Prima parte a lunii noiembrie a fost extrem de rece așa că peste zona montană s-a așternut un strat bunicel de zăpadă. Am văzut câteva poze de la cei care au fost în week-end-ul trecut pe Țarcu și am rămas surpins să văd cantitatea mare de zăpadă căzută în doar o noapte.
Spre sfârșitul de săptămână temperaturile au crescut destul de mult și mă așteptam ca zăpada să se topească masiv. Mi-am spus că nu ar fi o idee rea să merg să verific starea. În cel mai rău caz făceam o plimbare până la Cuntu și mă întorceam. Până la urmă o gură de aer de munte nu strică absolut niciodată.
Vremea rea m-a prins oarecum nepregătit așa că vineri când am ajuns la Domașnea a trebuit să pun roțile de iarnă. Sâmbătă mă trezesc nu chiar foarte devreme și pe la ora 9 mă urnesc în direcția Șaua Jigoria. Undeva în zona telescaunului drumul a început să fie acoperit cu gheață așa că înaintez cu atenție. Am mai urcat de destule ori pe aici așa că reușesc să iau curbele artistic cu roțile spate patinând.
În Jigoria las mașina iar după ce mă echipez o iau în sus. Am noroc de zăpadă consistentă pe această bucată și de temperatură plăcută așa că nu pun mare lucru pe mine. În pădure zăpada dispare în unele bucăți așa că sunt nevoit să car skiurile. Înainte de Cuntu le pun din nou iar de aici încep să urc. Pe poteca care urcă spre Țarcu nu prea era zăpadă dar pe partea stângă a direcției de urcare era destul de multă așa că îmi propun să urc pe acele limbi de zăpadă cât de sus voi putea dar era destul de clar că nu voi putea ajunge pe Sadovanu pe ski. Pe Țarcu nici măcar nu putea fi vorba zăpada fiind viscolită pe acea porțiune.
Odată cu înălțimea se întețește și vânul așa că mă opresc să pun pe mine jacheta. Mă intersectez pe urcare cu meteorologii de la Țarcu care urcau către cabană. Nu mult după ce mă despart de ei sunt nevoit să mă opresc. Mă pregătesc de coborâre dar stau să mă hidratez cu ceaiul ce-l aveam la mine. Iau și 2 batoane cu multe cereale, cacao dar și fructe dezhidratate(fără zahăr). Sunt destul de practice și pentru turele scurte cred că se pretează foarte bine. Prin putere și după ce stau încă câteva minute să admir culorile superbe din marginea căldării o iau la vale. E oarecum straniu să pot în sfârșit să alunec după aproape 2 ore de urcare. Destul de repede ajung până aproape de pădure unde zăpada dispare din nou. De aici merg pe curbă de nivel înapoi către stâna de la Cuntu de unde iau apă din pârâu și o combin cu ceaiul ce-l mai avem la mine. Combinația rezultată nu e rece așa că mă hidratez din nou. La Cuntu stau să admir priveliștea ce se deschidea către Armeniș/Feneș. Între timp ajung încă 3 băieți din Bocșa cu care merg până la bifurcația cu poteca care coboară la telescaun. Eu merg mai departe către Șeroni iar de aici înapoi către Jigoria.
La ieșirea din pădure dau de un om de zăpadă făcut de o famile cu 2 copii. I-am întâlnit cu puțin timp înainte de a ajunge la mașină. Tot aici îl întânesc și pe Bogdan care a fost cu bicicleta pe Muntele Mic. Părea oarecum greu de crezut că am fost pe Țarcu cu bicicleta în urmă cu vreo 2 săptămâni.
N-a fost chiar zăpada pe care aș fi vrut-o dar a ieșit o tură faină chiar dacă a fost solitară. Sper să mai ningă totuși și să nu fie ultima zăpadă din acest sezon. Visez să fiu îngropat în zăpadă la Domașnea în perioada sărbătorilor iar în ziua de Crăciun să urc sus pe culmea Cernii Vârf iar mai apoi să am parte de o coborâre pe cinste. Dar probabil că acest lucru nu se va întâmpla. Îmi amintesc și acum cum urcam când eram mic cu skiruile de lemn în spate pe Gârdomin sau pe Gealu ăl Mare iar mai apoi le legam cu sârmă de bocanci și coboram în linie dreaptă la vale printre pruni.
