Această iarnă e de țiunut minte din cauza cantității uriașe de zăpadă căzută în luna ianuarie. Am plecat spre Solden pe cod roșu de ninsopare iar la Cuntu stratul de zăpadă era cel mai mare din țară depășind chiar și pe cel de la Bâlea Lac. Cu asemenea zăpezi era extrem de greu să încerci să te duci pe undeva așa că am ales de această dată o altă variantă pe acasă.
Am pornit din sat și am luat-o pe vale. La ieșirea din sat am înaintat greu prin zăpada neatinsă până în punctu în care m-am oprit și m-am echipat de tură. Nu înainte de un ștampăl de răchie la coliba lui Ion Lala unde cei bătrâni dar și băiatul lui se ocupau de animale.
Am lăsat coliba jos și am pornit să urc spre Foiofie. Viziblitatea era la minim și dacă nu aș fi fost prin locurie cunoscute probabil că m-aș fi întors înapoi din drum. În zona poienilor Babe nu mai vedeam nimic. Era oarecum ciudat să înaintez fără să văd nimic în afară de alb.
În pădure am început să văd copacii iar zăpada era uriașă. Nu țin minte să fi văzut o așa zăpadă la Domașnea vreodată. Nu era doar mare dar era și un pulver extraordinar de pufos. Erau condiții excepționale. Am înaintat greu dar nu m-am oprit până în punctul de maxim unde am stat cât pentru o gură de ceai și un măr iar apoi am început să cobor.
Coborârea în asemenea condiții a fost superbă. Pur și simplu nu prea conta în ce direcție o iei sau ce naiba o fi sub zăpadă. Puteam să sar și să arunc zăpada în toate direcțiile sub picioarele mere. Incomparabil mai faină senzația decât cea pe care o ai atunci când ești pe pârtie printre alti zeci dacă nu sute de schiori. M-am trezit înotând prin aceeși ceață la ieșirea din pădure și destul de repede am ajuns din nou jos punctul de start din vale. Asmenea condiții sunt greu de prins iar schiurile au prea puțin de suferit cu o asemenea zăpadă. Am găsit o linie perfectă pe care probabil n-o s-o mai prind vreodata cu atâta zăpadă.
