De obicei turele lungi și explorările le încep mult mai târziu în an. De acestă dată nu prea am mai avut răbdare. Vremea uscată îndeamnă la împins pedala și întins lanțul chiar dacă zăpada încă persistă în zona înaltă. Mi-am dat seama că schiul de tură acoperă totuși o perioadă parcă mult prea scurtă din an și momentele potrivite cu zăpadă bună sunt foarte rare. Fie e zăpadă grea și apoasă, fie nu e deloc sau e viscol și nu prea poți urca. Unde mai pui un strat gros proaspăt și instabil peste un strat întărit. Cea mai frumoasă tură pe o zăpadă de peste un metru am făcut-o la Domașnea dar a fost una singură. Am ajuns și pe Țarcu dar am împins atât la deal cât și la vale. Dacă mai pui la socoteală uzura inevitabilă datorată pietrelor pe care le agăți realizezi că parcă sunt mult prea multe necunoscute în această ecuație. Așa că am lăsat schiurile și am sărit repede pe bicicletă. Dacă săptămâna trecută am încercat ceva mai scurt de această dată am pornit către ceva mult mai ambițios. Peste 80 de kilometri și o bucată despre care nu aveam nici cea mai mică idee.
Am pornit din Dalobșet și am trecut pe un drum scurt de legătură către Moceriș. Fac o paranteză și spun că avem o mare problemă cu managementul deșeurilor. Fiecare loc mai ferit, fiecare cap de pod de lângă orice râu e plin de tot felul gunoaie. Și nu de acum, de când mă știu. Pentru noi râurile sunt un fel de coș de gunoi.
Trecem de Moceriș și începem să urcăm către rezervația Ducin. O babă a dat foc în marginea pădurii la vegetație. Până seara avea să se extindă până sus în pădure pentru că e evident greu de controlat pe o asemenea vreme uscată. Nu se gândește nimeni la zecile de specii care trăiesc în astfel de vegetație și care nu se pot feri de puterea flăcărilor(păsări care cuibăresc, iepuri, vulpii, diferite specii de broaște etc.).
Urcarea e frumoasă și susținută așa că mă încălzesc bine de tot. Mi-o amintesc bine din tura făcută în urmă cu trei ani și ceva. Undeva în zona înaltă drumul trebuie să cotească spre stânga. Planul era să continuăm spre Lăpușnicul Mare prin Poiana Roșchii dacă nu dăm de el. M-am oprit în punctul în care trebuia să existe drum și mi-am dat seama că el a fost dar probabil în urmă cu vreo 20-25 de ani. Acum erau sute de de lemne trântite și brazi crescuți. Ne târâm prin acea bucată sperând să dăm de vreo dechidere. Era o veritabilă jungă pe acolo. Am mai continuat o bucată scurtă iar apoi am făcut la dreapta cu gândul să revenim la drumul inițial. Am dat de o altă variantă care părea mai abordabilă dar care s-a transformat în aceeași junglă nu după mult timp. Am cotit din nou cu gândul că nu vom vedea Sasca astăzi. După câteva minute am dar însă de un alt drum. Părea circulabil și părea drumul pe care îl căutam. Probabil că puteam intra în el direct dacă mai mergeam câteva sute de metri din punctul în care am intrat în junglă. A urmat o urcare scurtă și apoi o coborâre fabuloasă terminată undeva într-o zonă sălbatică.
Am dat peste un canton silvic dărâmat cu o altă variantă de drum. Din acel punct a început o urcare lungă susținută ce s-a terminat într-o pădure invadată de miliarde de frunze de leurdă. Lemnele trosneau prin vale de la mistreți sau cine știe ce alte sălbăticiuni care mișunau pe acolo. Avem totuși spor și începem din nou să coborâm către podul Beiului unde ajungem oarecum târziu. Am pierdut un pic de timp în găsirea drumului iar această bucată a avut undeva între 15-20 de kilometri.
La podul Beiului era destul de animat. Noi am treversat dealul către Sasca și am coborât pe o bucată nisipoasă unde trebuia multă atenție. Am traversat puntea care se legăna deasupra Nerei învolburate și ne-am oprit la unul din magazinele din sat pentru alimentare. De acolo am pornit urcarea lungă către Cărbunari. Din Cărbunari până în Stănciolova drumul forestier e frumos și ciclabil așa că ajungem pe înserate acolo. Ultima bucată până în Șopotul Nou am făcut-o la semi-întuneric iar de la Șopotul Nou am ajuns la Dalboșet la lumina farului. Câmpurile și pădurea ardeau iar mirosul de fum era prezent. Trebuie mare atenție la unde îți lași mașina primăvara pentru că nu ști cine și unde dă foc și s-ar putea s-o găsești scrum la finalul turei.
