Da, parcă tot aici prin munţii noştrii e mai bine. E bine şi-n industria de ski dar parcă nu simţi cu adevărat natura în lipsa senzaţiei de izolare pe care o oferă în cea mai mare parte a lor Carpaţii.…

Săptămâna trecută am mers fără fete la Muntele Mic. Sfărşitul ăsta de săptămână se anunţa cu zăpadă în special în noaptea de vineri spre sâmbătă. La cum se mişcă lucrurile pe la noi nu mă aşteptam să deschidă drumurile şi…
Da, a venit. Vacanţa de sfârşit de an e aici. Mă aflu unde altundeva dacă nu la Domaşnea. În primele două zile vremea nu prea a fost bună de nimic. Dar am simţit că m-am odihnit. Genul acela de odihnă…
După un an cu foarte multe trasee iată că şi sfârşitul de an ne prinde tot în mişcare. Pentru a doua oară ajungem în Retezat în acest an. Astă vară am făcut acel traseu incredibil de spectaculos pe la Tăul…
A venit iarna şi odată cu ea zăpada. Munţii par pustii fără zăpadă dacă îi priveşti de departe în aceste zile. Dar cu cât te apropii mai mult de poalele lor cu atât creşte şi uimirea atunci când vezi zăpezile…