În ultimile luni am mers în foarte multe locuri cu bicicleta. Ultima tură pe picioare a fost cea de la refugiul Gugu din vară. Aproape că uitasem cum e să colinzi fără bicicletă. Iar cum vremea aceea de toamnă superbă cu dimineți răcoroase, cer senin și copaci ruginiți a venit mi-am zis că ar fi cazul să ne afundăm prin pădure. N-aș putea zice că am fost după bureți. Hai să zicem că am fost la o plimbare prin pădure.
În această săptămână a venit vremea să renunț la vechii mei bocanci ce îi am de prin 2011 și pe care i-am inaugurat cu o tură de iarnă pe culmea Nedeii în munții Țarcu. În Timișoara e foarte greu să cumperi echipament specializat de munte. Cele câteva magazine oferă o gamă limitată la unul sau două brand-uri iar vânzătorii au apucături de parcă ar lucra la un Intersport din inima Alpilor. Oarecum de înțeles că nu aduc echipament pentru că nu se cere dar mai greu de înțeles atitudinea.
Traseul ales în această săptămână a fost în munții Mehedinți. Orientarea lor e dinspre sud-vest către nord-est. Pleacă de la Dunăre și pentru o bună bucată merg paralel cu creasta Godeanu-Cernei până spre creasta Oslea. Creasta, dacă aș putea să-i spun așa, e compactă până în cel mai înalt punct, vârful lui Stan, venind dinspre sud-vest. Dacă în ultima parte a acestei bucăți găsim minunata lume a crovurilor în cealaltă parte zona e împădurită și relativ greu accesiblă. Am ochit în urmă cu ceva vreme un traseu care pleacă de jos din punctul în care Ogașul lui Roșeți se varsă în Cerna până în poiana unde se află Balta Cerbului.
Traseul nu e unul foarte spectaculos pentru că e localizat în pădure. Cred că s-ar preta foarte bine la alergare. Există două puncte de belvedere cu vizibilitate limitată asupra văii Cernei și a munților Cernei. Plecați fiind de dimineață avem parte de un spectacol unic oferit de ceața care se ridica din vale și care lăsa să se întrevadă creasta de vizavi dar și restul de stâncării împrăștiate care pe unde. O atmosferă mistică și enigmatică. Oarecum greu de crezut că poți trăi un vis cu ochii deschiși atât de aproape de casă.
Lăsăm în urmă spectacolul din vale și continuăm urcarea prin pădure până în momentul în care traseul se bifurcă. Triunghiul albastru continua spre Balta Cerbului, spre stânga, iar spre dreapta o altă poteca urcă prin pădure pe punct albastru. Dăm la o parte două grămezi de lemne căzute peste potecă și ne vedem mai departe de drum. Ajungem într-un punct în care dau să scot aparatul foto pentru a fotografia una din zecile de tipuri de ciuperci pe care le-am văzut și îmi dau seama că am pierdut capacul de la obiectiv. Mă întorc cu gândul că mi-a sărit în timp ce curățam lemnele și crengile căzute peste potecă. Am norocul și găsesc capacul fix acolo unde îmi imaginam așa că ne reluăm drumul. Dacă prima parte a traseului era printr-o pădure relativ tânără aici ne afundăm într-o zonă cu fagi mari dar și cu fagi trântiți. Rămân surprins să văd cum pe un astfel de copac mort au apărut câteva specii de ciuperci dar și mușchi care înverzeau trunchiul copacului căzut. Incredibil câte specii trăiesc și merg mai departe pentru că acest copac a murit. Între toate aceste părți vii sau moarte există legături incredibile și probabil greu de cuantizat în totalitate. Atenția mi-a fost îndreptată asupra florei fără a mai vorbi de fauna specifică și anume tot felul de insecte, acarieni sau păianjeni.
După ce ne ospătăm cu niște mere și pere gugulane mergem mai departe și intrăm într-o mică poiană cu vegetație unde dăm și de primii bureți. Din păcate zona fiind expusă au îngețat așa că nu apucă să culegem mare lucru. Culoarea lor vânătă specifică s-a transformat în maro dar și consistența a avut de suferit. Mergem mai departe și ajungem la mică distanță de acel luminiș într-un punct unde dăm de bureți mulți pe un fag dar din păcate mult prea mici și necrescuți. Un semn bun că sunt șanse ca ei să mai crească în această săptămână.
Coborâm la drumul forestier care vine vine de la Topleț și continuăm pe sub el prin pădure până la Balta Cerbului. În această zonă găsesc pe un singur fag o canitatea neglijabilă așa că mergem mai departe spre Bala Cerbului. De aici intrăm în pădure să mâncăm ceva dar nu înainte de a verifica dacă fagul pe care am găsit anul trecut mai are ceva. Din păcate nici urmă.
Revenim în Balta Cerbului și mă opresc să fac câteva poze pentru că Arjana se vede de aici într-un mare fel. De aici continuăm pe triunghi albastru până jos la intrarea în traseu dar nu înainte de mai face o serie de poze în aceleași puncte de belvedere dar de data aceasta la apus în culori roșietice. Spre finele traseului îmi dau seama că s-au adunat vreo 20 de kilometri. O distanțâ considerabilă pe care n-am mai parcurs-o de ceva vreme în bocanci. Îmi dau seama și că bicicleta îți face viața mult mai ușoară dar în același timp te face să vezi totul într-un alt ritm. Pierzi multe detalii pe care într-o plimbare pe picioare nu le ratezi. Și din cauză că anumite locuri sunt mai greu accesibile datorită terenului dar și din princina ritmului. Sunt totuși două modalități complementare de a explora iar singura regulă e că trebuie exagerat cu ele cât de des și cât de mult.
