Dacă ar fi să mă gândesc retrospectiv la anul care se sfârșește l-aș numi anul Semenicului. E anul în care am început să descopăr cât de minunat e acest areal și în același timp cât de important e să rămână neatins de exploatările silvice.
Am tatonat terenul undeva prin luna mai și am făcut o incursiune cu bicicleta până la Botul Calului. Încă de atunci am rămas cu gândul la cele două variante ce pleacă de aici. Pe de o parte Coșava Mare spre stânga iar pe de altă parte Nergănița spre dreapta.
De data aceasta am mers pe mâna lui Andrei care a mai fost cu mulți ani în urmă pe aici. Dimineața intrăm pe o ceață deasă pe drumul ce pleacă din Borlovenii Vechi cu o mașină de teren. Accesul ar fi fost imposibil cu un turism normal. Chiar și așa ne-a luat mai bine de o oră să ajungem la Botul Calului. De aici intrăm pe Nergănița pe un drum forestier și avem parte de un drum înghețat în special în zonele unde soarele ajunge mai târziu. Pădurea din jurul drumului de vreo 3 kilometri e destul de mică. Nu e foarte vizibil și nici foarte clar că urmează să intri într-o pădure cu fagi seculari. În capătul drumului, imediat ce trecem de un pod, intrăm pe un ogaș ce părea să fie un fel de drum dezafectat și ajungem pe muchia care se continuă kilometri buni până spre Semenic. Eram deja într-o pădure uriașă cu fagi de sute de ani și de înălțimi și grosimi impresionante.
La un moment dat plimbându-ne așa prin pădure mă strigă Andrei să-mi arate ulmul cu vechime impresionantă despre care am tot auzit că ar exista în această pădure. Realizez că e chiar acel ulm în momentul în care văd indicatorul rezemat de el. Pe indicator era scris: Ulmus Montana, diametrul 198 cm, vechime 400 de ani. Am văzut multe păduri frumoase în plimbările mele dar nu am mai văzut până la acest copac unul la fel de impresionant. Un monument al naturii în toată regula ce uimește prin diametru, înălțime și grosime. E nevoie de câțiva oameni să-l poată cuprinde de jur împrejur. Stăm mai bine de jumătate de oră să studiem, să analizăm și să fotografiem/filmăm. Copacul se poate găsi relativ ușor dacă se urmează traseul marcat cu bandă roșie care urcă de la Botul Calului până pe Semenic. Chiar dacă tot acest traseu e în totalitatea lui prin pădure cred că ar trebui făcut de orice împătimit al muntelui pentru că trece pe lângă fagi seculari și iată pe lângă acest ulm cu o vechime impresionantă. Săptămâna trecută am coborât dinspre Semenic spre Botul Calului iar în această săptămână am ajuns până la o distanță de vreo 2 kilometri față de punctul minim al acelei ture.
Ne despărțim cu greu de acest ulm doar pentru a avea parte de alți și alți fagi de grosimi și vechimi impresionante. Asistăm chiar și la o ninsoare cu frunze. Vântul nu a bătut aproape deloc dar din când în când începea să bată iar acestu lucru făcea să cadă frunzele ce lăsau în urma căderii un foșnet interesant în timp ce se învârteau în toate direcțiile până în momentul în care se așezau peste covorul deja așternut. Un fenomen destul de rar. Cred că am fost norocos să-l prind pentru că e nevoie de zile fără vânt și frunze destul de uscate.
Revenind spre mașină dăm și peste marcajul pătrat roșu ce marchează limita parcului național. Pentru a evita monotonia coborâm prin pădure pe o pantă destul de înclinată care ne forțează un pic picioarele dar ajungem fără probleme jos la drum. De aici încă 30 de minute și suntem la Botul Calului de unde coborâm în direcție inversă pe același drum foarte prost. Avem nevoie, la fe ca la urcare, de mai bine de oră pentru a reveni înapoi în Borloveni Vechi. Pentru Sandero ar fi fost o misiune imposibilă dar pentru bicicletă e un traseu pe care voi mai reveni. Am rămas dator cu urcarea pe Coșava Mare pe care sper să o pot face în sezonul următor. Interesantă ar fi și o coborâre de pe Semenic cu bicicleta dar asta ar presupune logistică și de ce nu măcar vreo două zile. Dar până atunci rămân cu impresia lăsată de acest ulm cu o vechime impresionantă care e cred un reper pentru întreaga zonă a Banatului Montan și de ce nu a întregului lanț carpatic.
