În ziua anterioară am avut parte de o una dintre cele mai frumoase ture de MTB și de o vreme pe măsură. Pentru că prognoza era aceeași am decis să merg împreună cu fetele pe platoul Monterosa. Gondolele erau deschise, prețul relativ acceptabil(orocum am făcut economie destulă pentru că nu am mers pe Aiguille du Midi și Zugspitze) așa că am pornit spre Cervinia.
Locul era destul de aerisit iar parcarea relativ goală. Vedeam oameni cu diferite preocupări: unul urca în șlapi cu placa de snowboard în spate, alții cu bicicletele de enduro iar alții cărau frânghii, colțari și pioleți.
Merg și cer bilete iar omul mă întreabă dacă și skiem sau doar urcăm și coborâm. Sus chiar se schia dar parcă nu-mi venea a crede până n-am urcat acolo. Așa că am luat prima telecabină, am trecut în a doua iar la final o a treia. Ne-am trezit sus la 3400 iar din acel punct se mai putea înainta. De fapt se construia o nouă instalație având punctul de pornire în acel loc. Probabil că stația terminală era undeva la 3800 de metri. Poate nu înseamnă mare lucru astfel de cifre dar să construiești la o așa înălțime chiar e ceva. Credeam că le-am văzut pe toate în iarnă pe ghețarul Hintertux sau pe Kitzsteinhron. Din păcate e destul de greu de ajuns din România iarna într-o singură zi până aici. Probabil va trebui să ne mulțumim cu Tirolul.
Ce se întâmpla acolo părea desprins dintr-un teatru absrud. Era august și o grămadă de oameni skiau lăsând impresia că doar ce a trecut Revelionul. Te uitai din nou în jos spre văi unde zăpada lipsea și iar te uitai la pârtiile lungi împânzite de skiori. Ceva părea complet nelalocul lui. Cumva parcă am regretat că n-am închiriat echipament pentru ar fi părut cel puțin ciudat să ne plimbăm cu echipamentul de ski după noi jumătate de Europa.
Din acest punct se vedea partea dinspre Elvetia a Alpilor. Habar n-am ce vârfuri erau dar cu siguranță că e loc pentru multe alte ture în anii următori. Zona e accesibilă iarna și dinspre Zermatt fiind probabil o rută mai populară decât cea din parte italiană.
Probabil ar mai fi fost multe alte lucruri de făcut în aceată parte a Italiei dar și cele 2 zile petrecute aici au părut extrem de pline. Am colindat în zona foarte înaltă a Alpilor și probabil în anii următori o să revin și pentru altfel de ture. Posibilitățile sunt aproape nelimitate. Am tot stat și am socotit. Cred că m-am născut totuși în zona potrivită de lume pe un continent unde există atât Alpii cât și Carpații.
Am lăsat Valea Aosta plăcut impresionat și am pornit spre Austria din nou. Dar nu înainte de a încerca o pizza într-un loc ales oarecum la întâmplare. Eram totuși în Italia. Am întâlnit și aici români. Cu vânzătoarea de la un supermarket(o moldoveancă frumoasă foc din Chișinău) am vorbit în engleză dar am facăut “switch-ul” atunci când ne-a auzit vorbind între noi în română. Câutam și aici la fel ca în Franța produse locale și ne-a recomandat un fel de brânză specific locului. Semăna mult cu Reblochon-ul franțuzesc testat vreo 3 văi mai încolo mai câtre vest.
Dacă în ziua anterioară Matterhorn-ul a stat cu capcul descoperit de aceată dată și-a pus o pălărie pe care n-a dat-o jos deloc. Așa că a stat misterios cu ea pe ochi toată ziua. Poate că ne zicea că ne mai așteaptă și altădată.
