În trecut existau vânători și culegători. Noi ne-am transformat într-o specie nouă care se se dă cu bicicleta sau se plimbă și o cară prin pădure. Dacă stai și te uiți așa la distanță poate părea un pic ciudat dar cu bicicleta ajungi repede la locurile interesante. Din păcate e dificil de trecut cu ea prin zonele unde potecile dispar și terenul complică situația. Dar Semenicul nu e Godeanu și nici Țarcu așa că lucrurile nu se pot complica chiar așa de mult. Cele câteva traversări dinspre și înspre Valea Almăjului au lăsat loc unor variante de explorare care cu siguranță sunt extrem de frumoase. E vorba de afluenții Nergăniței care sunt multipli și incredibil de sălbatici și pitorești.
După atâtea și atâtea vizite locurile și chiar copacii îmi sunt tot mai cunoscuți. De aceasă dată pădurea a fost extrem de uscată. E singura tură din acest după care n-a fost nevoie să splăl bicicleta. Cred că acest lucru spune extrem de mult despre câtă uscăciune există în pădure după aproape 2 luni de lipsă a ploii.
Am pornit de pe platou și am mers pe un vechi drum forestier dezafectat. Sunt curios cât de vechi e acest drum. Nu știu să mai fie vreun pădurar care să ofere informații. O fie tot mai mult înghițit de pădure. În anumite porțiuni din cauza copacilor trântiți înaintăm destul de greu.
Ajungem într-o mică poiană de unde decidem să cotim spre dreapta pe ceea ce părea un alt drum vechi forestier foarte puțin vizibil. Acesta ne duce într-o altă poiană pe care o recunosc din traversarea făcută anul trecut dinspre Poiana Șară. Zona e ciclabilă ceea ce extraodinar. Ne trezim la drumul care duce spre Pârvova pe care înaintăm încă câțiva kilometri. Nu-mi vine să cred că ne plimbăm de atâta vreme la întâmplare printr-o pădure ce pare fără început și fără sfârșit. Senzația e incredibilă. În lipsa bicicletei n-am fi putut înainta atât de mult.
Cu puțin înainte de locul în care zona începe să fie despădurită cotim spre dreapta și coborâm jos la ogaș(unul din afluenții Nergăniței). Lemne trăntite, copaci viguroși, copaci tineri, frunze și crengi par a sta nemișcate și totul pare static. Dar nu deloc. Pădurea se tranformă de la o zi la alta, de la un anotimp la altul, de la un an la altul. Față de tura din vară am dat peste un fag uriaș trântit dar și peste un fag trăznit din care s-a desprins o bucată care s-a înfipt în pământ. Probabil că fulgerele pe care le vâd vara de la Domașnea din fața casei au și astfel de urmări.
Revenim la micuța poiana pe care o traversăm prin partea stânga a direcției de urcare. Sunt surprins să văd câteva exemplare viguroase de Hericium coralloides. O adevărată minune pe acestă uscăciune. Au fost cam singurele ciuperci văzute în toată această tură. Zona e ciclabilă și încet revenim în drumul care traversează de pe Semenic către poienile Verindinului.
Revenim pe platou înainte de a se însera și ne oprim la nea Cornel. Stăm la povești cu el vreo 30 de minute iar mai apoi plecăm spre casă.
