Lipsa ploii a uscat pădurea și a scuturat-o parcă prea repede. N-aș putea să spun că m-am bucurat de toamnă ca în alți ani. Am decis să fac o tură cu bicicleta pe același traseu pe care am început turele din acest sezon. E vorba de o tură clasică pe Semenic care te poartă din Brebu Nou până sus pe platou și retur prin Poiana Rădcoasa. De aici a urmat prăjiturica, probabil una din cele mai frumoase bucăți ciclabile din Banat.
Mi-am luat o serie de haine mai de toamnă pentru bicicletă pentru că mi-am dat seama că s-ar putea să-mi fie mai ușor lucru care s-a și întâmplat. Rucsacul a fost mai ușor și confortul mult mai bun. N-aș putea zice același lucru despre sistemul de prindere al Gopro-ului pe bicicletă.
Chiar dacă am pornit de dimineață căldura excesivă a verii indiene nu ne-a lăsat să tremurăm în fix mijlocul unui octombrie cum cred că n-am prins de foarte multă vreme. Urcarea până sus pe platou am făcut-o extrem de rapid. De acolo a urmat acea coborâre superbă care ne-a dus din nou la marginea pădurii.
În pădure să spui că a fost superb e poate prea puțin. Un covor de frunze căzute acoperea în totalitate pământul. M-am înfipt cu roata din față într-un șanț plin de noroi pentru că era destul de greu de identificat o asemenea zonă. Din acel moment am fost mai atent.
Am întânit doi pemi din Brebu Nou. Mi-a atras atenția unul dintre ei care avea o pană la pălărie și era îmbrăcat în stil vânătoresc. Aveam impresia că sunt într-o pădure prin Austria pe undeva. Ajungem în poiana Rădcoasa și de aici continuăm spre Brebu Nou. Ne oprim scurt să admirăm priveliștea spre munții înalți din Banat. Simțeam bucuria aparteneței la acest loc că pulsează în ritmul accelerat sanguin generat de efortul până aici. Mă simt norocos că sunt contemporan cu această rămășită de pădure preistorică. Chiar dacă mi-aș dori-o mai mare e totuși cea mai mare suprafață de pădure virgină compactă din Europa. Mă visam zburând peste o pădure preistorică în care sute de mii de specii trăiesc și evoluează nestingherite într-un echilibru perfect pentru sute de ani. Percepeam parcă cu un organ nevăzut ceva ancestral.
În tura din aprilie ne-am adăpostit sub niște brazi la umbră pentru pauza de masă. De această dată am căutat razele de soare în aceeași poiană.
Am coborât destul de repede înapoi jos cu gândul să revin înapoi în această zonă. N-am stat prea mult pe gânduri pentru că în săptămâna următoare acestei ieșiri am revenit pe Semenic.
