Locuri de la munte, prin Banat sau aiurea

Arjana la sfârșit de iarnă

16 martie 2013 · Munții Cernei · Ture de iarnă

În ultimele 2-3 săptămâni de fiecare dată când mergeam la Domașnea ploua. Dar mi-am tot propus să urc pe Arjana cât mai e zăpadă. Se pare ca de data asta am avut noroc. La mijloc de martie s-a pus o zăpadă atât la Timișoara cât și peste tot Banatul. Prognoza era de vânt relativ puternic și temperaturi destul de scăzute. La noapte se anunță sus pe creastă temperaturi extreme nu doar pentru această perioadă dar și pentru iernile de prin Banat.
 
Pe la 8:30 luăm micul dejun la Domașnea și după nici un ceas trecând prin Plugova și Globu Rău ajungem la Bogâltin. Traseul pe care am mai urcat pe Arjana  ocolea destul de mult așa că după ce întrebăm vreo 2 oameni de-ai locului facem dreapta la biserică și după prima la stânga. Urcăm pe un drum îngust, trecem de un râu, parcăm mașina și o luăm la deal. Cărare vizibilă pe marginea râului pentru mai bine de jumătate din traseu.
 
Urcăm câteva platouri frumoase cu izvoare puternice și cotim spre stânga prin pădure. Chiciură pe copaci și locuri în care zăpada, bine peste 1 metru, făcea greoaie înaintarea.
 
După ce trecem de câteva luminișuri urmate de pantă consistentă cu zăpadă înghețată scot GPS-ul și văd că am trecut deja de 1400 de metri. Știam că Arjana e la 1452 așa că am ieșit direct în creastă. Traseul e practic cel mai scurt și cea mai rapidă cale de acces pe Arjana. 
 
Cel mai mult mă întristează la toate cătunele din munții Cernei e să văd modul de viață tradițional pe care de dispariție. Exemplu coliba de mai jos. Probabil că mai e folosită vara și o să mai fie câțiva ani dar e absolut clar că tinerii nu mai sunt interesați de crescut vite și stat la sălașe. Am întâlnit și acum pe partea asta a Arjanei dar și în anii trecuți pe cealaltă parte dinspre Cerna grădini părăsite, stâni părăsite. Mă gândesc la sutele de ani când am trăit doar așa. Parcă prea repede am renunțat lăsând în urmă un mod de viață ce-și avea sensul și ritmul lui.
 
Nu m-am resimțit deloc pe urcare. Poate sunt de vină și cei 10 kilometri de alergat la stadion de săptămâna asta. Oricum cert e că simt că îmi place tot mai mult să urc. Dar dincolo de urcare și de mișcare cel mai mult îmi place sunetul izvoarelor. E cea mai bună muzică ce am ascultat-o vreodată. Și această excursie a fost ca o simfonie pentru că am urcat pe lângă apă. Sus pe creastă șuierul vântului și viscolul parcă au desăvârșit totul.
 
Dedic această scurtă aventură Marianei Drăghicescu. Cea mai tulburătoare și cea mai bună voce a Banatului. A cântat dumnezeiște despre aceste locuri magnifice.
 

 

Etichete: Arjana, Bogâltin, Cornereva