Am tot mers pe Cozia sau la Pietrele Albe în munții Cernei de multe ori dar niciodată n-am traversat acea culme de legătură. Aș fi vrut să urc din nou spre zona înaltă dar Alin a zis că vrea și el. Cum el venea din Timișoara am găsit varianta de mijloc pentru a evita încă vreo oră în plus la drumul total.
Când am ajus în șaua Arsuri ne-am desumflat un pic pentru că pe fața vestică nu prea era zăpadă deloc așa că le-am agățat de ruscac și am pornit încetișor în sus. Panta nu e deloc ușoară și devine tot mai abruptă până în vârf. Ultima sută de metri o parcurgem cu greu pentru că zăpada era până la brâu și ne adânceam mult.
Temperatura era destul de ridicată, zăpada destul de grea dar măcar era prezentă. Nici vizibilitatea nu era grozavă. Unde mai pui că bătea și vântul foarte tare. Am dat bocancii jos, i-am agățat de ruscac, pus focile și am pornit spre vârf. De acolo se vedea clar că avem zăpadă așa că am continuat mai departe pe creastă.
Înaintam destul de greu și simțeam la fiecare picior întins că trebuie depus efort dublu din cauza zăpezii grele. N-am dat focile jos și bine am făcut pentru că au urmat o serie de 2 urcări/coborâri până in punctul în care am început să urcăm din nou către Pietrele Albe. Poteca îmi era cunoscută de la tura din toamnă așa că ne-am ținut de ea.
Am ajuns la Pietrele Albe la stână unde ne-am oprit pentru pauza de masă. Din păcate nu prea mai aveam energie și nici timp pentru a urca până pe vârful Babei având în vedere starea zăpezii.
Din acel punct facem cale întoarsă tot pe foci. Zăpada era parcă și mai grea. Cerul de colorează și ceva raze de lumină răzbat către Țarcu care strălucește șters într-o lumină diafană. E frumoasă perspectiva din acest punct către văile din Țarcu. Rememorez turele faine și cățărăile de pe aceste văi cu traversările peste Pleașa sau pe sub Olanu. Mă tot gândesc la o traversare din Țarcu în Godeanu pe bicicletă cu punct de plecare Armeniș. Am traseul salvat de ceva vreme deja dar n-am găsit momentul potrivit.
După ce am tras de schiuri și împins peste 10 kilometri prin zăpadă grea am ajuns din nou pe vârful Cozia unde dăm focile jos. Din experiența anterioară știu că se poate coborî dacă e zăpadă până înapoi în șa dar lipsa zăpezii va scurta coborârea. Bucata de pe vârf până jos la stână o parcur foarte rapid. E frumoasă acea mini-căldare suspendată golașă.
Dăm un pic din bețe prin pădure. cotim stânga și continuăm pe limbile de zăpadă încă prezente. Aproape că dăm nas în nas cu 2 căprioare. Zăpada dispare și e nevoie să punem înapoi schiurile în spate. La final s-au adunat vreo 17 kilometri dar i-am simțit ca 25 din cauza condițiilor.
