Scheffau-Ellmau-Skiwelt

În momentul în care intri pe site-ul celor de la SkiWelt ești întâmpinat cu nu mai puțin de 284 de kilometri de pârtie fiind una dintre cele mai mari și mai moderne locații destinate acestui sport din lume. Chiar dacă destinația noastră a fost Kitzbühel nu puteam totuși să ratăm șansa de a veni într-una din zile până aici. 

Harta zonei indica că cea mai bună poziție pentru a accesa acest areal uriaș era Scheffau. Aceasta e una dintre cele 9 localități ce pot fi folosite ca și punct de start. Distanța față de locul unde noi eram cazați era de aproximativ 15 minute. Accesul era extrem de simplu fiind posibil direct din drum iar parcarea, spre deosebire de Kitzbühel, era gratis. Într-un timp extrem de scurt eram deja în gondolă pregătiți pentru o nouă zi de ski. În momentul în care am ajuns aici era destul de înnorat nefiind cea mai bună vizibilitate dar măcar nu era ceață. Așa că am avut destul de mult spor. Am coborât pe partea opusă a muntelui înspre Brixen im Thale(localitate situată lângă Kirchberg in Tirol). Cumulând cele 2 stațiuni și uitându-mă retrospectiv îmi dau seama că oricare din cele 2 locații ar fi perfecte pentru a avea acces în câteva minute la peste 450 de kilometri de pârtie. În cazul în care o să revin aici aș alege fără regret oricare din cele 2 locuri.

Am reușit să ajung folosind câteva pârtii și vreo câteva instalații la stația terminală a gondolei care urca din Elmau(localitate învecinată cu Scheffau). Am avut o senzație ciudată urcând și coborând pe atâtea pârtii doar pentru a ajunge într-un alt loc care era la fel de animiat ca și cel din care am plecat.

Pârtiile au fost în cea mai mare parte a lor roșii sau albastre și cred că locul se pretează extrem de bine pentru familii cu copii. Accesul către pârtiile roșii mai dificile e extrem de facil și de rapid. Cel mai mult mi-a plăcut aici o pârtie roșie ce avea cam 1 kilometru lungime și care era deservită de un telescaun de 6 persoane. Era destul de liberă și destul de solicitantă așa că m-am dat de câteva ori pe aici. În zonele aglomerate starea pârtiilor tinde să se degradeze odată cu sfârșitul zilei. Fiind undeva între Scheffau și Ellmau și având un grad de dificultate mai mare lumea nu prea se înghesuia așa că starea ei se păstra.

Cred că decizia de a veni aici a fost una corectă pe care nu o regret. Condițiile sunt într-adevăr de top cu foarte multe instalații moderne și cu pârtii pentru toate gusturile. Sezonul viitor o să mergem într-una din stațiunile de pe lângă Innsbruck(Sölden, Stubaital).