Locuri de la munte, prin Banat sau aiurea

Început de toamnă în crovuri

12 septembrie 2011 · Munții Mehedinți

Fetele mele erau la Domașnea de vreo luna și ceva. Plănuisem cu Luci să mergem să le aducem la Timișoara înapoi sâmbătă seara. Tura din august de pe Arjana includea inițial și o vizită în Crovuri. Rămăsesem cu gândul la Crovuri încă de atunci. Așa că Luci propune să plecăm vineri seara în loc de sâmbătă. Ajungem la Domașnea și pe la ora 9 plecam spre Băile Herculane. Pe la ora 10 intram în traseu undeva la 7.5-8 km de Motel Dumbravă. Era foarte cald deși era septembrie dar urcarea prin pădure a fost foarte plăcută.
 
Câștigul în altitudine este extrem de rapid așa că destul de repede ieșim din pădure, trecem pe lângă un sălaș, cotim puțin stânga, admiram priveliștea înspre Munții Cernei care era absolut demențială iar după aproximativ 2 ore ne vedem ieșiți practic în altă lume, lumea Crovurilor din munții Mehedinți. Crovul reprezintă o formă de relief cu aspect depresionar , circulară sau alungită. Au oarecum forma mâinii atunci când o folosim să bem apa unui izvor. Aceste zile de toamnă cu cer albastru sticlos sunt de departe cele mai frumoase zile din an. Combinația de culori dată de stâncile calcaroase din Crovuri, vegetația mediteraneană și albastrul sticlos e ceva care merită toată osteneala.
 
Trecem de Crovul Mare și ca să evităm plictiseala hotărâm să urcăm vârful ce se vede din crovul Medved. Priveliștea de sus, de la peste 1250 de metri asupra văii Cernei, asupra munților Cernei/Godeanu până în depărtări spre Piatra Iorgovanului și Retezat ne lasă muți de uimire. Plimbările pe munte sunt câteodată plictisitoare dacă traseul e prea omogen dar aici în Crovuri nu ai cum să te plictisești. Oriunde ai întoarce capul vezi ceva încântător. Fiind o creștere bruscă în altitudine priveam la poiana prin care am urcat ca din avion. Nu cred ca am mai trăit așa senzație. Efectiv te uitai la copaci și îi vedeai de parcă te-ar fi suspendat cineva în cer. Simțeam că ni se taie respirația. I-am și zis la taică-miu de câteva ori să se abțină și să nu se mai aplece atât ca nu-mi place când îl văd suspendat. Coborâm mai apoi în Poiana Porcului. Aici ne-am zis să nu ne fotografiem să nu se subînțeleagă anumite lucruri. 
 
De multe ori m-am gândit că Arjana este total deosebită ca aspect față de restul munților Cernei din care face parte. E stâncoasă și seamănă mai mult cu ce am văzut în Crovuri. E ca și cum și-ar fi furat aspectul din creasta de vizavi.
 
E greu de imaginat cum s-a putut cocoța pinul negru pe mai toate stâncile și în mai toate locurile greu accesibile. E ca și cum i-ar place viața complicată în bătaia vântului, a soarelui și a ploii. Pur și simplu nu le pasă. Apariția lor în această zonă e un foarte bun exemplu că valea Cernei are o climă de influență mediteraneană, această specie fiind în principal caracteristică sudului Europei.
 
Ajungem la fântâna din crovul Medved. Apa potabilă s-a nimerit la fix pentru că la un traseu de atâtea ore și pe căldură chiar aveam nevoie. Așa că alimentăm sticlele cu apă și ne vedem mai departe de drum. Cam tot ce știam de acest traseu e din ce a aflat Luci de la Mihai, cumnatul lui. De aici cred că trebuia să urcăm spre stânga pe creastă. Noi am luat-o spre dreapta și de aici lucrurile au început să se complice puțin. Dar măcar nu ne-am plictisit. E mai interesant așa fără track-uri GPS. Dacă tot ieși în sălbăticie e bine să fie și un pic de neprevăzut pentru că e mult mai interesant.
 
După ce ieșim din crovul Medved trecem printr-o poieniță și după ce intrăm în pădure ne punem să mâncăm ceva la umbră. Pe lângă noi trece un cioban cu o turmă de oi și capre de la care cerem câteva indicii. Ne spune că peste cărare au căzut lemne și că nefiind așa circulată va fi greu să dăm de ea.
 
Continuăm prin pădure mai vreo 30 de minute și la un moment dat ieșim într-un luminiș. Ne dăm seama că am pierdut traseul și continuăm spre stânga ca să ieșim în creastă. Spre dreapta știam cum arată stâncile de la intrarea în Cheile Țăsnei. Ocolim pe curbă de nivel iar mai apoi începem să coboram spre poiana Tăsnei.
 
Coborâm în speranța că vom putea să pierdem din altitudine și să coborâm ușor la pârâul Țăsnei. La un moment dat ne dăm seama că am rămas suspendați pe o stâncă și că nu mai putem înainta. Uitându-mă la crestele de vizavi prin care urcasem pe Arjana, amintindu-mi de coborârea de la Ineleț pe acele scări îmi dau seama că există o șansă destul de mare să rămânem blocați. Neputând înainta încercam să găsim o soluție. În locul din care nu mai putea merge mai departe vegetația era extrem de deasă. O specie de arbuști de 1.5-2 metri nu te lasă practic să vezi la mai mult de 3-4 metri în față. Spre stânga părea absolut inabordabil așa că ne cățărăm spre dreapta și intrăm în acea pădure de arbuști în care nu știai încotro să cobori sau dacă vei rămâne sau nu din nou suspendat pe vreun alt platou. Zona era foarte accidentată. Coborâm în zig-zag și la distanță relativ mică unul de celălalt pentru a evita bolovanii care plecau de sub picioarele noastre. Trebuia să strigăm pentru  a ne da seama care pe unde suntem. Eu am coborât primul și parcă-l aud pe taică-miu în spatele meu: "Cum e pe acolo? Se poate?". Câteodată se putea, altădată trebuia fentat. Ne ajutau și acei arbuști pentru că în anumite porțiuni ne prindeam cu mâinile de ei ca să fie mai ușor să coborâm. După vreo 30-40 de minute am văzut niște fagi semn că am scăpat de zona cu probleme. Uitându-ne înapoi ne dăm seama că am avut noroc că nu am rămas pe vreo stâncă de pe care să fie imposibilă coborârea și extrem de grea urcarea înapoi prin acea încrengătură.
 
În tot acest segment al traseului nu am făcut nici o fotografie. Semn foarte clar că nu ne-a ars să mai pornim camera foto. Ne ziceam că era bună o cameră montată pe cap care să fi înregistrat coborârea. Și bocancii mei au cedat la acea coborâre. Erau deja la 7 ani așa că a trebuit să-i trimit la școală. Le mulțumesc pentru că deși mi-au făcut bătături câteodată m-au dus prin multe locuri frumoase din Retezat, Făgăraș, Țarcu, Godeanu, Cernei, Crovuri. Plănuisem să iau încă din iarnă alta pereche dar acum voi fi forțat să o fac.
 
Despre Cheile Tăsnei absolut nimic de comentat. Trebuie să mergeți să le vedeți. Dacă vreodată treceți pe la motel Dumbrava pe valea Cernei și aveți 3 ore la dispoziție nu mai stați pe gânduri. Marele avantaj pe valea Cernei e tocmai faptul că se pot face trasee de una doua zile fără echipament prea mult. Mai avem de văzut aici câteva locuri(poiana Beletina și traseul din stânga Crovului mare în direcția opusă celei în care am mers noi) și de ce nu repetat acest traseu dar de data asta în direcția corectă.
 
Odată ajunși jos trebuie să facem cale întoarsă vreo 8 kilometri înapoi la mașină. Întrebăm la Dumbravă dacă ne poate duce cineva cu mașina. Oprim și un nene cu un papuc. Fie nu aveau chef, fie nu aveau motorină așa că o luăm încetișor la pas. După 1 kilometru și ceva s-a îndurat un băiat cu un camion ce căra barăci pentru muncitorii forestieri. Luci merge cu el să recupereze mașina și după vreo 15 minute înapoi la Domașnea. Acolo am continuat poveștile la un pahar de răchie până târziu în noapte.
 
A fost o tură scurtă dar intensă, fără strop de plictiseală și cu un pic de adrenalină. Cu siguranță că o să mai venim pe aici pentru că e mult prea frumos.  De data asta am fost la început de toamnă. O să mai încercăm și în alte anotimpuri. De la Domașnea, de unde ai mei ne așteaptă cu drag de fiecare dată, zona e foarte accesibilă.
 

 

Etichete: Cheile Țăsnei, Crovul Medved, Crovuri, Valea Cernei