Înfiorător

Ceea ce se întâmplă în Parcul Național Domogled Valea Cernei în pădurile seculare e absolut înfiorător. Nu vorbim de tăieri izolate ci vorbim de un dezastru generalizat la nivelul întregului parc. Indiferent de cât de acoperiți de lege sunt cei ce au girat ceea ce se întâmplă acolo ei trebuie să realizeze că sunt vinovați de un dezastru iremediabil. Pentru că ei ar trebui să fie primii care să apere acele păduri.

Atunci când am mers și am vizitat diferite zone ale parcului am observat nereguli despre care am mai povestit dar filmul realizate de Agent Green pune totul într-o cu totul altă perspectivă. Cred că dezastru e un cuvânt blând atunci când mă refer la ce se întâmplă în cel mai mare parc național. Înfiorător e cred cel mai potrivit cuvânt pentru a descrie ceea ce se întâmplă acolo.

Lucruri la fel de triste se întâmplă și în sudul Poienii Beletina din Munții Mehedinți unde apar drumuri ilegale și tăieri în păduri virgine.

Pe lângă cei ce ar trebui să aibă grijă de acel parc vinovați sunt și indivizii care desfășoară activități comerciale în aceste zone. Toată lumea îi cunoaște dar nimeni nu vorbește despre ei.  Îi vezi plimbându-se cu SUV-uri de zeci de mii de euro. Pentru că fix asta se întâmplă. Ne vindem pădurile pentru ca o mână de indivizi să-și cumpere o vilă sau o mașină de teren. N-am văzut nici măcar un jurnalist de investigație care să stea pe urmele lor. Pentru că e foarte clar că există legături extrem de puternice între cei ce dețin aceste societăți comerciale care exploatează și cei de la ocoalele silvice și parcuri naționale. Se știe foarte clar când sunt licitațiile organizate de direcțiile silvice județene și care sunt firmele ce participă la astfel de licitații.

Soluția e evident una politică dar cu așa politicieni îmi e greu să cred că vom putea opri acest măcel. Eu cred că ne vom opri doar atunci când nu vom avea ce să mai tăiem. Mă simt neputincios și extrem de mâhnit că sunt contemporan cu aceste tăieri. O să povestim copiilor noștri despre pădurile fermecate pe care le-am avut și prin cam am umblat. Iar dacă o să ne întrebe ce am făcut ca să oprim tăierile o să plecăm capul în pământ și n-o să știm ce să le răspundem.

Update: 

Aceleași lucruri înfiorătoare și în Parcul Național Semenic Cheile Carașului:

UN MASACRU NATIONAL #ep2 Parcul National Semenic – Cheile Carasului from AGENT GREEN on Vimeo.

Exploatare în padurea virgină, Poiana Beletina

DEZASTRU! Romsilva și amenajiştii ICAS, cu ajutorul propriilor avize, au distrus pădurea virgină Beletina, contrar legii!Filmare cu drumul ilegal şi exploatarea forestieră recentă în pădurea virgină de la sud de Poiana Beletina, Munţii Mehedinţi, Geoparcul Platoul Mehedinți, care apartine de Consiliul Judetean Mehedinti.Pădurea a fost identificată în studiul Pin-Matra din 2005, iar Ocolul Silvic Tarniţa din cadrul D.S. Mehedinţi, Regia Nationala a Padurilor – Romsilva a autorizat exploatarea în acest poligon în parcelele 54B şi 57C din UP 5. Până în luna august pădurea era intactă.Aşteptam rezultatele sesizării făcute către Ministerul Apelor și Pădurilor – România, Garda forestieră Rm Vâlcea, Garda Naţională de Mediu şi Agentia Nationala pentru Arii Naturale Protejate, pentru sistarea exploatărilor, sancţionarea vinovaţilor şi punerea sub protecţie a acestor păduri:http://www.tarcu.ro/news/sesizare-privind-exploatarea-unor-paduri-virgine-din-geoparcul-platoul-mehedinti

Posted by STOP Defrișărilor on Montag, 27. November 2017