Zona munților Cernei nu mă dezamăgește niciodată. Din experiența adunată prin acești munți știu că zăpada stă pitită bine din momentul în care se așează un prim strat.
Am pornit de dimineață pentru că am pornit singur și atunci când nu te mai sincronizezi cu nimeni și stai practic lângă munte e foarte ușor să o faci.
Arjana era doar puțin grizonată dar nu m-am lăsat înșelat. Știam că zona mai înaltă va avea zăpadă. Din păcate drumul e parcă tot mai prost și cu multe căderi de pietre pe o porțiune de vreo 2 kilometri. Trec de fiecare dată cu emoții în special în momentele cu temperaturi pozitive apărute rapid după perioade de îngheț. Partea bună e că acest drum are finanțare de la Rusca până la Plugova. Eu sper să îl termine cât mai repede pentru că jumătate din turele mele sunt pe aici. În special în sezonul rece. Sunt vreo 4-5 bucle pe care îmi place să le tot repet.
Drumul din centrul satului până în Camena e în continuare în stare bună chiar dacă e mai îngust. Prea multă circulație nu e oricum pe aici iar asta e bine. Am mers vreun kilometru mai departe de locul în care se termina asfaltul. Chiar dacă zăpada mă așteptam să apară mai sus am avut parte de ea chiar de la start așa că am luat panta în primire. Înclinația e foarte mare dar urc cu poftă în zig-zag până ajung în capătul cracului Zănogii. Intersectez practic traseu ce urcă pe aces picior și continui.
Zăpada e tot mai mare iar în momentul în care ajung la culoarul cu brazi ce duce spre Pietrele Albe zăpada era perfectă. Neatinsă și mare. Cred că nici animalele sălbatice nu prea au chef de plimbări pe zăpadă mare pentru nici urme nu prea erau.
La Pietrele Albe vântul s-a întețit iar creasta era total în ceață. Îmi fac curaj și înaintez dar e nevoie să pun și al treilea strat peste. Erau momente când trebuia să mă opresc din înaintare din cauza vitezei cu care bătea vântul. Prin valuri de ceață și vârtejuri de zăpadă ce apăreau peste tot se vedea atmosfera mai calmă din zona împădurită. Zăpada se transformare în crustă iar bucățele mici de gheață erau ca niște mici cuțite aruncate. Înaintam tot mai greu și nu-mi imaginam că voi putea atinge vârful. Dacă un pic mai jos se mai vedea câteva ceva apropierea de vârf a transformat totul în alb. N-am mai abordat urcarea ca data trecută pe fața abruptă din dreapta ci am mers prin stânga. După câteva opriri verific GPS-ul pentru că alt reper nu prea aveam și îmi dau seama că sunt la vreo 100 de metri de vârf. Nu m-am îndepărtat de muchia care duce de jos până sus în creastă și cumva am ajuns sus.
Dacă la urcare vântul bătea oarecum din spate la coborâre l-am simțit tăios din față. Nu avea nici un sens să mai dau jos focile în asemenea condiții. Stau sub un minut și o iau înapoi. Fiind totuși la vale ajung repede în zona mai ferită de vânt dar cobor prea în dreapta așa că revin. Brazii de la Pietrele Albe erau îmbrăcați în alb. M-am mișcat repede până aici așa că nu avea sens să mă grăbesc. Am dat focile jos și mai mult de 20 de minute nu aveam cum să fac până jos. Îmi place izolarea de care ai parte în această parte a munților Cernei. Aici nu vine nimeni aproape niciodată. Iarna cu atât mai puțin.
Terenul e relativ plat în zona acelor fagi așa că mai dau din bețe până la grupul de brazi răsfirați unde mă opresc și beau tot termosul de ceai ce l-am cărat după mine. Dar e genul de tură în care puteam pleca fără nimic după mine. Oricum nu car multe lucruri după mine dar tot se adună: cuțit, spray cu piper, câteva lucruri de prim ajutor printre care o fașă elastică, un termos cu ceai, câteva batoane. Dacă tura e mai lungă atunci mai trebuie și ceva mâncare dar în general prefer să plec într-un mod minimalist. Prefer turele rapide în locul logistii complicate de la turele pe mai multe zile. Oricum astfel de ture pe mai multe zile nu prea am ocazia să fac.
Dacă am avut noroc de zăpadă pe urcare am noroc de ea și la cobrâre așa că mă distrez un pic pe negresa din Camena. Ar fi fost și mai interesant să fie și mai mare dar a fost bună și așa. Varianta ce am ales-o acum e foarte potrivită pentru accesul rapid în creastă. Toată tura a durat un pic peste 4 ore din care probabil vreo oră de pauză. Cred că merge făcută în 3 ore fără probleme în condiții de vreme bună. Sunt cam 10 km. cu 1000 de metri diferență de nivel. Data viitoare o să încerc să cobor prin dreapta pe la stâna de la marginea pădurii. Poteca nu oscilează așa mult așa că probabil am parte de o coborâre continuă până jos chiar dacă terenul se complică în ultima parte.
