Chiar dacă prin munții Almăj nu ajung atât de des cât aș vrea mi-am făcut un obicei în a face o tură mai lungă în acest areal în fiecare an. Sunt prea puțini cei care au traversat cea mai sudică componentă a Carpaților pe bicicletă de la Dunăre până în valea Almăjului trecâd prin inima lor. De câțiva ani încerc să găsesc un trase optim care să permită traversarea dublă pe două variante diferite. Dacă culoarul Eftimie Murgu-Eșelnița e destul de clar, o a doua traversare nu e atât de clară. Pe la Ravenska se poate traversa foarte ușor până la Liubcova dar asta e mai mult ocolire nu traversare. Subiectul rămânesc deschis.
Am ajuns la Domașnea cu Luci și ne-am așezat lângă un pahar de bere cu gândul la vara ce e pe terminate. Ne-am hotărât cu greu în ce direcție să o luăm. Oscilam între Țarcu, Semenic și Almăj. N-aveam chef de oi și de lătrat de câini așa că am ales Munții Almăj. M-am întors anul trecut din drum speriat de niște câini atunci când bântuiam prin munții Almăj dar de data aceasta eram trei. Am pornit de la Prilipeț spre Rudăria(a.k.a. Eftimie Murgu) iar de acolo am urcat brusc spre munte. Urcarea e aspră pentru că în 5-6 kilometri luăm vreo 800 de metri diferență de nivel. Dar urcarea ne încălzește bine. Vântul ne-a cam dat de lucru dar e bine că n-am murit de cald. Unul din motivele pentru care aici e bine să vii toamna e din cauza căldurii. E mult prea cald vara. Îmi amintesc și acum de valurile de câldură resimțite atunci când am coborât spre golful Mraconia în urmă cu vreo 2 ani.
Cea mai grea parte a trecut repede și am avut parte de ea la început. Din acel punct, după vreo câțiva kilometri, terenul devenea virgin pentru că n-aveam habar în ce intrăm și dacă vom reuși sau nu să ajungem la Ravensca. Erau câțiva zeci de kilometri(vreo 30) așa că încep să mă activez. Îmi place cel mai mult în asfel de zone izolate și sălbatice unde treubuie să-ți pui la lucru capacitatea de orientare și tehnica.
Prea multă adrenalină mă face să intru prea agresiv într-o zonă bolovănoasă și reușesc o pană. O facem relativ repede și continuăm. Ne mai oprim când dăm de niște mure mari cât nuca și mâncăm pe săturate. Urmează un teren vălurit perfect pentru pedalat așa că dăm bătaie încă o bucată bună până intrăm într-o mică pădure. Acolo ne potolim foamea preț de vreo 10 minute și ne vedem mai departe de drum
Nu-mi era foarte clar cum vom ajunge la drumul de urcă de la Liubcova dar nu mă așteptam să dau de un single-trail în inima munților Almăj. Cotim brusc spre dreapta și nu-mi vine să cred că poate să existe acolo o asemenea potecă. Una dintre cele mai frumoasă bucăți pe care o știu de prin Banat alături de prăjiturica de la Trei Ape. Bucuria se termină brusc într-o pantă extrem de abruptă. Mult prea tehnică pentru mine dar cu siguranță ciclabilă pentru specialișții enduriști. Aici am cam mers pe lângă bicicletă. Partea și mai interesantă e că traseul era marcat de dată recentă ceea ce m-a surprins. Jos la drum dăm și de un indicator turistic plin de găuri. Nu vreau să trag concluzii despre vânători dar cam peste tot am văzut astfel de indicatoare găurite. Trebuie să ai o mare gaură în creier dacă te apuci să tragi la țintă în astfel de indicatoare care au rolul lor și care pot ajuta în caz de rătăcire. E mare păcat că unii oameni cu suflet mare fac efortul de a marca astfel de locuri izolate și unii indivizi fără minte se apucă să le găurească. Oricum prea multă minte nu poți să ai să vii să împuști animale prin pădure dar asta e o altă discuție.
N-am dat de strop de apă pănă în acel punct fiind deja de ceva vreme destul de deshidratați. Am continuat pe acel drum vreo 4-5 kilometri iar la un moment dat ne-am intersectat cu drumul care urcă de la Liubcova la Ravenska. Găsim niște apă în râul ce curgea de lângă drum dar debitul lui redus m-a făcut să mâ gândesc că poate am făcut o greșeală că am băut din acel loc. Dar n-am pățit nimic, Știind că la Ravensla e magazin am pedalat frenetic până sus. Magazinul era închis. Întreb o pemoiacă ce mătura în fașa bisericii dar nu era prea vorbăreață. Reușesc să aflu totuși unde stă vânzătoarea ce se îndură de noi și vine să deschidă. Refacem rezervele de lichide dar nu stăm prea mult. Nu mai aveam multe ore de lumină așa că îi dăm tare la vale. Ajungem la Bârz pe semi-întuneric dar nu era beznă ca în primăvară. Am început oarecum în acest loc turele din acest an și le cam terminăm în același loc. Diferența e că drumul de la Dalboșet a început să fie asfaltat. Nu știu dacă între timp l-au gătat sau dar nu prea mă așteptam la acest lucru. Asfaltul nou dă spor și ultimii kilometri chiar dacă îi facem la luminia farului îi parcurgem totuși destul de repede.
Din punctul în care am cotit spre Ravensca(în zona de creastă înaltă) drumul se continua în jos spre Dunăre. Aparent coboară undeva în apropiere de Bigăr. Să sperăm că în sezonul următor voi putea aborda această variantă. Ce nu știu însă e dacă se poate traversa de la Bigăr la Eibenthal fără a coborî la șosea. Din câte se pare nici nu prea am pe cine să întreb. Va trebui să mă lămuresc singur.
