Se apropie încet noiembrie. Stratul de brumă e parcă tot mai gros dimineața iar orele cu lumină tot mai puține. Se simte peste tot acest lucru. Pădurea încă rezistă verde în anumite locuri mai puține expuse dar în alte părți s-a încărcat de emoție și a ruginit. Oboseala din ziua anterioară își spune cuvântul așa că nu mă trezesc prea de dimineață. O cafea mare mă trezește bine de tot iar după un prânz lejer cât să prind un pic de putere mă echipez relativ repede și fug acolo sus aproape de casă. Aici am început sezonul turelor cu bicicleta din acest an pe vremea când zăpada încă acoperea porțiunile înalte ale crestei și tot aici urma să fac una din probabil ultimile ture din acest sezon.
Îmi propun să scot un timp bun și să ajung sus în mai puțin de o oră și jumătate. Lucru care îmi și iese. Am parte pe urcare și de o turmă de motociliști de prin părțile locului. Parcă s-au înmulțit tot mai mult indivizii cu apucături de genul ăsta. Nu zic că-i neaparat un lucru foarte rău dar parcă fac mult prea mult zgomot. E totuși bine că în anumite locuri nu prea pot ajunge. Din păcate profilul relativ jos dar și blăndețea unor părți din munții Banatului îi fac accesibili acestui gen de abordare.
Urcarea totalizează vreo 9 kilometri cu vreo 800 de metri diferență de nivel. Toată treaba asta scoate untul din mine. Cățărarea din Domașnea până sus pe culmea Cernii-Vâr e un bun loc de antrenament cu accesibilitate de la o șosea europeană ce te scoate extrem de rapid sus la peste 1300 de metri într-un timp relativ scurt. Iar de aici priveliștea spre munții Cernei de vizavi e încântătoare. Îmi place să merg acolo sus și să admir creasta de vizavi în timp ce rememorez toate turele frumoase făcute pe acolo. Pentru mine tot acest areal situat la răsărit de Domașnea e ca un fel de loc de joacă în spatele casei.
La coborâre, pentru a evita o accidentare asemănătoare celei din primăvară când am zburat de pe bicicletă pe drumul pline de pietre și pietricele, tai curbele și o iau chiar pe Câmpul ăl Mare direct prin iarbă. Ajung înapoi acasă după vreo două ore și zece minute și trecem să pregătim bagajul pentru tura de săptămâna viitoare de la poalele Semenicului. Dacă vremea e bună sper să ne putem afunda un pic prin pădurile seculare de acolo. La felul în care se pune presiune pe resursele naturale e greu de grezut că vor mai rezista mult timp.
Am filmat cea mai mare parte a coborârii așa că spectaculozitatea acestui traseu scurt se poate vedea și mai jos.
