Pustiu

Sfârșitul de an e același în fiecare an. Singura coordonată care se schimbă e vremea. Iar în acest an la început de decembrie am avut parte de o smucitură din partea vremii și ne-am trezit cu o cantiate uriașă de zăpadă. Din păcate a urmat ploaie pe la poale și vreme extrem de instabilă. Cu greu am putut găsi o fereastră de vreme bună care s-a arătat în ultima duminică din an. Eram sigur că în munții Cernei zăpada persistă în zonele înalte. De fiecare dată când am fost am dat de zăpadă. Trebuia să fie și acum.

Pe Cracul Zănogii către Pietrele Albe am tot fost în ultimii ani dar niciodată pe schi de tură. Mi se părea că această bucată se pretează la așa ceva așa că mi-am zis să încerc să urc. Credeam că o să urc schiurile agățate de rucsac pănă mai sus dar m-am înșelat. Zăpada era prezentă imediat ce am ieșit priporul.

Zăpada era tot mai mare în timp ce câștigam în înălțime. Am oprit în două locuri pentru a mânca măceșe. Erau incredibil de mari și de bune. Un adevărat deliciu de iarnă. E foarte interesant cum rămân chiar și pe ger în mijlocul iernii. Chiar dacă vizibilitatea nu era ca în alte dăți Cozia dar și restul crestei și al culmilor și văilor se vedeau superb. Încercam să-mi imaginez cum ar arăta o mică stațiune de schi aici. Încercam de asemenea să-mi imaginez cum ar fi să-i văd pe toți cei plecați din zona revenind să dezvolte mici afaceri legate de tursim. Habar nu am cine e primar dar eu în locul lui aș încerca să fac ceva în acest sens. E suficient să se uite la ce vrea să facă Nelu Popa din zona Reșița-Văliug și să se inspire de la el.

Cu gogleje și gândul la stațiuni de schi am ajuns sus pe culoarul dintre brazi care face legătura golul alpin. Brazii erau încărcați de zăpadă iar zăpada foarte mare. Ceața își făcea de cap cum știe ea mai bine. Am trecut de Pietrele Albe și am început să urc pănă sub vârful Babii. Pe o așa ceață nu avea nici un sens să urc mai sus. De acolo am dat focile jos și am pornit la vale printr-un pustiu alb în șuierat de vânt. Coborârea a fost superbă pentru că zăpada era de zile mari. Dacă aș fi avut parte doar de așa zăpadă în ultimii ani probabil că Seven Summit-urile mele erau încă în stare bună.

O să revin în această zonă pentru că se pretează foarte mult pentru schi de tură. Sunt foarte multe culoare și variante de abordat. Totul depinde, ca de obicei, de vreme.

Download file: Ski_de_tura_Muntii_Cernei.gpx