Anul ăsta am avut noroc să rămână ceva prune așa că dacă îmi place să scot din acov și să beau câte un ștampăl trebuie ca măcar odată la câțiva ani să și punem la loc. Nu avem noi moșie multă la Domașnea dar cei câțiva pruni au fost pe rod. Nu i-am scuturat așa că am adunat doar ce a picat. Dacă culegi doar ce pică răchia are fix gustul care trebuie. Așa că după ce am adunat aproape cât să umplem un bidon de 200 de litri am servit un prânz așa mai light cu gândul la panta ce urmează, am pus câteva mere și o ciocolată și ne-am urnit în direcția Valea Cernei.
E aproape imposibil să parcurgi anumite trasee montane pe picioare într-o singură zi. Cu bicicleta în schimb variantele ce se deschid sunt nelimitate. Aș putea spune că anumite bucăți ar fi chiar prea scurte pentru bicicletă. Drumurile forestiere ce se desprind dinspre Valea Cernei și care urcă spre creasta munților Cernei/Godeanu ar fi plictisitoare dacă ar fi parcuse pe jos. Cu bicicleta în schimb sunt cu totul altceva. Înclinarea nu foarte mare le face ciclabile pe toată porțiunea cu un efort relativ mic chiar dacă acesta e susținut.
Anul trecut am urcat de la motel Dumbravă până la drumul ce urcă în apropiere de șaua ce face legătură între Munti Cernei și Munții Godeanu. Și atunci dar și în alte momente când am trecut pe drumul ce face legătur cu Cerna-Sat am observat un drum forestier în apropiere de bifurcația cu drumul Herculane-Baia de Aramă. Pe indicatorul aflat la intrarea pe acest drum scria Iauna iar lungimea indicată era 16 km. Având în vedere temperaturile foarte ridicate din această perioadă dar și faptul că acest traseu urca pe la umbră am considerat că e un bun moment să-l încercăm.
Pentru a nu lua direct panta în primire parcăm pe valea Cernei undeva înainte de intrarea în Crovuri. De aici ne echipăm și până la bifurcație avem parte de două hopuri numai bune de încălzit. Apă e din belșug în multitudinea de izvoare ce țâsnesc de peste tot. Unul din motivele pentru care îmi plac munții noștrii e fix bogăția asta uriasă a izvoarelor. Toate aceste izvoare sunt ca un sistem sanguin bogat al unui organism viu și sănătos. Trecănd pe lângă fiecare din aceste izvoare parcă simți viața pulsănd din măruntaile muntelui. Pe urcare am consumat o cantitate uriașă de apă pentru a evita deshidratarea datorată efortului.
Drumul spre Cerna-Sat e foarte prăfuit și deși pe aici nu trec multe mașini avem parte de una care ridică nori de praf. Intrăm pe drumul forestier și după vreo câțiva kilomeri ajungem la o bifuracție de unde continuăm spre stânga. Spre dreapta era un indicator spre Iauna Mică. Imediat după acest loc trecem pe lângă o colibă părăsită. Se vedea acest lucru după starea gardului. După încă câțiva kilometri ajungem la o cabană silvică. Nu știam că există o cabană pe aici. E destul de mare și pare să fi fost renovată în parte de jos cu ușă nouă și geamuri termopane. Poziția ei e foarte bună. E păcat că acestea nu sunt deschise circuitului turistic pentru a fi închiriate. Ar fi cred foarte frumos să petreci o noapte aici fiind foarte aproape de apă potabilă fiind practic în mijlocul pădurii. De la această cabană drumul cotește mult spre stânga. Urmează o nouă bifuracație de unde continuăm spre dreapta. Continuăm susținut până în punctul în care ajugem într-o intersecție largă. Aici mergem spre stânga o bucată scurtă și îmi dau seama că nu pare drumul pe care ar trebui să mergem așa că revenim și continuăm spre dreapta. În această intersecție era și un izvor puternic amenajat iar urmele de acolo indicau că pe aici au trecut cei care au urcat cu oile în Munții Cernei. Studiind mai atent google maps am observat că acest drum ne putea duce în cătunul Tatu. De ce nu, o idee pentru una din turele viitoare.
După lunga bucată de drum forestier avea să vină după vreo 2 ore și răsplata. Încep să se vadă vârfurile din munții Cernei. Eram practic la ieșirea în golul alpin undeva între vărfurile Vlașcu Mare și Boldoveni(1799 m.). Observăm chiar și piatra lângă care am stat să mâncăm urcând dinspre Cornereva în toamna trecută. Înaintăm pe curbă de nivel și la un moment dat suntem luați în primire de 2 câini. Însoțeau o femie la vreo 60 de ani și un puști de vreo 9 ani precum și animalele pe care le păzeau(vreo 20 de oi și vreo 7-8 vaci). Aveam să aflăm că era nepotul ei. Tati o recunoaște și ne dăm seama că e aceeași femeie pe care am întâlnit-o în urmă cu vreo 2 ani urcând dinspre Cornereva spre locul unde își ținea animalele dincolo de creasta munților Cernei. Iată că de această dată am întâlnit-o și de această parte. Foarte greu de crezut că mai există femei care singure sau cu un nepot după ele stau în creierii munților să păzească animalele. Spun asta și mă gândesc că la urcare în mijlocul drumului am zarit excremente de urs. Din păcate aveam un singur Snickers în geantă pe care să i-l dau. I-am mai dat și un măr. S-a bucurat de amândouă. Cu siguranță că nu va ajunge prea curând să mai mănânce unul.
Din acest punct mai continuăm foarte scurt doar pentru a vedea că drumul se înfundă așa că facem cale întoarsă. Avea să urmeze deliciul coborârii. Chiar dacă încerc să mă abțin și să nu las bicicleta să coboare neînfrânată nu reușesc în totalitate. Cu riscul unei căzături o las în voia ei pe porțiunile mai sigure lipsite de pietriș. Cobor și simt brațele că mă dor de la zguduit așa că mai iau și mici pauze de relaxare și regrupare.
Din păcate nu am fi avut timp să urcăm până în creasta munților Cernei. Ce am încercat a fost mai degrabă o tură în mod “discovery”. Pare abordabilă traversarea peste creasta munților Cernei fie pe aici, fie plecând din cătunul Tatu așa că la momentul potrivit voi încerca această traversare cu revenirea în Valea Cernei printr-un ocol al Arjanei. Pănă atunci însă se simte încă de pe acum miros de Munții Aninei.
