănățean de care aminteam acum ceva vreme. Mă bătea gândul să fac o incursiune prin munții Mehedinți sau prin Retezat dar într-un final mă decid și aleg unul din traseele prezentate în acel ghid. Suprafața uriașă a munților Almăj îi face greu accesibili și sunt puțini care se încumetă la a traversa toată lungimea lor din Valea Almăjului până la Dunăre. Incursiuni în acești munți am mai făcut prin partea nordică atât cu bicicleta dar și pe jos. Din partea sudică am făcut un traseu superb în jurul neck-ului vulcanic Trescovăț. Dar iată că a venit vremea unei incursiuni cu bicicleta.
Am ales traseul cu numărul 29 prezentat în acest ghid care urcă din localitatea Berzasca pe valea râului cu același nume până în localitatea Bigăr de unde coboară pe valea râului Sirinia.
Localitatea Bigăr este situată la o altitudine de 536 metri, a fost fondată de coloniștii cehi în anul 1827 și este situată la o distanță de 17 kilometri de șoseaua Moldova Nouă-Orșova.
Pentru a diversifica am coborât la Dunăre dinspre Valea Almăjului și Ravensca. Drumul față de anul trecut când am trecut pe aici e în starea mai proastă dar în continuare practicabil cu o mașină cu gardă mai înaltă.
Urcarea pe valea râului Berzasca este domoală până în punctul în care traseul începe să urce prin pădurile din munții Almăj. Traseul din ghid părăsea drumul forestier și urca pe o culme care duce într-un final în sat. Noi am continuat pe drumul forestier iar în apropierea satului am traversat o vale iar apoi urmărind o poteca ajungem în sat. Aproape de punctul în care traseul nostru s-a despărțit de cel prezentat în ghid era indicată o peșteră. Din păcate nu am reușit să dăm de acea peșteră nefiind nici un indicator sau traseu vizibil către ea.
Odată ajunși sus la Bigăr primul lucru care sare în ochi e culoarea fațadelor, a ferestrelor și a porților. E vorba de albastru în principal dar și verde. Majoritatea caselor pemilor au această culoare fiind o trăsătură distinctă care se poate observa în toate aceste sate din munții Almăj și Semenic populate de către pemi.
Dacă tot am luat și aparatul foto cu mine de data asta, am stat să fotografiez și să analizez arhitectura specifică. Satul nu părea să fie foarte populat dar se auzea din câte o curte fie Traian Jurchelea(probabil la radio) cântând o doină, fie câte o polcă. Ne oprim să mâncăm din ce aveam pregătit într-un loc unde era un robinet, câteva scaune și mese sub o umbrelă. Era interesant să asculți pemoaicele vorbind în graiul lor pe care se pare că îl păstrează deși au trecut aproape 200 de ani de când au ajuns pe aceste meleaguri. Încercam să-mi imaginez acele momente când acești coloniști au fost aduși aici și mă gândeam că nu le-a fost ușor să construiască o localitate de la zero. Chiar și acum accesul e dificil până aici. În acele momente era cu siguranță mult mai greu. Recensămintele confirmă un număr de 266 locuitori în 1830, 610 în 1934 și 254 în 2001. Numărul a crescut după venirea lor iar mai apoi a scăzut odată cu instalarea regimului comunist. E îmbucurător că satul e încă populat față de alte sate pemești din Banat ce au fost depopulate. Mă gândesc în primul rând la Lindenfeld când spun acest lucru. Nu cred că există șanse ca aceste sate să mai înflorească în vreun fel având în vedere că ocupația principală, mineritul, a dispărut din aceste zone. Terenul nu este unul foarte fertil fiind o zonă destul de împădurită. Nu am văzut nici foarte multe animale expceție făcând cele câteva vaci observate pe terenul aflat la ieșirea din localitate care părea singura zona cu unele locuri cultivate sau cosite.
Coborârea pe valea râului Sirinia este abruptă în prima parte urmând să se domolească odată apropiați de Dunăre. Cheile formate de acest râu au fost neașteptat de frumoase și de spectaculoase așa că experiența a fost una plăcută. Chiar dacă coboram pe la umbră simțeam valuri de căldură venind din față. Odată coborâți jos la șosea facem dreapta pentru a ajunge înapoi în Berzasca de unde plecăm spre Orșova pe drumul ce șerpuiește pe lângă Dunăre peste 70 de kilometri. E îmbucurător să vezi că toată această porțiune a Dunării e dezvoltată din punct de vedere turistic. Există zeci de pensiuni care mai toate păreau să fie foarte populate. Animația la super-market-ul din Orșova părea să indice același lucru. Consider că această zonă ar trebui legată de Valea Almăjului și Cheile Nerei printr-un drum modernizat. Există o multitudine de trasee pentru bicicletă dar și destule obiective care să țină ocupat un turist în această zonă pentru câteva zile. Un astfel de drum cred că ar ajuta enorm. Cine vine să vadă clisura Dunării cu siguranță că ar vrea să vadă și obiective din munții Aninei fără să fie nevoie să facă un ocol de peste 100 de kilometri prin Orșova sau Moldova Nouă.
Căldura excesivă de peste zi ne-a doborât așa că deși cochetam cu idea de a urca cei 7 kilometri până în Eibenthal, celălalt sat pemesc din sudul munțiilor Almăj, am decis să lăsm această tură pentru altădată. Mă aștept să existe drumuri sau poteci între cele două localități așa că nu rămâne decât să vină și momentul potrivit. Dar până atunci pentru viitoarea tură mă gândesc la munții Aninei, lacul Buhui și Poneasca. Sper doar să se mai domolească toropeala de care am avut parte în această vară care pare că nu vrea să se mai termine.
De menționat că în Berzasca e în construcție un sat lacustru la intrarea în localitate dinspre Moldova Nouă. Proiectul e început și e destul de avansat așa că e posibil să fie terminat. Va fi interesant cum va arăta în forma finală și dacă va reuși să atragă turiști.
