O săptămână nu foarte grozavă. Am reușit să ne îmbolnăvim cu toții așa că am ținut-o rând pe rând în stări de vomă și diaree. Lunea trecută nici măcar la lucru nu am putut să ajung. În atare condiții nu îmi era foarte clar dacă o să pot face ceva mișcare peste week-end. Dar încet, încet odată ce ne apropiam de sfârșitul de săptămână starea noastră s-a ameliorat așa că vineri seara trecând în drum spre Domașnea m-am oprit la Slatina-Timiș și m-am înscris la concursul de bicicletă ce urma să aibă loc aici.
2 B.E. a fost idea Hoinarilor și este la prima ediție. Au mai fost în trecut și alte maratoane în Banatul Montan(Banat Mountain Bike Marathon sau Maratonul Gugulanilor/Zimbrilor) dar, din varii motive, au încetat să mai fie organizate. Nu sunt aproape deloc interesat în a participa la astfel de evenimente fiind a doua mea participare după cea de anul trecut de la Maratonul Zimbrilor dar pentru că era așa aproape de Domașnea și pentru a încuraja fenomenul am decis să mă înscriu. Nu m-am înscris la tura lungă pentru că traseul este într-adevăr la cote epice și ziua era parcă mult prea călduroasă pentru a-l încerca. Dar varianta scurtă de traseu o puteam termina fără probleme așa că am ales această variantă. Pe culmea Pleașa am mai fost în urmă cu vreo câteva luni mai pe la începutul verii și am reușit, în vreo 10 ore, să ajungem pe Țarcu din Sat-Bătrân iar mai apoi să coborâm la Borlova. De data asta am urcat de la Slatina-Timiș. Pornirea pentru tura scurtă s-a dat la 100 de metri distanță de curba care duce în Câmpul Fomii înspre Sadova Nouă. La tura lungă startul a fost mult mai devreme(6:30). Surprinzător cei mai mulți participanți au fost la tura lungă.
Pe la ora 10 ne-am adunat la punctul de start și după verificarea participanților am pornit într-o atmosferă foarte relaxată. Știind zidul pe care urma să ne cățărăm în primele 2 ore nu prea m-am agitat de la început. Am rămas chiar printre ultimii la un moment dat. Dar pe prima bucată de push-bike am trecut de vreo 6 concurenți. Care nici nu m-au mai ajuns până la final. Cu excepția unui băiat care părea destul de tinerel. Am aflat că era din Teregova și că îi place să se dea cu bicicleta pe munte. Mai toată urcarea pe porțiunile de push-bike am stat cu el de vorbă și cum nici nu avea cameră/petece și pompă i-am spus să meargă pe lângă mine pentru a rezolva pana în caz că e nevoie. Șansele să faci o pană erau totuși destul de mari având în vedere porțiunile de drum cu pietre ascuțite. Sunt puțini adolescenții din zona rurală la care să prindă astfel de lucruri. Florin a participat și anul trecut la maratonul Zimbrilor. Bravo Florine, a fost o adevărată plăcere să mă dau cu tine pe acea porțiune.
Startul s-a dat la ora 10 așa că am prins toropeală serioasă pe urcare. În apropiere de ieșirea din pădure și de cel mai înalt punct al turei practic nu mai aveam decât vreo 100 de grame de apă pe care o păstram pentru a îmi umezi buzele din când în când. Dăm de un cioban care ne desfată cu apă rece dintr-o sticlă. Cu nivelul de hidratare oarecum refăcut și cu urcarea pe terminate apuc să mă descrețesc un pic și să mă bucur de priveliște în timp ce coboram și urcam pe drumul de duce la punctul de alimentare. Priveliștea de aici e într-adevăr epică iar numele maratonului cred că e inspirat și bine ales.
Pe urcare mai am parte de o surpriză. Observ o tipă care vine puternic din spate și care a trecut în șa pe porțiuni pe care eu mai și împingeam. Nu pricepeam unde a stat 2 ore și de ce nu a trecut până atunci pe lângă mine pentru că se vedea după felul în care urca că era un pic din alt film. La final aveam să aflu că a ratat startul cu câteva minute și că a ajuns într-un final direct pe prima poziție la fete. Cam în aceeași porțiune am dat și de un tip care bălăurise un pic pe acolo și care părea destul de nervos atunci când și-a dat seama că a ratat drumul.
În punctul de control era să nici nu-l observ pe Lori care a pus și el umărul la organizare prin prezență și ajutor în acel loc unde tura lungă se despărțea de tura scurtă. Umplu bidoanele și beau destul de multă apă pentru că eram destul de deshidratat. Iau și vreo 2,3 pahare de pepsi și îmi văd de drum mai departe. Cam în acel punct m-am despărțit și de Florin. Aveam să aflu la final că a făcut pană și că a venit cu ea de coarne până la Ilova. Mă bucur că a reușit să termine deși regret că n-am putut să-l ajut.
Imediat după punctul de start trec de un tip care avea probleme cu crampele la picioare. Ies mai tare din pădure într-o zona bolovănoasă și deși era să cad zdravăn reușesc să scap doar cu un snake bite de toată frumusețea. Nu stau să repar. Pun cameră nouă și merg mai departe dar pierd minute bune. Între timp colegul cu crampe și-a revenit și a trecut pe lângă mine. Nu l-am mai ajuns până la final. Pe toată acea bucată am mai trecut de un singur concurent cu puțin înainte de Vârciorova.
Odată terminat sectorul bolovănos coborârea devine un adevărat deliciu. Cu greu reușesc să ma abțin să nu las bicicleta să curgă așa cum vrea ea pe porțiunile de drum înierbate și în stare foarte bună. Porțiunea asta de coborâre se termină repede și în Vârciorova sunt întâmpinat de un grup de suporteri. Și aici erau fețe cunoscute. De fapt concursul ăsta în totalitate a fost un fel de întrunire între prieteni și cunoscuți. Mai toată lumea părea să cunoască pe toată lumea.
Din Vârciorova trec dealurile până în Ilova. Aceleași dealuri blânde și însorite cu livezi de pruni și cu parcele de cucuruz înroșite de secetă. Pe fundal se vedeau pădurile și poalele munților Țarcu. Superbe locuri și o adevărată plăcere să pedalez din nou pe acasă. N-aș putea spune că am odihnit prea mult în acest concurs fiind unul din acele momente când am tras de mine la limită așa că ajung în Ilova destul de prăfuit și de epuizat. După ce beau câteva pahare cu apă mă așez efectiv pe ciment jos în fața casei unde era organizat punctul de start. Îmi revin destul de repede și mănânc banana ce am cărat-o după mine. Îmi fac pomană și dau o ciocolată și o eugenie la o băbuță care se învârtea și ea pe acolo. Am noroc și de o mașină cu portbagaj de bicicletă până înapoi în Slatina(mulțumesc și pe această cale celui care m-a dus, dacă am reținut bine îl cheamă Voin).
În tabără la Slatina-Timiș mă întind la povești cu oamenii care erau pe acolo deși într-o primă fază nu voiam să stau până la final pentru că mă așteptau niște nemțoaice reci la Domașnea. Între timp are loc și premiera dar și ședința tehnică pentru a doua zi. 2BE e un concurs pe etape iar a doua etapă se desfășoară în munții Semenic. O zonă poate nu la fel de epică dar care e la fel de frumoasă și specială, un adevărat reper în Banatul Montan.
Despre organizare nu prea am de spus nimic. Nu am avut nici un fel de așteptare și m-am dus doar din dorința de mă da cu bicicleta și atlfel decât în ture solitare așa cum fac de obicei în restul anului. Am vrut să trag de mine un pic mai mult decât o fac de obicei iar în afara unui concurs nu prea îți vine să o faci. Nu mă încântă în mod special să văd că au fost mâzgăliți copacii cu vopsea roz. Nu știu cât persistă această culoare, nu știu dacă există alte modalități de a marca un astfel de traseu sau dacă sunt biodegradabile sau nu aceste vopsele. Parcă facem oricum prea multă mizerie în general pentru a mai mâzgăli și copacii prin pădure. Pe de altă parte prefer un copac mâzgălit dar la locul lui în locul unui copac dispărut sub lanțul drujbei. La tura făcută acum vreo lună pe la barajul de la Rusca-Teregova încă am văzut semnele făcute de cei ce au marcat pentru maratonul Zimbrilor.
Felicitări organizatorilor și mai ales voluntarilor pentru efortul logistic făcut(voluntarii sunt cu siguranță sufletul unei astfel de eveniment). Personal doresc 2BE ani mulți și sper să se pastreze același spirit ne-mercantil. Într-adevăr n-am primit pungi inutile și nici nu mă interesează să văd la final vreun producător de bere să-și laude spălătura galbenă. Sper ca în anii viitori să fie o etapă și de la Domașnea pentru că priveliștea oferită de Culmea Cernii Vârf e probabil unică în întreg Banatul. Îmbucurător să aflu și că primăria și oamenii din Slatina-Timiș au oferit tot suportul pentru organizarea acestui eveniment. Din păcate la Domașnea nu prea ai cu cine să vorbești despre așa ceva neexistând infrastructura minimă necesară(poate cu excepția punctului de orientare turistică care stă închis și fără a fi folosit).
Fotografii nu prea am apucat să fac din motive lesne de înțeles dar am reușit să filmez anumite porțiuni pe care le-am grupat într-un film pentru o imagine mai clară despre ce s-a întâmplat.
