Odată cu începutul anului școlar am decis să rămânem pentru două week-end-uri departe de Banatul Montan. Dar cum prea departe nu am putut sta am făcut o incursiune pe limita dinspre câmpia timișană în zona colinară într-un areal necunoscut mie.
Am hotărât să facem un traseu de peste 70 de kilometri în speranța că vom trece rapid prin el fiind vorba de zonă deluroasă. Dar planurile de acasă nu prea sau potrivit cu cele din teren.
Am plecat din Timișoara iar la Buziaș am cotit spre dreapta către Vermeș. Cea mai de vază “personalitate” de aici se pare că a făcut o grămadă de bani în industria porno iar apoi s-a decis să-i investească într-o fermă de oi sau capre. Nu mai știu exact, de fapt nici nu contează. Ideea e oricum genială și lasă loc imaginației. Probabil că aș putea și eu să mă las de programare și să mă ocup și eu de altceva. Crescutul animalelor e prea solicitant dar plantații de oareșce chestii care să prindă la hipsteri cred că ar merge.
Drumul din Timiș e în stare excelentă dar mai apoi parcă ai intra în altă lume în segmentul din Caraș-Severin. Din spusele lui Luci se pare că e chiar într-o stare bună fiind cârpit față de când a trecut el ultimadată pe aici. Dacă acest segment până la Fârliug ar fi asfaltat și modernizat ar scurta foarte mult legătura spre Reșita și s-ar evita toate limitările din zona Bocșa-Moniom. Dar știm foarte bine că cei din Caraș dorm sau sunt prin pușcării așa că idea rămâne la nivel de dorință. N-ar fi vorba decât de vreo 23 de kilometri. Iar dacă ne gândim că din Fârliug s-ar putea face o conexiune câtre Brebu ne dăm seama că am putea lega Timișoara de Reșita și deci chiar Caransebeș cu 50 de kilometri de drum. Nu cred că ar fi o invesție uriașă și ar fi o opțiune acceptabilă pentru cei care vor să ajungă pe Semenic sau spre zona Caransebeșului și astfel să evite clasicul Lugoj-Caransebeș care e din ce în ce mai aglomerat. Oricum de la A6 îmi voi lua gândul. Probabil că o să am Alzheimer sau cine știe ce altă boală până când o să-l termine.
Parcăm în Vermeș într-o curbă largă, ne echipăm și pornim. Urmează o bucată scurtă de asfalt iar mai apoi cotim pe un drum pietruit și prăfuit către Valeapai. Drumul are o bucată foarte lungă în linie dreaptă. Mă opresc să admir trunchiul unui copac pierdut în mijlocul acestui spațiu larg. Nu părea să se întâmple nimic aici.
Ajungem în Valeapai și cumpărăm o sticlă de apă de la magazinul din sat. Umplem bidoanele și ne vedem de drum mai departe iar după o vreme ajungem în Bărbosu. E unul din satele pierdute din Banat. Unele case sunt părăsite aici. Chiar și biserica e părăsită. O senzație stranie asemănătoare cu cea pee care o am când ajung în Lindenfeld mă cuprinde. Ratăm ieșirea din sat așa că ne învârtim un pic mai mult decât trebuia pe aici. Numai bine pentru că urcarea ne duce într-o grădină părăsită unde dăm de niște prune.
Din Bărbosu trebuia să ajungem în Bocșa destul de repede. De aici situația s-a complicat. Am intrat în zona împădurită și cu vegetație bogată și tot mai abundentă. Tot felul de spini și arbuști ne-au julit picioarele în cel mai cumplit mod posibil. În acestă veritabilă junglă am făcut și o pană așa că am stat să o repar. Am pierdut orice speranță atunci când drumul efectiv era blocat de un copac trântit și de vegetația care a reușit să-l înghită complet. Aici a trebuit să dăm bicicletele din mână în mână și cu greu am reușit să trecem. Probabil doar tura în care am coborât de pe Semenic câtre Mehadica să fi fost la fel de grea din pricina vegetației.
Cu greu reușim să ajungem la drumul care ar fi trebuit să ne scoată la Bocșa. Speram doar să nu fie în aceeași stare pentru că am fi pierdut orice șansă să ajungem pe lumină înapoi la mașină. Fără să mai punem la socoteală că mai urmau două traversări de care nu aveam habar: Bocșa-Ezeriș și Fârliug-Vermeș. Ne curățăm rănile de pe picioare și ne spălăm în apa râului din valea în care am ajuns. Probabil că e vorba de unul din afluenții colectați de Bârzava în drumul său către Timiș. Urmează o bucată extrem de plăcută cu o urcare susținută și o coborâre de pomină către Bocșa.
Aici dăm despre un veritabil ghetou. Dăm de copii dezbrăcați, gunoaie, porci râmunid peste tot. O imagine incredibilă într-o zonă dealtfel foarte frumoasă și împădurită. O adevărată pată de rușine pentru administrația din acel loc. Nu vreau să vorbesc prea mult pentru că situația e cunoscută și a mai fost raportată în media dar se pare că nimeni nu face nimic. E totuși greu de grezut că există asemenea locuri. Am mai văzut în zona Aninei blocuri părăsite și dărăpănate dar parcă ce am văzut aici depășește ce am văzut acolo.
Cerem informații și aflăm că traversarea spre Ezeriș e abordabilă pe bicicletă așa că în ritm susținut ne vedem de drum mai departe. Drumul șerpuiește frumos prin pădure și deși e destul de spart se vede că a prins în anii comunismului și vremuri mai bune. E interesant cum s-au amplificat diferențele în perioada post-comunistă iar unele zone au parte de dezvoltare serioasă pe când altele sunt lăsate la voia întâmplării. Coborârea spre Ezeriș se face într-o zona largă foarte frumoasă unde oamenii locui scot animalele la pășunat.
Din Ezeriș mergem pe asfalt până în Fârliug, Aici am rămas impresionat de curățenia și ordinea din sat. Se vede treaba că e un sat bogat cu oameni gospodari. Ne oprim la un magazin pentru o scurtă pauză dar nu stăm prea mult la îndemnul vânzătoarei care spune că la meteo au tot amenințat cu furtună. Grăbiți așadar de plafonul de nori urcăm în ritm alert panta de pe drumul care ne duce în Duleu. E greu de imaginat cum s-au împrăștiat toate aceste sate în tot acest areal dealungul timpului. E mare păcat că cea mai mare parte a lor se depopulează. Din Duleu revenim în Vermeș și ajungem la mașină udați de niște stropi de ploaie. Dar scăpăm de furtuna care doar s-a jucat cu noi.
Revenim destul de repede în Timișoara și îmi e oarecum greu să cred că am putut avea parte de o așa tură la 50 de kiometri de Timișoara. E bine că am explorat și această zonă. Va urma o ieșire la Bratislava și cine știe o incursiune la Nădrag în munții Poiana Ruscăi la întoarcerea de acolo.
