După un început de martie de ținut minte mi-am propus să nu ratez o plimbare prin Munții Cernei. Nici nu mă gândeam că n-aș putea să dau de zăpadă așa că după ce Șerban nu reușește să plece din Timișoara pornim în formația clasică din ultimii ani adică doar eu cu taică-miu. Ajungem în Bogâltin și aici realizez că zăpada la care mă așteptam nu era acolo. Ba dimpotrivă. Nu știu dacă trecea de o palmă în sat.
Ieșim din sat doar pentru a vedea coama care duce spre Șaua Prislop dezgolită de zăpadă. Încep să mă întreb ce caut eu pe acolo în asemenea condiții pe skiuri. Aveam să aflu răspunsul imediat atunci când, pentru a evita zidul plângerii, cotim după prima curbă spre dreapta prin pădure. Aici lucrurile se schimbă complet iar zăpada crește brusc.
La ieșirea din pădure zăpada era viscolită dar stratul gros revine la pachet cu chiciură și ceață. Ne oprim într-un punct de belvedere situat pe o stâncă abruptă. Această bucată e una dintre cele mai frumoase din munții Cernei. Am trecut atât pe rachete dar și pe ski sau bicicletă pe aici. Când vor dispărea zăpezile aș vrea neaparat să fac un nou ocol al Arjanei. Chiar dacă nu e deloc ușor traseul e extrem de spectaculos.
Nu mă mai săturam să privesc acei copaci. Cotim și coborâm scurt pentru a intra în ultima bucată a traseului. Dacă jos zăpada avea o pojghiță de gheață aici era pur și simplu perfectă. Vântul a început să-și facă de cap așa că asistăm câteva minute la valsul fagilor care trozneau. Dar nu stăm prea mult pentru că nu prea ai de unde șă ști de unde cade unul peste tine. Ieșim din pădure și ajungem în șa unde spectacolul e total. Nori în formă de OZN-uri spre vârful lui Stan, valuri de ceață împinse din zona crestei către Valea Cernei, soarele apărând și dispărând de după nori. Nu stăm prea mult din cauza vântului. Chiar dacă nu am foarte mult de coborât dau focile jos și încep să alunec la vale printre fagi pe o zăpadă perfectă.
Sunt surprins să văd bureți de fag înghețati. Erau din păcate mult prea sus și nu am apucat să ajung la ei. Aș fi fost extrem de curios în ce stare au rămas după această iarnă. Ne oprim să înflulecăm câte ceva și să ne hidratăm. Nu am văzut nici un fel de urmă de animal în această zonă ceea ce e oarecum surprinzător. Probabil că stau liniștite în locuri mai ferite în această perioadă. La coborâre am văzut în schimb urmă proaspătă de copită ceea ce înseamnă că o ciută a trecut pe acolo între cele două momente ale traversării noastre.
În sat oamenii plecau de la o pomană. Din păcate sunt prea multe decese și prea puține evenimente fericite(nunți, botezuri). Întâlnim un bătrân și povestim cu el un pic. Atunci când află că suntem din Domașnea ne povestește că a fost în armată cu foarte mulți din Domașnea. Din păcate toți cei pe care i-a numit erau deja morți. Se plânge că nevasta lui e la pat. El se mișca chiar dacă se mișca destul de greu. Am zărit și vreo 3-4 copii dar parcă mult prea puțini. Atunci când eram eu mic număram lejer peste 80 într-o zi la săniuș. Legătura dintre oameni și munte a fost puternică în acești munți. Din păcatele semnalele sunt tot mai clare. Sunt prea puțini copii pentru a duce mai departe acest fel de a trăi destul de rar întâlnit chiar și prin Carpații noștrii.
