E ultimul week-end în care ne putem bucura de lumină până după ora 7 seara așa că am profitat. Ne-am propus să intrăm și mai adânc înspre mijlocul pădurii dar nu m-aș fi așteptat să iasă un semi-maraton. Cred că ar fi frumos să poți trăi în Reșița să vii să alergi prin această pădure cât mai des.
Cochetez cu ideea unei traversări către Valea Almăjului cu bicicleta pe această muchie și cu cât vin mai des și intru mai adânc cu atât îmi dau seama mai mult că această variantă e posibilă. Destul de greu în urcare dar aproape sigur posibilă în coborâre. E una dintre turele ce aș vrea să le fac în sezonul următor. De asemea aș vrea să văd cum pot lega platoul Semenicului de șaua Poneasca/Capul Muntelui/Izvoarele Carașului.
Am intrat cu aceste gânduri în pădure dar aproape că nu-mi mai auzeam gândurile de foșnetul frunzelor uscate peste care n-a căzut strop de apă. Ore întregi acel sunet m-a însoțit ca o veritabilă picătura chinezească.
Atâta timp cât te ții de muchie lucrurile sunt simple dar atunci când încerci să traversezi de pe o muchie pe alta lucrurile se complică pentru că în anumite porțiuni din văi pereții sunt foarte abrupți. Dar acele bucăți și acele brațe ale Nerei sunt superbă și merită făcut acel efort. Mă simt norocos să pot păși prin Europa într-o asemenea pădure în era telefoanelor mobile și a sateliților GPS. Greu de estimat ce se va întâmpla spre mijlocul/sfârșitul de secol cu această pădure. Sper ca și cei de după noi să se poată bucura și să păstrăm cât mai intactă această zonă. Dacă mă uit mai atent pe hartă îmi dau seama că eram pe brațul ce poartă numele Nergana care se formează din alte 3 brațe secundare(printre care și Begul). Nu aveam trepid dar improvizez câteva cadre folosindu-mă de un bolovan. Acolo nu e foarte multă lumină și nu prea poți fotografia din mână la un timp de expunere mare. Dar nu prea poți face semimaratoane prin pădure și în același timp să pierzi timpul cu prea multe fotografii. Într-un fel parcă regret că nu pot sta mai mult. Poate la anul o să mă pierd vreo 2-3 zile pe acolo ca să mă satur.
Fără ploaie în ultimile 4 luni e greu să poți vedea vreun tip de ciupercă dar dăm peste 2 exemplare superbe de Hericium Erinaceus(Lion’s mane). Destul de rar ajungi să vezi așa ceva așa că opresc pentru câteva cadre. E interesant cum crește în crăpături la înălțimi relativi mari pe fagi puternici. E a doua oarcă când o întâlnesc și trebuie să recunosc că sunt uimit ce proprietăți uimitoare pate să aibă. E posibil ca anumite tipuri de ciuperci să fie soluția pe care putem să o analizăm împotriva rezistenței la antibiotice. Cred că e un domeniu de studiu extraordinar. Mi-ar fi plăcut să aud o astfel de lecție în timpul școlii.
Încercăm să revenim pe una dintre muchii dar ne înșelăm și ajungem pe o altă muchie. Toate sunt împădurile așa că e destul de ușor să nu nimerești direcția bună. Acest lucru ne întârzie puțin dar ne duce într-o zona și mai joasă decât punctul de minim atins în turele anterioare. De prisos să mai spun căt e de spectaculoas și sălbatic în acel loc. Continuăm pe cursul râului o bucată scurtă iar apoi părăsim acea zonă abordând o zonă abruptă pe care o traversăm repede. Bețele de trekking sunt foarte utile în asemena locuri așa că mă folosesc din plin de ele. Revenim încet spre din poiană înapoi pe platou. Au fost în final vreo 23 de kilometri de frunzărit prin toamnă. Un fel de semimaraton al frunzelor.
