Tura lungă a șters amintirea Alpilor așa că am început din nou explorările prin munții Banatului. Semenicul e la o aruncătură de băț de Domașnea așa că am pornit pe o altă care de acces spre acest masiv. Undeva între drumul de pe Valea Globului și lungul drum al Veringinului spre Poiana Șară există un alt drum care urcă peste 20 de kilometri pe vale. N-aveam nici cea mai mică idee în ce stare e acel drum sau dacă a abordabil cu mașina sau nu. Sămbăta ne-a ținut cu treburi pe acasă așa că am plecat duminica de foate de dimineață.
În Megică am parcat unde parcăm de obicei adică sub plopii de lângă căminul cultural. Peste noapte se petrese o nuntă așa că ultimii cheflangii chioteau și urlau undeva la ora 8 dimineața. E interesant felul în care știm noi să ne distrăm. Cam așa țin minte că se întâmpla pe la Domașnea pe vremuri.
Chiar dacă spre prânz temperaturile cresc de dimineața pe vale era extrem de răcoare. Avem parte de nuci căzute pe marginea drumului așa că le luăm și mergem mai departe. Drumul era neaștepat de bun așa că înaintăm cu spor. Dacă starea drumului ar fi rămas la fel până sus am fi putut urca cu o mașină normală. Dar după vreo 15 kilometri în câteva locuri starea drumului s-a înrăutățit așa că cel puțin problema accesului cu mașina am lămurit-o.
Drumul cotește spre stânga și se îndepărtează de vale. Revine aproape de râu în dreptul unui pod de unde cotim sprea dreapta. Pentru câțiva kilometri ar mai continuat în sus spre inima Semenicului dar nu mai eram așa interesat de starea lui dacă aceasta se bloca. Spre dreapta am intrat într-o zonă unde se exploatează câteva parcele de pădure. Alte câteva parcele de pădure lipite de rezervația de la Izvoarele Nerei au fost salvate de la tăiere printr-o sesizare. Evident că trebuie să vină altcineva să facă sesizare. Romsilva nu poate vedea ce caracteristici au acele păduri care se taie. Dacă n-am fi fost în Uniunea Europeană probabil în mai vreo 10 ani n-am mai avea nici măcar aceste suprefețe de pădure. Parcelele numerotate 129-132A si 143A-148A în fotografia din postare sunt practic lipite de rezervație dar au fost licitate spre tăiere. Traversarea de pe Semenic către Poiana Șară nu ar mai fi ce e acum dacă aceste parcele ar fi tăiate. Am fost de foarte multe ori în acești ani prin aceste păduri atât pe jos cât și cu bicicleta. Sunt de departe cele mai frumoase și valoroase păduri ce le avem noi în acest moment. Din păcate în restul de parcele licitația a fost făcută și drujbele au intrat deja. S-a ajuns să se taie așa de sus și așa de adânc pentru că restul pădurillor din partea de jos au fost tăiate deja.
Din punctul în care am dat peste vagoanele celor ce tăiau lemne am început să urcăm. Mă uit cu atenție la fagii uriași ce erau încă în picioare. La următoarea vizită probabil n-o să mai fie acolo. Am trecut pedalând de această bucată și am dat de drumul ce coboară de pe Semenic. Pănă să ajungem în Poiana Șară ne-am bucurat de acel segment de traseu. E o bucată superbă apreciată de orice biciclist care ajunge pe aici. Din acea poiană urma lunga coborâre spre Verendin pe care am făcut-o până în acel moment doar în sens invers.
Lăsăm pădurea în spate și coborâm prin soare. Îmi dau seama că drumul e totuși destul de bolovănos și prin urmare necesită multă atenție(la urcare parcă nu pare atât de bolovănos). Dar și în așa condiții trecem repede peste el și ajungem în Verindin. De aici urmăm asfaltul înapoi spre Mehadica.
