Am lăsat în urmă Aosta și Matterhorn-ul și am pornit trecând peste aglomeratul Milano și prin mijlocul Dolomiților înapoi spre casă. Dar până să ajugem acasă am făcut o scurtă oprire în Kirchberg in Tirol. În urmă cu aproape 2 ani am skiat în această zonă și am rămas plăcut impresionat de configurația terenului.
Din păcate n-am stat decât vreo 3 zile dar chiar și în aceste zile am reușit 2 ture frumoase de biciletă dar și o traversare pe șoseaua Grossglockner(un fel de Transfăgărășan austriac).
Anul trecut am cochetat cu idea de a traversa șoșeaua Grossglockner dar am hotărât să amânăm pe altădată. O zi ploioasă părea să fie momentul potrivit pentru asta. Din păcate a fost mult prea ploioasă și nu prea am avut vizibilitatea în partea superioară. Prețul e relativ măricel(36 Euro) dar cred că merită. Am rămas impresionat de încrâncenarea cu care câțiva cicliști de șosea pedalau prin ploaie pe acolo. Personal în ultimii ani am evitat astfel de zile. Până la urmă aceasta e unul din avantajele accesului la informație. Poate în trecut mă porneam fără să știu cum va fi vremea dar acum n-o mai fac. Îmi amintesc și acum de furtuna din creasta Godeanu prin 2010 dar și de fulgerul ce a picat la 200 de metri de mine atunci când coboram de pe Gugu. La revenire am trecut prin Lienz iar de acolo un alt drum superb ce trece printr-un tunel de peste 5 km.
În Kirchberg am reușit două ture matinale cu pornire imediat după ora 6. În ambele ture am avut parte de cățărări superbe pe văile secundare ce împânzesc aceast areal de ski uriaș. Ar mai fost fost foarte multe locuri de văzut și pedalat dar din păcate zilele au fost prea puține.
Chiar dacă profilul munțiolor e relativ jos în comparație cu zona din Alpi din care ne întorceam(Italia/Franța) turele sunt extrem de pitorești.
Prima tură m-a dus dintr-o parte în alta a muntelui. Am ajuns fix în momentul când lumea începea să urce cu gondola de jos. Eu mă pregăteam de coborâre. Am luat-o pe o pantă extrem de abruptă. Paralel cu mine un parapantist încerca să-și dea drumul și el la vale. Am reușit amândoi. A urmat o coborâre lungă pe un forestier care mi-a înroșit din nou frânele.
Cea de a doua tură m-a împins într-o zonă mai sălbatică, am pornit de undeva de la 800 și am ajuns sus la 1800 de metri într-o șa foarte aproape de Großer Rettensteinarf(2362) undeva pe granița dintre regiunea Tirol și Salzburg. Ceața se juca pe văi. Am avut parte pe porțiuni de ceață extrem de deasă. Era destul de palpitant să oscilezi în asemenea condiții. Probabil vrăjit de condițiile meteo n-am fost atent și am luat-o la revenire pe un alt drum. Mi-am dat seama de acest lucru când am ajuns în curtea unei ferme. Cumva ar fi trebuit să-mi dau seama pentru că luasem în înățime destul de mult până în acel punct. M-am furișat destul de repede în sens invers să nu mă trezesc cu vreunul cu furca după mine. În această tură n-am întânit pe absolut nimeni. Aschau, localitatea prin care am trecut era bine pitită în fundul văii.
La sfârșitul zilei și al concediului m-am oprit să meditez un pic la cele 3 săptămâni petrecute în Alpi. Mi-a plăcut ce am văzut și cu siguranță ca aș reveni în viitor. N-am mai fost plecat pentru o perioadă așa de lungă și după o vreme ne-am cam săturat dar pe de altă parte mi-a plăcut regimul de cantonament cu mișcare aproape în fiecare zi. Fiind mai tot timpul în mișcare aproape că nu prea mai poți procesa ce și cât vezi sau cum și câte faci. Am lăsat așadar Alpii până la iarnă când vom reveni la ski și am reluat turele carpatine.
