Deși lumea îi mai spune și Olanu aș vrea să spun încă de la început că înainte să fi auzit de această denumire am aflat de “La Hantă”. Iar asta s-a întâmplat în urmă cu vreo 17 ani atunci când am urcat pentru prima dată în munții Cernei/Godeanu. Tradiția trebuie dusă mai departe și aceste denumiri e obligatoriu să nu se piardă.
Au spus prezent Luci, Bogdan, Ovidu, Adrian și Adela. O trupă mai mare decât de obicei dar foarte faină.
Tura noastră a urmat drumul transhumanței. Am pornit din Rusca și am urmat drumul asfaltat care urcă la baraj. Am cotit spre stânga pentru câțiva kilometri până la podul de la coada lacului. Vineri seara a plouat destul de mult așa că această zonă umbrită avea încă destule bălți. Răcoarea face poftă de pedalat așa că destul de repede ajungem în dreptul indicatorului cu drumului forestier Târnicioara. De aici panta se asprește dar drumul rămâne în continuare ciclabil. Ajungem în capătulul drumului de unde luăm urma unui drum lung de TAF care ne scoate în marginea pădurii. Aici e punctul din care m-am întors în urmă cu vreo 2 ani împins de amenințarea ploii. Această zona e denumită “Preluca Măcichii(Matichii)”. Preluca e sinonim cuvântului poiană. E un alt nume din lunga serie a acestor locuri care nu ar trebui dat uitării. O să încerc să fac o hartă cu denumirile acestor locuri până mai am pe cine să întreb.
Facem o pauză scurtă și coborâm în șaua care ne duce la baza drumului care șerpuia până sus în creastă. Deschiderea de aici e fenomenală în toate direcțiile. Vântul își făcea de cap și unduia iarba încă neajunsă la maturitate. Se zărește de aici bătrâna stână a Andreiștilor de la marginea pădurii care era încă folosită la începutul anilor ’90. Îmi vine oarecum greau să mă gândesc că acum aproape 20 de ani aveam nevoie de zile întregi pentru câte o tură în aceste locuri iar acum într-o singură zi urcăm până în creastă și revenim în aceeași zi.
Împing un pic mai tare și ajung la izvorul denumit “Baba Dochia” unde aștept și restul trupei. Bunică-miu îmi povestea că în urmă cu zeci de ani a fost luat de ape în acestă zonă și a fost împins pe versanții abrupți. A fost salvat de unul din câinii de la stână. Facem și aici o pauză de re-alimentare cu apă și ciugulit ceva calorii pentru că în acest punct aveam vreo 30 de kilometri de urcare zdravănă. Traversăm creasta în partea opusă și continuăm pe curbă de nivel pentru a ocoli vârful. Coborârea de câteva sute de metri de aici e plăcere pură. Nici nu are cum să fie altfel atunci când cobori în viteză văzând munții Țarcu în față și văile adănci de la poalele vârfului Godeanu în dreapta. Mă opresc de vreo 2 ori pentru a admira. Încep să mă gândesc că e posibil să am parte de una dintre cele mai frumoase ture pe care le-am făcut vreodată. Zona e într-adevăr epică chiar și pentru bicicletă. Vremea e un factor determinant în abordarea acestui traseu iar de această dată am avut noroc de vreme extrem de bună chiar dacă cu destul vânt. Dar vântul “La Hantă” bate în permanență.
La baza acestui drum există o râpă pe care o traversăm împingând sau trăgând bicicleta. Dar e vorba de doar câteva zeci de metri. Urmează o coborâre tehnică și lungă pe piciorul Băranului care ne duce la marginea pădurii iar de acolo în locul numit Târsâile Băranului. Trecem de această bucată și ajungem jos la drumul forestier. De aici drumul îmi era cunoscut din tura de anul trecut de pe valea Hidegel-ului. Dacă am închis încet, încet puzzle-ul Semenicului iată că încet, încet închid și puzzle-ul munților Cernei/Țarcu.
Speram să nu avem parte de câini dar n-am avut noroc. O turmă mare de oi a urcat din Teregova în marginea pădurii așa că trecem încet de câini cu ajutorul stăpânilor de la stână. S-au mai jupit la noi dar am trecut fără victime. O tură solitară în această zonă în timpul verii nu e deloc indicată pentru că numărul câinilor peste care poți să dai e extrem de mare. În acest caz erau vreo 15 și de obicei sunt vreo 2-3 care se lasă greu înduplecați. Nu puține au fost momentele când lupii sau urșii și-au făcut de cap pe la stâni așa că numărul e oarecum îndreptățit. Pe de altă parte turiștii sunt expuși unor riscuri destul de mari și cred că uneori numărul câinilor e mult prea mare. Fiecare vine pe munte cu alt motiv. Nu e ușor să împaci pe toată lumea.
Timpul a trecut pe nesimțite așa că ne-am trezit destul de repede înapoi la baraj. Aș fi vrut să coborâm înapoi în Rusca traversând peste Culmea Poiana Înaltă dar era deja cam prea târziu așa că am coborât direct pe asfalt. Tura s-a încheiat și părerea a fost unanimă. Cea mai faină tură de MTB de anul ăsta. Va fi foarte greu să fie egalată de o alta. Alături de nebunia de anul trecut de pe Semenic cred că am găsit o a doua tură nebună cel puțin la fel de frumoasă. Dacă atunci am mers prin păduri ce păreau nesfârșite acum am colindat în cea mai înaltă zonă a munților Cernei pe plaiuri ce păreau la fel de nesfârșite în bătaia vântului și a soarelui.
