După tura de cu o zi în urmă apare și Luci pe la Domașnea cu chef de urcare. Ne întindem seara în valuri de Paulaner așa că de dimineața nu ne trezim prea de dimineață. Hotărâm să urcăm de la coada lacului pe cursul Lăpușnicului Mic până la Refugiul Gugu iar de aici dacă vremea permitea urma să urcăm la lac.
Intrarea în parcul Național Retezat, pe limita căruia se află și lacul și vârful Gugu, costă 10 RON de persoană și 7 RON pentru mașină. Aș vrea să dau și mai mult dacă ar reuși să refacă drumul de acces pentru că e într-o stare foarte proastă atât înainte cât și după baraj pe o porțiune de vreo câțiva kilometri. Bifurcația spre valea Lăpușnicului Mic e într-o stare mai bună decât această bucată pe alocuri complet distrusă.
Parcăm mașina în imediata apropiere a podului ce traversează râul de unde continuăm pe vale. Cărarea e vizibilă iar zona e extrem de spectaculoasă și sălbatică. Pietre și bușteni pe o lățime considerabilă de la matca râului. În față se vedeau deja crestele înalte alte masivului și cascada. Ne înfruptăm din zmeură dar și frăguțe de dimensiuni considerabile.
La distanță scurtă după ce intrăm în traseu am avut parte de probabil cea mai mare surpriză de până acum. După ce urc o bucată scurtă pe cărare mă opresc șocat și fără reacție pentru că în fața mea stătea o pisică. Într-o primă fază mă întreb mirată ce cauta pisica asta aici? La o privire mai atenta observ dimensiunea mai mare decât a unei pisici domestice și coada vărgată dar și diametrul constant și mai gros. Îmi dau seama că e o pisică sălbatică. În momentul în care pun mâna pe aparatul foto m-a observat așa că s-a furișat în vegetația groasă de la marginea râului. Am umblat destul de multe pe munte în zone izolate și de obicei singur sau în grupuri foarte mici dar acum e prima-dată când văd așa ceva. Am auzit de existența lor dar îmi imaginam că sunt fie foarte puține fie deja dispărute în multe locuri. Sub nici o formă nu credeam că voi avea șansa să văd una. Din păcate totul s-a întâmplat atât de repede încât nu am apucat să o fotografiez. Mă gândesc de multe ore că m-ar face plăcere să stau furișat 1-2 zile într-o zonă de trecere a sălbăticiunilor pentru a le fotografia. Cu suficientă răbdare probabil că ar ieși ceva.
După întâlnirea cu pisica continuăm pe potecă pe lângă râu până când cotim spre dreapta și începem urcușul. Urcarea este foarte plăcută cu mici porțiuni mai abrupte în prima bucată și chiar înainte de refugiu. Bucata de la coada lacului până la refugiu îmi era necunoscătă pentru că de fiecare dată am urcat prin alte părți. Practic până în urmă cu vreo 2 ani când am aflat de existența refugiului nici nu știam că această potecă există. Nu-mi dau seama dacă e mai veche sau a apărut mai recent odată cu lucrările de la refugiu.
Ajungem într-un final la refugiu dup vreo 2 ore și jumătate de mers lejer dar și cu un pic de greutate în rucsac. Aici stăm să analizăm starea vremii dar ne gândim și la atenționările de vreme rea de la radio. Valuri de ceață venea dinspre cracul Branu și peșteră. Cerul era destul de întunecat așa că după ce lenevim aproape vreo 2 ore la refugiu facem cale întoarsă. Nu avea nici un sens să urcăm sus la lacul Gugu și să stăm la murat acolo. Îmi amintesc vremea perfectă de anul trecut atunci când am urcat la Gugu dinspre Borăscu și creasta Godeanu. Era perfect dacă condițiile meteo ne permiteau urcarea dar a fost bine și că am reușit să ajungem până aici.
Refugiul Gugu a fost construit prin efortul unui număr impresionant de voluntari în 2011. Oferă adăpost într-o zonă foarte dificilă și consider că e foarte bine că el a fost construit. Din păcate e la distanță destul de mare de prima sursă de apă. Dovada o face și bidonul cu apă lăsat la intrarea în refugiu pentru a evita naveta până la sursa de apă. Există aici inclusiv un panou solar unde cu ujutorul unui adaptor de genul celor folosite la bricheta mașinii se poate încărca un telefon.
Oarecum dezamăgiți facem cale întoarsă. Dacă vremea permite poate reușim spre sfârșitul lunii să urcăm acolo sus la lac. Am fost de atâtea ori acolo dar m-aș întoarce oricând pentru că senzația pe care mi-o dă e că sunt acasă. Acolo sus e ca într-un templu iar urcarea spre acel loc e ca un fel de călătorie spre un loc sacru.
