Vremea superbă cu dimineţi răcoroase şi mult soare la prânz nu avea cum să ne ţină pe loc. Era şi week-end prelungit aşa că existau toate premisele pentru mişcare în natură chiar dacă în momentul în care m-am trezit nu eram foarte sigur că durerea de gât o să-mi dea pace. De data asta am mers împreună cu Elena pe urmele zimbrilor pe la poalele munţilor Ţarcu cu bicicleta.
Elena e la a treia tură din acest an şi dacă primele două au fost de 27 şi respectiv 30 de kilometri de data asta am reuşit să ajungem la 40 de kilometri cu o diferenţă de nivel considerabilă. Nu voiam să forţez mai mult decât simte ea că poate aşa că atunci când am simţit că nu mai poate am luat-o în direcţie inversă. Până la urmă e mai important să ieşi în natură să faci mişcare decât să stai acasă să leneveşti aşa că orice distanţă e bună. Iar dacă simţi că tragi un pic de tine cu atât mai bine.
Am pornit dinspre Armeniş din faţa centrului de informare turistică şi trecând prin Feneş am continuat spre Măgura Zimbrilor. Soarele se juca cu noi pe valea Râului Alb iar atunci când stâtea ascuns pe după creste ne îmbia la pedalat pentru a ne încălzi.
Ajungem la Măgura Zimbrilor şi avem surpriza să vedem 2 zimbri în ţarcul special amenajat acolo. Încercăm să nu-i speriem prea tare aşa că nu ne apropiem dincolo de râu. Probabil făceau parte dintr-un nou lot ce urmează să se alăture celorlaţi aflaţi deja aici pentru că la momentul întoarcerii nu i-am mai văzut în ţarc. Cred că am fost norocoşi să-i putem vedea. În anii următori probabil o să-i putem întâlni în plimbările din munţii Ţarcu.
După ce trecem de Măgura Zimbrilor continuăm până în punctul unde dăm de o cabană a celor de la ocolul silvic. Iarba era tăiată în jurul ei iar în imediat vecinătate era un foişor şi o vatră de foc. Cred că ar fi un loc bun de stat cu cortul pentru o noapte. Cabana se numeşte Ferecata. Ultima dată când am trecut pe aici a fost în urmă cu 14 ani atunci când am urcat pe Ţarcu iar de acolo am traversat spre Godeanu. Nu-mi amintesc de această cabană aşa că nu ştiu dacă a fost construită după acel moment sau nu mi-o amintesc eu.
La întoarcere îmi sar ochii pe o cruce aflată la marginea stângă a drumului undeva la înainte de centrul localităţii (filmul de mai jos surprinde momentul). Numele inscripţionat îmi este cunoscut din incursiunile mele în istoria rezisteţei anticomuniste din munţii Banatului. Aşa că opresc pentru câteva momente. E vorba de o cruce ridicată în memoria lui Ion Caraiman ucis de securitate în aceste locuri în urma unei trădări. Redau mai jos detaliile acestei poveşti aşa cum se regăsesc ele în postarea de pe site-ul domasnea.com:
“Un grup format din Spiru Blănaru, Ion Caraiman şi Romulus Mariţescu se retrage spre Feneş. Aici ajung în casa lui Ion Caraiman pentru informaţii şi alimente iar mai apoi merg în locul numit Târsâtură de unde se retrag într-o colibă la Valea de Peşti unde au stat o săptămână. Urmează o a doua vizită a grupului la Feneş. Între aceste 2 vizite socrul lui Caraiman i-a trădat. În casa lui Ion Caraiman au fost primiti cu o prefăcută căldură de către socrul lui Caraiman. Spiru şi-a dat seama că ceva nu-i curat la mijloc. Socrul, plecând afară, a dispărut. În această situaţie, Spiru cu Caraiman au ieşit repede din casă, fugind prin grădina spre pădure. Securitatea le-a luat urma, deschizând foc asupra lor. Ei au răspuns cu foc. În timpul acesta, Petru Berzescu si Iacob Cimpoca s-au retras spre padure. În această luptă a cazut mort Ion Caraiman, iar Spiru Blănaru a fost rănit la picior. Era 12 martie 1949. Spiru Blănaru a fost arestat şi dus la Securitatea din Caransebeş.”
De aici contiunăm încă o bucată scurtă de unde decidem să ne întoarcem. E îmbucurător că am reuşit să facem 40 de kilometri împreună. Aşa că bravo dudete ! Următoarele ture trebuie să trecem limita de 50 de kilometri. Variante unde să facem acest lucru sunt destule.
