În acestă iarnă am luat la rând urcările către creata munților Cernei dinspre Cornereva. Am început cu vânt puternic pe Arjana, am continuat cu tura solitară către vârful Iuții iar acum iată că a venit vremea unei noi ture în munții Cernei. Am aflat că pe la munte a nins așa că nu puteam sta liniștit pe lângă foc acasă. Am pus schiurile pe mașina, am aruncat clăparii în portbagaj și am pornit încet către Frăsâncea și Camena, la poalele cracului Zănogii.
Zăpadă e prezentă încă de jos din sat chiar dacă nu într-o cantitate mare așa că mă bucur că n-am mers degeaba până acolo. Încep să urc pe foci încă din sat și hotărăsc să abordez firul apei direct în sus fără să mai urc pe muchie. Mă joc puțin de-a v-ați ascunselea cu o vulpe și undeva spre capătul văi cotesc spre stânga și intru pe potea binecuoscută.
Aici zăpada era deja măricică dar și înălțimea pe măsură fiind unde pe la 1000 de metri. Soarele a început să bată puternic. Nu era nici o țipenie de om sau animal în jur. Aveam vreme destulă să-mi aud gândurile printre respirații. Pe nesimțite ajung în zona de dinainea poienii supebe de la Pietrele Albe. Aici e fâșie îngustă iar pe dreapa și pe stânga sunt o grămadă de brazi frumoși. Probabil e una dintre cele mai frumoase locuri din acești munți.
Zăpada nu era în strat mare și nu existau nici acele straturi succesive care dau instabilitate în condiții de încălizire. Aveam o șansă să cobor pe panta abruptă de sub vârful Babei(1833 m.). Încerc să ochesc varianta de coborâre în timp ce urca pe muchia desprinsă din acest vârf și care coboară zona poienii. Mă uit bine să văd în jur dacă mișcă vreun animal pe la marginea pădurii. Probabil că era weekend și se odihneau.
Urcarea pe ultima bucată de dinainte de vârf nu e ușoară dar cu mici zig-zaguri și un pic de tehnică mă trezesc pe vârf. Prea puțină zăpadă către Valea Cernei. Trebuia căutat un culoar propice pentru că pe alocuri se vedeau pietrele. Cu siguranță că n-aș fi urcat pe acolo în alte condiții de zăpadă. E mult prea riscant.
Stau cât să savurez ceaiul fierbinte ce-l aveam cu mine. Se vedea prea frumos în toate direcțiile. Mă echipez de coborâre și încep să-i dau la vale pe culoar. Ajung destul de repede la baza vârfului unde panta se domolește. Dau un pic din bețe pentru a ajunge în zona brazilor unde e o nouă bucată înclinată. E frumos să schiezi printre brazi pe o zăpadă perfectă.
Din păcate căldura și-a făcut efectul și zăpada s-a cam topin în partea de jos. După ce agăț o piatră hotărăsc să agăț schiurile de rucsac și să continui pe jos. Aproape nu-mi vine să cred căt de repede a dispărut zăpada proaspătă pe care am urcat de dimineață. Au mai rămas doar câteva petece din ea. Mă opresc din nou într-un loc ferit la soare pentru câteva minute. Pe muchia opusă zăpada persista prin pădure. Am urcat iarna și am coborât primăvara.
