Locuri de la munte, prin Banat sau aiurea

The big, the small and the muddy

15 martie 2015 · Bicicletă · Bicicletă Munții Semenic

Săptămâna trecută am început timid sezonul de bicicletă cu o tură pe la Domașnea. Ziceam că săptămâna asta venim să vedem cum miroase începutul de primăvară pe Valea Almăjului. Lucru care l-am și făcut. Sâmbătă ne urnim mai greu de la Domașnea datorită unor treburi organizatorice dar ajungem la timp pentru o tură foarte scurtă de seară. Aleg Soacea, un drum forestier ca-n o palmă ce pleacă de undeva de lângă râul Tăria Mare. Încălzie numai bună pentru următoarea zi.
 
Seara se lungește cu multe beri dar gândul la traseul din ziua următoare mă face să deschid ochii pe la 6. Nu ajung să intru în traseu mai devreme de ora 9. Punctul de pornire e lacul Tăria Mare și drumul forestier ce urcă de aici în sus. Traseul trebuia să mă ducă prin Tăria Mică în drumul de pe Valea Minișului.
 
Ce nu știam eu când am plecat e că cea mai mare parte din traseu e acoperit de cantități uriașe de noroaie. Drum noroios e puțin spus. Sfârșitul de iarnă, zăpezile topite dar și exploatările forestiere au transformat drumul într-o încercare extremă pentru mine și bicicletă. Cu toate că drumul era foarte noroios reușesc să stau în șa pe cea mai mare parte a lui. Pe două bucăți foarte scurte a fost nevoie să descalec din cauza noroiului și a înclinării drumului. 
 
Panta urcă în mod susținut pe o bucată de vreo 5-6 kilometri până lângă o cabană silvică părăsită. De aici încă o bucată cu înclinare serioasă și ajung lângă un foișor. Din informațiile pe care le aveam înainte de acest foișor trebuia să cotesc spre stânga. Intru într-o zonă cu pădure de brad care reușește să-mi dea o stare de "Blair Witch Project". Împing serios de bicicletă aici pentru a trece de zona cu pricina și ajung în cel mai înalt punct al turei. De aici la o bifurcație de drumuri cotesc spre stânga și încep coborârea cu speranța că voi ajunge la drumul Bozovici-Oravița. 
 
Reușesc să fac o săritură controlată peste ghidon direct în cap dar mă ridic cu pagube minime atât eu cât și camera montată pe cască. Într-un final ajung jos la drum prin câteva ocoale stânga-dreapta pe același drum plin de noroaie. De aici pe asfalt până înapoi la mașină.
 
Tura nu a fost lungă dar destul de solicitantă și plină de adrenalină. Există o multitudine de mici cascade pe râul Tăria Mare zona fiind extrem de frumoasă și spectaculoasă. Înclinarea acestor munți îi fac perfecți pentru bicicletă. Pentru acest an am planificate câteva trasee prin zonă. Ar merita refăcut și acest traseu dar mai spre vară când drumul o să fie mai uscat.

Etichete: Munții Semenic, Tăria Mare